vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsPNL se surpă sub Iohannis și Cîțu: alți 10 parlamentari liberali vor...

PNL se surpă sub Iohannis și Cîțu: alți 10 parlamentari liberali vor demisiona dacă partidul face guvern cu PSD. Au plecat deja 17

-

Alți 10 parlamentari PNL, pe lângă cei 17 plecați deja, vor demisiona imediat dacă liberalii vor face guvern cu PSD, anunță surse din partid pentru Digi 24, citat de Aktual24.ro. Această situație ar pune PNL-ul într-o gravă inferioritate față de PSD, care ar ajunge să dețină cu 50 mai mulți senatori și deputați față de partenerul de guvernare.

Deciziile pe care Klaus Iohannis și Florin Cîțu le iau în numele PNL continuă să împingă partidul, din ce în ce mai rapid, pe o spirală descendentă a autodistrugerii. Liberalii se prăbușesc vertiginos în sondaje, părăsiți de electoratul dezgustat de evenimentele din ultimele luni. Apropierea de PSD, proclamat până mai ieri marele dușman al poporului român, va amplifica scăderea PNL în preferințele electoratului.

Decalajul dintre grupurile parlamentare PSD și PNL continuă să crească și ar putea ajunge la o diferență de 50 de membri

În același timp, și partidul în sine a intrat într-un proces de dezmembrare. Pe lângă cei 17 senatori și deputați care au părăsit deja grupul parlamentar al PNL, plecarea altor 10, ca reacție la proiectata alianță cu PSD, ar reduce la doar 107 numărul total al parlamentarilor liberali. Asta ar însemna o scădere cu peste 20% a grupului parlamentar PNL, comparativ cu alegerile din 6 decembrie 2020.

Din această situație va câștiga direct PSD, care, cu 157 de parlamentari, își va domina clar partenerul de coaliție devenit tot mai mic. Într-o asemenea stare de inferioritate (cu cel puțin 50 de parlamentari mai puțin decât aliații la guvernare), PNL va avea tot mai puține șanse să discute de la egal la egal cu PSD, sfârșitul previzibil fiind ca anexă la principala forță a coaliției.

- Advertisement -

Marcel Ciolacu și Florin Cîțu au condus joi seara delegațiile PSD și PNL care au ajuns la un acord de principiu asupra împărțirii puterii în România în următorii 7 ani. Conform proiectului de protocol, cele două partide vor numi alternativ premierul, își vor împărți ministerele din Guvern și absolut toate funcțiile administrației publice în România.

Cei 17 parlamentari care au părăsit Grupul PNL până în prezent:

  • senatori (3): Adrian Oros (Cluj), Ovidiu Florean (Bistrița-Năsăud), Ion Iordache (Gorj);
  • deputați (14): Ludovic Orban (București), Violeta Alexandru (București), Antonel Tănase (București), Ionel Dancă (Vrancea), Ion Ștefan (Vrancea), Alexandru Kocsis (Iași), Luminița Barcari (Ialomița), Constantin Șovăială (Sibiu), George Ionescu (Prahova), Bogdan Bola (Constanța), Claudiu Chira (Timiș), Nicolae Giugea (Dolj), Gabriel Plăiașu (Dâmbovița), Adrian Miuțescu (Argeș).

Nici Iohannis, nici Cîțu nu se gândesc că și-au abandonat electoratul tradițional vizat acum, în schimb, de Orban, care a preluat discursul pro-reformist și vehement anti-PSD

Florin Cîțu a ieșit încântat de la discuții. Nici Iohannis, nici actuala conducere instalată de el la PNL nu se întreabă însă, în acest moment, ce se va întâmpla la alegerile din 2024 și dacă PSD va mai fi dispus să respecte acordul în cazul (previzibil) unui dezastru electoral pentru liberali.

PNL a obținut 25% din voturi în 2020, pe un discurs vehement anti-PSD, pro-democrație, pro-justiție și pro-reformă, în ciuda profundei crize sanitare și economice care a lovit România din cauza pandemiei. Acest lucru este improbabil să se repete în 2024 cu un PNL la remorca PSD. Deja partidul a coborât, în ultimele două luni, la doar 17%. Destui analiști vorbesc despre o soartă similară cu a PNȚCD pentru PNL la alegerile din 2024.

- Advertisement -

În acest timp, Ludovic Orban, fostul lider al liberalilor evacuat de Klaus Iohannis, continuă să desprindă, bucată cu bucată, părți din PNL. Orban n-a demisionat încă din partid, dar se îndreaptă către formarea unei noi formațiuni liberale care să includă părțile din PNL nemulțumite de imixtiunea brutală a președintelui Iohannis, de coaliția cu PSD și de direcția imprimată de Cîțu actualei formațiuni.

Orban s-a poziționat deja pe vechea traiectorie a politicii PNL, vehement anti-PSD, pro-reformistă, vizând tocmai electoratul liberal tradițional trădat de actualii lideri.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Noul plan al PNL: să guverneze alături de PSD până în 2028! Până de curând, liberalii promiteau că vor ține PSD departe de guvernare tot până în 2028

* CULISE. La întâlnirea cu PSD, liderii PNL și-au pus cenușă în cap: „Am greșit!”. PSD le-a respins programul de guvernare. Liberalii: „Faceți-l voi!”

* VIDEO. Întrebat după negocierile cu Ciolacu dacă PSD mai e „dușmanul poporului“, Cîțu a dat vina pe USR și a fugit!

* S-au scos săbiile în ședința conducerii PNL. Șef de filială către Cîțu: „Dragă Florin, tu ești cauza problemelor!”

1 COMENTARIU

  1. De abia astept sa vad pe citu,flutur ,boc ,raluca turcan,rares bogdan,in alianta cu grindeanu,tractoristul stanecscu,firea,andrusca,cuc,budai! Care vor fi reformele pe care le vor face langa hotii pe care i-au infierat 4 ani?Ca de SS lui dragnea nu mai vorbesc,ca nu mai vrea iohannis sa fie desfiintata..vor face „reformele” pe care le va vrea iohannis si ciolacu,asta e clar!Iar pe lichelele care au pus umarul ca iohannis sa-l scoata pe Orban din partid, sa le vad acum cum voteaza reformele lui grindeanu-OUG13!!😀😁😂😅

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -