sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăNewsPSD își ia înapoi primarii de la PNL! În Giurgiu, 4 edili...

PSD își ia înapoi primarii de la PNL! În Giurgiu, 4 edili atacă partidul cu care au câștigat mandatul: „Sătui de umilințe, de păcăleli“

-

PNL începe acum să-și piardă și primarii racolați anul trecut de la PSD. Patru edili din Giurgiu au făcut deja cale-ntoarsă la social-democrați în cele câteva zile trecute de la înscăunarea Guvernului PSD-PNL-UDMR. Unul dintre primarii reveniți la PSD a anunțat că va urma „o hemoragie“: alți 10 „penelizați“ se vor întoarce „acasă“.

Formal, primarii „navetiști” nu demisionează din PNL, pentru a nu-și pierde mandatul de primar. Ei lucrează însă pe față cu PSD, așteptând să fie dați afară din partid, situație în care nu și-ar pierde mandatul și ar putea ulterior să se reînscrie în PSD.

Liderul PSD Giurgiu, deputatul Marian Mina, a organizat chiar o conferință de presă la care a adus unul dintre primarii plecați anul trecut la PNL și reveniți acum la social-democrați.

Mina nu și-a ascuns satisfacția, atacându-i „la baionetă“ pe „partenerii de coaliție“ de la PNL: „#PSD_Giurgiu, tot mai puternic! Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare. Nicio promisiune nu s-a materializat şi, astfel, edilii aleg să vină alături de mine, să se întoarcă în echipa celor care au făcut cu adevărat multe lucruri bune pentru dezvoltarea întregului judeţ. Astăzi, în conferinţă de presă, l-am avut alături pe primarul comunei Comana, Aurel Enache. Îi mulţumesc pentru încredere, pentru susţinere şi curaj! Vreau să precizez faptul că alături de PSD Giurgiu sunt şi primarii din Colibaşi, Prundu şi Clejani. Pentru că toţi sunt sătui de umilinţe, de păcăleli şi de bătaia de joc a liberalilor! Le cer public celor din PNL Giurgiu să-i lase pe primari să aleagă echipa din care vor să facă parte şi, de asemenea, să înceteze cu hărţuirea, cu presiunile şi cu «pedepsirea» celor care nu mai vor să lucreze cu ei!“.

Aurel Enache, primarul din Comana, i-a desființat pe cei de la PNL într-o declarație pentru G4Media.ro: „PNL ne-a păcălit, ne-au făcut numai promisiuni, numai minciuni. Eu nu vreau să stau marionetă, mai bine plec de la Primărie. Ne-au pus să cheltuim banii pe studii de fezabilitate pentru proiecte din PNDL, din «Anghel Saligny», dar nu au finanțat niciun proiect“.

- Advertisement -

Enache a adăugat că în foarte scurt timp alți 10 primari PNL vor reveni la PSD, de unde plecaseră înaintea alegerilor locale de anul trecut. Acesta a relatat că le-a cerut celor din PNL să-i retragă sprijinul politic, pentru a nu-și pierde mandatul. „Am discutat cu ei și le-am spus că nu mai vreau să primesc doar minciuni. Să-mi retragă sprijinul politic, că eu oricum nu mai rămân la PNL“.

Partea amuzantă a poveștii este că în urmă cu câteva luni a fost la Comana însuși președintele Klaus Iohannis, care a vizitat localitatea, parcul de distracții și s-a dat cu bicicleta prin pădure.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* UE intră în alertă din cauza variantei „super-mutant“ a virusului. Ursula von der Leyen anunță restricții impuse Africii de Sud

VIDEO. Teoria dementă a unui fruntaș AUR la dispariția antivaccinistului Făgădaru: „Ne-au omorât un camarad. Avea sacul negru pregătit sub monitor” / „Criminalii așa au omorât mii de oameni nevinovați la ATI, cu protocoalele lor” / „Nemernicii l-au sacrificat ca să-l dea exemplu”

* SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (5). Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

* Coadă la depunerea demisiilor din PNL. „«Noul PNL» și-a mințit cu nerușinare electoratul. Am văzut o decădere morală absolută”

* „Cea mai nerușinată trădare a votului popular de după 1990. O mineriadă politică”. Printre semnatarii manifestului: Monica Macovei, Mircea Cărtărescu, Tudor Chirilă, Radu Paraschivescu

* Laura Vicol-Ciorbă, avocata Cămătarilor și fina fugarului Dragomir, pusă de coaliția PSD-PNL șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților! Vicol cerea desființarea DNA și păstrarea Secției Speciale

* Laura Vicol a depus la bancă, în 2021, un milion de lei! Ce avere are noua șefă a Comisiei Juridice

* A reapărut Rareș Bogdan! Anunță că se va „unge“ ministru în 2023, ca să fie „un garant că domnul Ciolacu va face ceea promite“

* Încercarea ratată de racolare a lui CTP la masonerie. „Trebuie neapărat să intrați. Puteți să faceți foarte mult bine acestei țări”

* Radu Moraru, zdrobit de propriile minciuni anti-vacciniste și jigniri scabroase. Nașul TV, amendat de CNA cu încă 100.000 de lei

* VIDEO. Primul meci de fotbal oprit din cauza Covidului. Benfica avea 7-0 la pauză, adversara sa a rămas doar cu 6 jucători. Un portar a jucat fundaș

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -