duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsIohannis a scăpat de "principii": a invitat PSD-iștii la recepția de Ziua...

Iohannis a scăpat de „principii”: a invitat PSD-iștii la recepția de Ziua Națională. În trecut nu-i chema pentru că erau „penali“, acum i-a reevaluat

-

Liderii PSD se numără în acest an la loc de frunte printre invitații lui Klaus Iohannis la parada și recepția oficială de Ziua Națională a României. Este o schimbare majoră de atitudine a șefului statului față de social-democrați, pe care în anii precedenți nu i-a invitat explicând că sunt „penali“.

În 2016 a fost un mare scandal pe această temă. Iohannis, care flutura de zor stindardul luptei pentru democrație, a refuzat să invite delegația PSD la recepția de la Cotroceni și la parada militară.

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui în acel moment, declara: „Am văzut că există tot felul de discuţii în spațiul public referitoare la acest subiect şi ţin să precizez, încă de la început, faptul că nu voi face referire la anumite persoane, nu voi face referire la anumite nume, pentru că nu despre asta este vorba. Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot să vă ascund, şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul, bineînţeles că, în primul rând, este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcție în stat, dar, de asemenea, să respecte şi nişte criterii de integritate, iar aici vorbim, desigur, despre inexistenţa unor probleme penale“.

În 2016, Iohannis n-a invitat-o pe Firea pentru că era „penală“. Acum va ciocni șampanie cu aceasta, Ciolacu și Grindeanu

Săriți de pe listă erau Călin Popescu Tăriceanu (președintele Senatului), Liviu Dragnea (președinte Camerei Deputaților), Victor Ponta (ex-premier) și Gabriela Firea (primarul Bucureștiului în acel moment).

- Advertisement -

PSD-iștii au asistat din public la paradă și l-au acuzat pe președinte că este demagog și folosește Ziua Națională în scop electoral: pe 11 decembrie erau programate alegerile parlamentare.

A fost o încălcare majoră a protocolului (nu se mai întâmplase niciodată ca președintele să nu invite toate partidele parlamentare la recepția de 1 decembrie), pe care Iohannis a explicat-o spunând că n-ar fi OK să invite un partid „de penali“ la un eveniment festiv.

Animozitățile au continuat. În 2018, Liviu Dragnea – liderul de atunci al PSD – a lipsit, din nou, de la recepția organizată la Cotroceni. S-a spus că ar fi răcit, dar el a fost a doua zi la parada militară.

- Advertisement -

În 2020, din cauza pandemiei, toate ceremoniile și festivitățile au fost restrânse la maximum. Parada s-a făcut fără public, iar recepția s-a anulat.

În 2021, lui Iohannis pare să-i fi trecut alergia la penali. Va ciocni cupele cu șampanie cu Marcel Ciolacu, Gabriela Firea, Sorin Grindeanu și toată conducerea PSD.

Cadou pentru extremiști: n-au fost invitați la Cotroceni, prilej pentru aceștia să-l invite pe Iohannis să lase golful și să vină printre oameni la Alba Iulia, ca să vadă cât e de iubit

Și-a ales, în schimb, altă țintă, refuzând să-i cheme pe liderii AUR. Partidul extremist s-a bucurat de acest cadou nesperat, iar George Simion și Claudiu Târziu au speculat momentul invitându-l public pe Iohannis la Alba Iulia.

Să vină în public, ca să vadă cu ochii lui cât mai este de iubit și de dorit de români, l-a provocat Simion pe președinte: „Acolo s-a înfăptuit Unirea şi acolo vor fi românii. Mi se pare normal ca toţi oamenii ţării să fie prezenţi şi în capitala Marii Uniri la Alba Iulia. Nu în București s-a făcut Unirea şi nu la Cotroceni. Tot un etnic german era atunci șeful statului, dar era patriot. În momentul ăsta îl vedem pe Klaus Iohannis care mai degrabă vine în judeţul Alba să joace golf decât să fie alături de români la Ziua Naţională. Probabil, Klaus Iohannis se teme de români. Noi i-am spus că nu are de ce să se teamă, să vină cu încredere manifestările de la Alba Iulia de Ziua Naţională şi între două partide de golf să participe şi la manifestări“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* UE intră în alertă din cauza variantei „super-mutant“ a virusului. Ursula von der Leyen anunță restricții impuse Africii de Sud

VIDEO. Teoria dementă a unui fruntaș AUR la dispariția antivaccinistului Făgădaru: „Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor” / „Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor” / „Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

* Coadă la depunerea demisiilor din PNL. „«Noul PNL» și-a mințit cu nerușinare electoratul. Am văzut o decădere morală absolută”

* „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

* Laura Vicol-Ciorbă, avocata Cămătarilor și fina fugarului Dragomir, pusă de coaliția PSD-PNL șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților! Vicol cerea desființarea DNA și păstrarea Secției Speciale

* Laura Vicol a depus la bancă, în 2021, un milion de lei! Ce avere are noua șefă a Comisiei Juridice

* A reapărut Rareș Bogdan! Anunță că se va „unge“ ministru în 2023, ca să fie „un garant că domnul Ciolacu va face ceea promite“

* Încercarea ratată de racolare a lui CTP la masonerie. „Trebuie neapărat să intrați. Puteți să faceți foarte mult bine acestei țări”

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei

* VIDEO. Primul meci de fotbal oprit din cauza Covidului. Benfica avea 7-0 la pauză, adversara sa a rămas doar cu 6 jucători. Un portar a jucat fundaș

4 COMENTARII

  1. Nu-l suport pe Simion, dar i-a zis-o săsălăului! Mai ales partea cu etnicul german e mortală… Ia zi bre nea Klaus (era să scriu Bad Santa), îți vedem mutra la defilare? Ca să știu să iau niște ouă stricate… Sau ți-e frică de 6 milioane de voturi cu care te-ai șters acolo unde nu bate soarele…

  2. Nu ati gasit alta persoana,mai credibila de prezentat pe aici,decat impostorul cu aere de patriot simion,care se face vinovat ,impreuna cu toata adunatura de neolegionari din partidul sau,de miile de morti de covid,din ultimele luni ,prin incitare la demonstratii antimasca si antivacvin??Un extremist finantat de rusi,asta e singurul „patriot” gasit sa fie prezent la Alba Iulia????.Iar ala de sus,herr anonim de carton,cica nu-l suporta,dar i-a sorbit vorbele ca pe …vodca!!Cu asa presa,sa nu ne miram ca o dam in dictatura incet-incet,prin promovarea extremistilor ca „patrioti”!!! Si presa naste monstri,nu numai natiunea adormita!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -