sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăMainPrimul mare sportiv care devine victima propriilor bazaconii antivacciniste: Novak Djokovici. Sârbului...

Primul mare sportiv care devine victima propriilor bazaconii antivacciniste: Novak Djokovici. Sârbului i-a fost respinsă viza după un interogatoriu de 9 ore și riscă să fie expulzat din Australia

-

Guvernul Australiei i-a cerut celebrului Novak Djokovici (34 de ani și 7 luni), numărul 1 mondial la tenis, să părăsească țara! Sârbul sosise în urmă cu o zi la Melbourne să participe la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, dar i-a fost respinsă viza pentru că nu e vaccinat, relatează Reuters.

Cazul a stârnit deja valuri la nivel mondial, divizând încă o dată opinia publică. Organizatorii Australian Open acceptaseră inițial ca Djokovici să poată juca fără să fie vaccinat. Însă în momentul când sârbul a ajuns acolo, au început protestele locuitorilor furioși că legea nu li se aplică tuturor.

Djokovici este un caz aparte în lumea sportului. Sârbul, conspiraționist și antivaccinist, a refuzat să se imunizeze și a postat pe conturile sale de Twitter și Instagram mai multe mesaje în această direcție. Mișcarea conspiraționistă l-a instrumentat rapid, transformându-l într-un fel de portstindard al luptei cu „Oculta Mondială”.

Excepția făcută inițial pentru Djokovici a declanșat furia australienilor nemulțumiți că ei trebuie să respecte regulile care nu li se aplică altora

Australia este țara din lumea democratică în care s-au aplicat, până acum, cele mai severe restricții în pandemie. Oamenii au fost consemnați în case cu lunile. S-a acoperit vaccinal și 91% din populația adultă. S-a reușit astfel una dintre cele mai scăzute rate ale deceselor de pe glob – doar 2.302 oameni morți din cauza Covid la 26 de milioane de locuitori –, dar cu prețul unor mari nemulțumiri sociale. Guvernul a instituit măsuri draconice și la intrarea în țară, care le e permisă, printre altele, doar celor vaccinați anti-Covid.

- Advertisement -

Relaxarea măsurilor anti-Covid în ultimele săptămâni a atras după sine explozia numărului de cazuri. În ultimele 24 de ore au fost 72.500 de infectări, dar datorită faptului că oamenii sunt deja vaccinați, au fost doar 13 decese și la terapie intensivă sunt numai 207 persoane.
În acest context, excepția făcută pentru Novak Djokovici a fost ca o scânteie într-un rezervor de benzină. Australienii au protestat, acuzând autoritățile că “ne luați de proști”.

Guvernul s-a repliat și, după ce avionul a aterizat la Melbourne, lui Djokovici nu i s-a permis intrarea pe teritoriul țării. Poliția de frontieră l-ar fi interogat timp de 9 ore, iar la final sportivului i s-a spus că nu primește viza și trebuie să părăsească țara.

Populistul președinte sârb, apropiat de Moscova, a acuzat „hărțuirea celui mai bun jucător de tenis din lume”. Premierul australian a replicat că nu e nicio hărțuire, pur și simplu se aplică legea pentru toți

De aici, situația a luat o altă turnură. Djokovici a refuzat, iar avocații săi au făcut apel. În acest moment, este așteptată decizia judecătorilor.

- Advertisement -

Guvernul de la Belgrad s-a amestecat în poveste și a cerut explicații Australiei. Președintele sârb Aleksandar Vucici, un apropiat al Rusiei și consiliat de gruparea Black Cube, a scris pe Twitter despre Djokovici că „toată Serbia e cu el și instituțiile noastre fac tot ce se poate pentru ca hărțuirea celui mai bun jucător de tenis din lume să înceteze”.

Premierul australian Scott Morrison vede însă altfel lucrurile: „Nu există cazuri speciale, regulile sunt reguli! Vom continua să luăm deciziile corecte când vine vorba de securitatea frontierelor Australiei în raport cu pandemia”.

Șeful Guvernului de la Canberra a menționat că Ambasada Serbiei i-a adus la cunoștință punctul de vedere al țării respective, dar a negat orice hărțuire. Djokovici e un caz individual care a atras atenția.

Judecătorul Anthony Kelly, care va lua în discuție cazul, a amânat audierile deoarece avocații lui Djokovici n-au trimis încă documentele necesare.

Regele de la Australian Open

Dacă va rata Australian Open, turneu ce se va desfășura la Melbourne în perioada 17-30 ianuarie, Novak Djokovici nu va pune nimic în locul celor 2.000 de puncte obținute anul trecut prin câștigarea turneului. Asta va face ca diferența dintre liderul ierarhiei ATP și următorii următorii doi clasați, rusul Daniil Medvedev și germanul Alexander Zverev, să devină mult mai mică, posibil sub 1.000 de puncte.

Novak Djokovici a câștigat ultimele trei ediții ale Australian Open, în 2019, 2020 și 2021.

De altfel, turneul de la Melbourne este favoritul său dintre cele de Grand Slam. Sârbul a câștigat 20 de astfel de titluri, repartizate astfel:

  • Australian Open – 9
  • Wimbledon – 6
  • US Open – 3
  • Roland Garros – 2.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Sputnik jubilează: ÎPS Teodosie l-a decorat pe Ciutacu cu „Crucea Dobrogei”, pentru complicitatea anti-vaccinistă de la RTV

Dezlănțuire de ură a unui anti-vaccinist român din Suedia față de fiica sa, doctorița Laura Ghibu, care a îndrăznit să-i pună la punct idolii conspiraționiști: Dana Budeanu, Monica Pop și popa Terheș

* Guvernul PSD-PNL taie bursele de merit pentru 730.000 de elevi. Fiecare copil cu note peste 8,50 rămâne fără 100-200 de lei

* „România educată” începe cu o directoare de școală: a cărat elevii cu autobuzul la mitingul lui Dragnea, acum e pusă subsecretar de stat la Ministerul Culturii

* Dorințele bolnave ale actorului Mihai Mălaimare: ieșirea României „din ghearele UE”, interzicerea votului pentru românii din diaspora, naționalizarea averilor

* Daniel Ghiță (deputat PSD), declarații imbecile: „Hohenzollern, familie degenerată formată din hoți, sperjuri, trădători și criminali” / „A ținut poporul român în sărăcie, nedreptate, abuzuri infinite“

* Oastea subțiată a lui Ludovic Orban. Mai bine de jumătate din liderii care l-au susținut la Congres au rămas în PNL

* „Plugușor” șocant al PSD despre aliați: „S-a sculat mai an / Prezident sasan / Și-a încalecat / Pe un cîț drogat, / Cu pene de graur, / Cu foame de aur, / Cu frâu securist, / Cu jeg PNL-ist“

Radu Moraru către Șoșoacă: „Diana, draga mea, te implor: ia-mă consilier!” / „Ești inteligentă, Kovesi e zero pe lângă tine” / „Te-aș pune șefa procurorilor din România, să bagi spaima în toți” / „Dacă facem echipă, nu ne mai învinge nimeni”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (53) / Flancat de generali sovietici, Ilie Ceaușescu făcea guvern condus de Ion Iliescu

1 COMENTARIU

  1. Bravo Australia! Un stat cat un continent in care LEGEA ESTE ACEEASI PENTRU TOTI SI SE RESPECTA.
    Numai noi, ne-am invatat ca unii-s mai speciali in fata legii si pot sa n-o respecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -