vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNews15 ani de la aderarea României la UE. Cum am evoluat față...

15 ani de la aderarea României la UE. Cum am evoluat față de vecinii rămași pe dinafară

-

O analiză a evoluției României și Bulgariei în cei 15 ani trecuți de la aderarea la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), făcută de agenția de presă spaniolă EFE și prezentată de G4Media.ro, arată că ambele țări au reușit să progreseze masiv din punct de vedere economic și al nivelului de trai. Realizările s-au produs în ciuda corupției clasei politice și a sistemului birocratic perpetuat după căderea comunismului, care au dus la pierderea a aproximativ jumătate din fondurile puse la dispoziție de UE.

Efectele adverse ale acestei situații sunt pierderea masivă a populației emigrate în Occident și amânarea reformelor pentru a-și face economiile mai competitive.

România și Bulgaria au intrat în UE la 3 ani după ce au aderat alte state foste comuniste precum Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia sau țările baltice.

La intrarea în UE, România a vea un PIB/locuitor PPP de 13.683 de dolari, fiind sub Croația și doar puțin peste Bulgaria și Serbia. Acum, România a depășit Croația și este mult peste Bulgaria și Serbia

Cele două țări au primit de la Bruxelles zeci de miliarde de euro cu care s-a construit infrastructură și s-a consolidat economia.

- Advertisement -

Efectele s-au văzut imediat. În ceea ce privește nivelul de trai, relevantă este evoluția PIB/locuitor PPP. Această măsurătoare specifică ponderează Produsul Intern Brut în funcție de puterea de cumpărare a locuitorilor din țara respectivă.

Conform datelor puse la dispoziție de Banca Mondială la acest capitol (PIB/locuitor PPP), se poate observa că România, care avea 13.683 dolari/locuitor în 2007, fiind sub Croația (19.470 – aderată la UE după România, în 2013), puțin peste Bulgaria (12.796) și relativ aproape de Serbia (11.223), a ajuns acum cel mai sus dintre cele patru țări luate în calcul, după un progres absolut spectaculos.

România avea, în 2020, 31.946 dolari PIB/locuitor PPP, peste Croația – 29.134 și mult peste Bulgaria – 24.620 și Serbia – 19.367.

- Advertisement -

Țara noastră a ieșit din comunism având un PIB/locuitor de 32% din media Europei. În 2020 ajunsese la 72% din PIB-ul Uniunii Europene, iar decalajul continuă să se reducă

EFE notează că, în 2007, românii și bulgarii câștigau cam la fel, în medie sub 300 de euro pe lună. Salariul mediu în ambele țări este acum de circa 700 de euro.

În cazul specific al țării noastre, analiza complexă făcută de profesorul Bogdan Murgescu în vasta lucrare „România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)“ arată că la ieșirea din comunism, România avea un PIB/locuitor de doar 32% din media Europei. S-a ieșit astfel din dictatură, după 45 de ani de pace, mult mai rău decât se intrase. În 1938, România Mare era la 51% din PIB/locuitor din Europa.

În 2020, România reușise să recupereze spectaculos, fiind la 72% din media PIB/locuitor din Uniunea Europeană, după ce în 2019 fusese la 69%.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Ponta a încercat să dea o țeapă cu gecile de campanie, dar a pierdut procesul. Partidul său trebuie să plătească un milion de euro!

* Dîncu zice că PSD și PNL ar putea candida pe liste comune în 2024, precum USL în 2012! „Participăm împreună la alegeri dacă vom câștiga în cultura colaborării”

* Irinuca arată cât de bărbătește i-a dat papucii Dragnea: Mi-a trimis un SMS și pe urmă m-a blocat

Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* Circarii din Parlament scapă nepedepsiți. Sancțiuni simbolice pentru comportamentul deviant al aleșilor

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (56) / La șosea

* Negocieri de formă, Rusia vrea război! Amenință că tratativele cu SUA pot fi sistate „abrupt”. Poftește la prada numită Ucraina. „Moscova nu va face niciun fel de concesii”

* Un faimos cântăreț de jazz din Kârgâzstan a fost bătut și torturat fiindcă ar fi participat la protestele din Kazahstan „pentru 200 de dolari”!

* Radu Paraschivescu, dezlănțuit: „Singura certitudine pe care o am este că Srdjan Djokovici este un idiot!”

* VIDEO. Simona Halep începe anul cu un turneu câștigat la Melbourne, înainte de Australian Open. Este primul triumf după 16 luni

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -