duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsȘcolile nu se închid. Pragul de 6 infectări la 1.000 de locuitori...

Școlile nu se închid. Pragul de 6 infectări la 1.000 de locuitori va fi eliminat. „Părinților le e frică să-și trimită copiii la școală, dar să meargă la mall nu le e frică“

-

Constrânse de realitatea că România nu e pregătită de învățământul online, autoritățile se pregătesc să modifice legislația și să elimine pragul de 6 infectări/1.000 de locuitori de la care ar urma ca școlile să se închidă. Decizia se va lua până vineri, dar semnale clare în această direcție au dat deja Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, și colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Surse guvernamentale au afirmat pentru Edupedu.ro că pragul de 6/1.000 va fi eliminat, iar clasele se vor închide doar dacă apar cazuri de infectare punctual. În paralel cu eliminarea pragului de trecere în online se va extinde testarea în școli și se vor extinde și la acestea regulile aplicatela funcționarea grădinițelor.

„Părinții și profesorii sunt speriați de mersul la școală, dar nu au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în alte locuri“

Motivele pentru care s-a decis acest lucru sunt foarte clare. Ministrul Educației a explicat la Digi 24, marți seara, că România nu e pregătită pentru școală online. Nu există conținut digital, conectivitate și nici profesori pregătiți pentru așa ceva, spune acesta.

Sunt mulți părinți care vor să se închidă învățământul și spun că se tem să-și lase copiii la școală, dar nu se tem să meargă la Mall-uri, la restaurante și în alte locuri unde se pot infecta ușor, observă Sorin Cîmpeanu.

- Advertisement -

Ministrul consideră că la școală elevii vor fi mai în siguranță decât dacă ar sta acasă și ar merge în alte locuri: „Am primit la minister 183 de petiții – părinți, profesori – pentru trecerea școlii în online și 175 de petiții pentru păstrarea școlilor deschise cu prezență fizică. Nu vom decide în funcție de diferența asta, sunt foarte multe propuneri antagonice. Unii vor să se închidă odată cu atingerea pragului de 6 la mie, sunt foarte speriați. Îmi cer scuze… Sunt speriați de mersul la școală, dar nu au niciun fel de problemă să meargă în mall-uri sau în alte locuri. Iar alții vor să rămână deschise și după 6 la mie. Interesul copiilor este să nu se întrerupă școala. Riscul nu poate fi eliminat, riscul poate fi gestionat. Dacă oprim școlile, acei copii vor sta în alte locuri, pentru că au posibilitatea să meargă, sunt permise tot felul de alte activități, mult mai puțin securizate din perspectivă sanitară“.

Cele 5 condiții pe care România nu le îndeplinește ca să poată trece la învățământul online

Sorin Cîmpeanu a enumerat cinci condiții esențiale care trebuie îndeplinite pentru ca învățământul să funcționeze la parametri decenți în online. Niciuna dintre ele nu e întrunită în România:

„1) Conectivitate generalizată – și nu avem.

- Advertisement -

2) Echipamente disponibile – și nu avem, în pofida eforturilor care s-au făcut, sute și sute de mii de echipamente care s-au achiziționat, tot nu putem spune că fiecare elev are acces la un echipament adecvat pentru online.

3) Conținut digital – nu avem. Chiar dacă avem conectivitate și tablete și profesori dornici să facă acest lucru, nu există conținut digital. Să trimiți temele pe WhatsApp nu înseamnă conținut digital.

4) Nu avem toți profesorii pregătiți pentru predarea online. Avem câteva zeci de mii de profesori, dar sunt peste 200.000.

5) Chiar dacă am avea și conectivitate, și tablete, și conținut digital, și profesori, dacă nu ai platforme de evaluare online dedicate nu poți încheia actul educațional, care în orice situație trebuie să se încheie printr-o evaluare“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Moțiunea PSD se citește joi și se votează marțea viitoare. Moțiunea USR-PLUS – AUR e în continuare sabotată

* CCR confirmă: PSD și PNL-Cîțu au blocat neconstituțional moțiunea de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR împotriva Guvernului Cîțu

VIDEO. Orban, dezlănțuit: „Le-am cerut scuze românilor care mi-au bătut obrazul că i-am convins să voteze cu Iohannis”

Marea înfrângere a unui politician mărunt: Klaus Iohannis

Cîțu achită prompt serviciile pe care i le-a făcut Antena 3: Bogdan Pascu, omul lui Dan Voiculescu, a primit o funcție mare chiar în timpul Congresului PNL!

Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

Atmosferă tot mai tensionată în USR-PLUS. Barna îl acuză pe Cioloș că ar vrea „o împăciuire” cu Cîțu

Medic din Timișoara: „Știu că aveți o listă lungă cu «motivele» pentru care nu vreți să vă vaccinați. Și eu am o listă… DE AȘTEPTARE!!! Care e mai lungă decât lista voastră. Pe lista mea se află vieți, iar la voi – aberații”

Un fost șef al Romsilva aplaudă atacurile mafiei lemnului împotriva jurnaliștilor și activiștilor. Îi compară pe ecologiști cu teroriștii ISIS și cu comisarii sovietici

A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate

1 COMENTARIU

  1. Ceee… IMBECILITATEEEEEEE(-CRIMINALĂ)!!!

    REZULTATUL acestui… NOU POPULISM-IRESPONSABIL(!!!) va fi… LA FEL DE DEZASTRUOS PRECUM „RELAXĂRILE” ESTIVALE, DIN ANUL TRECUT ȘI ACEST AN!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -