vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainOrban amenință că-și face partid! "Iohannis a rămas repetent. După 1 ianuarie,...

Orban amenință că-și face partid! „Iohannis a rămas repetent. După 1 ianuarie, parcă a fost înlocuit cu o sosie”

-

Ludovic Orban (58 de ani), președintele PNL în ultimii 4 ani (2017-2021), a declarat duminică seara, la Realitatea Plus, că este gata să creeze „o construcție politică care să continue trecutul Partidului Național Liberal”. „Cei care conduc astăzi nu au nicio legătură cu PNL”, a spus Orban, la 8 zile după ce a fost debarcat din fruntea partidului.

Întrebat de ce l-a preferat Klaus Iohannis pe Florin Cîţu pentru președinția PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Ca să nu fiu eu”.

Altă întrebare provocatoare, alt răspuns cu tâlc. Moderator: „Ați vota suspendarea preşedintelui?”. Orban: „Nu vă dau acum răspunsul la această întrebare”.

Declarațiile lui Ludovic Orban

„Sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică…”

* „Ce s-a întâmplat la Congres, pe mine m-a marcat profund şi m-a făcut pentru prima oară să-mi pun întrebarea dacă mai am ce să caut în această gaşcă care a călcat în picioare lucruri fundamentale, care ţin de democraţie. Ăsta nu a fost Congres în care oamenii să voteze liber. Au fost patru sisteme de control.”

- Advertisement -

* „Ce s-a întâmplat la Congresul PNL a fost un coşmar. Aşa ceva nu am trăit în 31 de ani.”

* „Cu siguranţă că am un viitor în viaţa publică din România. Eu sunt un politician atipic, nu mi-am construit cariera încercând să mă pun bine cu mărimile, cu serviciile, mi-am construit cariera prin muncă şi efort.”

* „Când voi fi convins că PNL a devenit o carcasă care nu mai are nicio legătură cu partidul istoric, sunt gata inclusiv să creez o construcţie politică care să continue trecutul Partidului Național Liberal. În momentul de faţă, cei care conduc partidul nu au nicio legătură cu PNL.”

- Advertisement -

* „Întotdeauna am susținut lucruri fundamentale, care au făcut parte din istoria PNL, și nu avem voie să renunțăm.”

* „Mi-am construit cariera prin muncă, prin efort. În interiorul partidului, oamenii țin la mine, au fost lângă mine, pentru că și eu am fost alături de ei.”

„După 1 ianuarie nu mai înţeleg nimic din tot ce a făcut Iohannis. Parcă a fost înlocuit cu o sosie”

„În perioada în care am fost la guvernare, am colaborat foarte bine, iar preşedintele chiar a fost implicat în actul de guvernare.”

* „În toate discuţiile avute cu preşedintele după 1 ianuarie, niciodată nu mi-a spus că ar prefera să fie altcineva preşedinte la PNL. În prima fază părea că mă sprijină, nu am avut nicio îndoială.”

* „Vă mărturisesc că după 1 ianuarie nu mai înţeleg nimic din tot ce a făcut Iohannis. Nu mai înţeleg nimic. De multe ori am senzaţia că parcă a fost înlocuit cu o sosie. Deci, nu pot să-l recunosc faţă de perioada în care am colaborat şi am făcut multe lucruri bune. Mi se pare că a pierdut complet orice legătură cu realitatea.”

* „Cîţu nici nu ar fi avut curaj să candideze fără sprijinul preşedintelui. Cîţu nu cunoaşte nici unu la mie din membrii partidului.”

„În ultimele luni, președintele a rămas repetent în raport cu democrația și cu PNL”

* „Deși am guvernat în pandemie, PNL a luat un scor decent în alegerile parlamentare. Am avut capacitatea să construim o coaliție decentă, onorabilă, cu un program de guvernare absolut necesar pentru România. De ce a trebuit să distrugă această coaliție? De ce să distrugi PNL? Când e evident că România se confruntă, ca și celelalte țări din Europa, cu niște provocări cărora trebuie să le dea un răspuns potrivit.”

* „România are oportunități uriașe, care nu sunt izvorâte doar din fonduri europene sau din PNRR. România poate să devină o putere economică a Europei Centrale și de Est. Are o populație bine pregătită, are tot ce-i trebui. De ce să arunci în aer și să creezi o criză politică ce lasă cetățenii fără apărare, fără instituții care să ia decizii? Eu nu pot să înțeleg…”

* „Nu știu ce urmărește domnul Iohannis, dar a rămas repetent în ultimele luni. PNL trebuie să stea pe propriile picioare. Președintele a rămas repetent în raport cu democrația și în raport cu PNL. Cum să poți susține la președinția PNL un candidat care nu o să mai fie premier, care a făcut franjuri PNL, a distrus coaliția, nu are nicio perspectivă, are o cotă de încredere de 10%? Guvernul Dăncila era aproape de 20% încredere.”

„Iohannis a încălcat Constituția. O gravă încălcare a Constituției!”

