Un individ despre care poliția are probe că e traficant de droguri a făcut pe el, la propriu, atunci când mascații l-au luat pe sus în parcarea unui supermarket din Cluj.
Potrivit Emaramures.ro, bărbatul fugea de poliție la bordul unei mașini Opel înmatriculate în Maramureș. Când a ajuns cartierul Grigorescu din Cluj, a intrat în parcarea unui supermarket, și-a abandonat mașina și a încercat să se facă nevăzut.
Polițiștii l-au interceptat și l-au imobilizat. În momentul când i s-au pus cătușele, traficantul de droguri a făcut pipi pe el de frică.
Anchetatorii au ridicat și mașina Opel, pe care au dus-o la Poliție, pentru a fi cercetată.
Zilele trecute, DIICOT și polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș au făcut o altă captură: colete conținând droguri și zeci de mii de euro. O persoană a fost arestată preventiv 30 de zile în acest dosar.
Anchetatorii monitorizau o rețea. Pe 24 august au filat doi indivizi care au ridicat colete de la o firmă care face regulat curse externe cu autocarul.
La control, într-unul din colete s-au găsit un kilogram de cannabis, iar în celălalt colet – 59,2 grame de cocaină și 40.200 de euro. La acțiune au participat și polițiști criminaliști de la IPJ Maramureș și polițiști de frontieră de la Sighetu Marmației.