* „Schimbarea ministrului Justiție nu putea fi făcută de Cîțu fără acordul președintelui Iohannis. Vă garantez acest lucru.”

* „Cu siguranță, Iohannis a încălcat Constituția. Cum să se implice în alegerile interne dintr-un partid?! Să te implici în alegerile interne reprezintă o gravă încălcare a Constituției!”

* „Procedura de suspendare nu poate fi inițiată decât de o treime dintre parlamentari. Să nu-mi puneți întrebarea ce aș face dacă s-ar ajunge la un referendum de suspendare… Nu vă dau acum răspunsul la această întrebare.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Tragedie la Milano: cel mai bogat român a murit împreună cu soția sa și fiul lor, în avionul prăbușit peste o casă! Aeronava era pilotată de fiul miliardarului rezident la Monte Carlo

* În avionul prăbușit la Milano se afla și bebelușul de câteva luni pe care tocmai îl botezase miliardarul Dan Petrescu

* Furioasă că a pierdut președinția USR-PLUS, „tabăra Barna” a impus radierea „PLUS”: partidul se va numi USR!

EDITORIAL. Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

* CTP: „Ești președintele țării de 7 ani și spui că «statul a eșuat»? În loc să spui: «Eu am eșuat. Dacă statul a eșuat, și eu am eșuat»”

* Cîțu l-a demis pe șeful USR-ist din Sănătate pentru că n-a făcut ceea ce însuși Cîțu i-a interzis prin OUG!

* Premierul Cîțu l-a numit la Justiție pe sinecuristul perfect: membru în 17 Consilii de Administrație, toate la stat, în toate guvernările! Bonus: masterand al Academiei SRI

* OPINIE. Țara prizelor defecte. România, locul unde se trăiește și se moare în flăcări, ritualic, sub blestemul lui „las-o, bă, că merge și așa!“

* Fostul președinte Saakașvili s-a întors în Georgia după 8 ani de exil și a fost arestat, cu o zi înainte de alegeri. Stătea ascuns într-un apartament și s-a dat de gol pe Facebook

* FOTO. Noua Arcă a lui Noe: yachtul nuclear al salvării planetei. Vor urca în el doar bogaţii lumii şi experţii în schimbări climatice

7 COMENTARII

  1. Spune bine domnul Orban. Fără o intenţie de „WhatAbout-ism”, întrebări similare îmi puneam când el însuşi făcea compromisuri sulfuroase, incompatibile cu integritatea pe care o dovedise în plan personal. Predoiu la Justiţie, Internele la Vela şi Bodea cu tergiverstarea 10 August, a secţiei (şi pensiilor) speciale paralel cu decizii curioase ale Preşedintelui (numirea la DIICOT). Poate acolo se află germenii unor posibile răspunsuri şi – dacă nu e prea târziu – învăţături.

  2. Cea mai serioasa problema ridcata de Orban este despre „această gaşcă care a călcat în picioare lucruri fundamentale”.
    Si eu m-am gandit la cat de periculos este ca exista o asemenea gasca, care poate sa capete putere si sa ajunga stapana deplina la butoane in Romania!
    Au dovedit un cinism iesit din comum, chiar din comunul politicienilor. S-au dedat la uimitoare malversatiuni ca sa castige alegerile. De ce nu ar fura sau vinde tara mai ceva decat vanzatorii de pana acum?!!
    Nenorocirea este ca gasca e foarte numeroasa. Chiar daca unii au fost constransi sa adere, au aderat dovedindu-se santajabili, caractere slabe, posesori de schelete in dulap.
    Intrebarea este cati oameni de calitate atat de proasta exista in politica romaneasca (in PNL s-a vazut!) si cat de raspamdita e aceasta defectiune primtre romani? Ce trebue sa facem pentru a insanatosi acest popor?
    Sperante exista si dovada este numarul impresionant de oameni opripilati de ce s-a intamplat in PNL. Si nu atat din cauza calitatilor si faptelor extraordinare dovedite de Orban (ar fi gresit ca el sa creada asta) ci din cauza nivelului extrem de jos la care au coborat dusmanii lui.

    • Ce vorbesti!! Tradiceanu a plecat din pnl direct in bratele lui ponta in 2014 , caci avea o datorie fata de pesedeu:ponta i-a tinut spatele in guvernarea minoritara in 2008,cand pdul s-a retras de la guvernare!!!Ori esti idiot,ori esti uituc,ori ai rele intentii!!

  3. Nu de mai da zmeu Orban acum! Nu ai fost altceva decat o carpa de sters pe jos pe care a folosit-o Johannis cum a vrut. Daca aveai personalitate, nu iti dadeai demisia din functia de premier dupa alegerile parlamentare, asa cum ti-a cerut-o stapanul tau de atunci. Acum Catzu a lat rolul carpei. Esti o epava politica! Ti-a apus de mult cariera. Acum nu ai altceva de facut decat sa stai la mila altora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -