luni, noiembrie 25, 2024
AcasăDezvăluiriComisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în...

Comisarul-hârciog era și pofticios: ca polițist-șef peste două județe, lua șpagă în bani, mașini, terenuri, vacanțe, ceasuri, lucernă, dar pretindea și relații sexuale cu subalternele

-

Comisarul-șef Marian Iorga, fost comandant al Inspectoratelor de poliție din Prahova și Călărași, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită. Ordonanța procurorului DNA, consultată de reporterii ziarului local Incomod, arată că Marian Iorga a fost protagonistul unei lungi serii de fapte penale, din spectrul luării de mită și al abuzului în serviciu.

Pe când se afla la conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Călărași, Marian Iorga își promova subalternii în funcții importante, dar nu pe merit, ci în schimbul unor favoruri.

Terenuri, mașini scumpe, obiecte electrocasnice, o centrală de apartament, un televizor, excursii în străinătate, baloți de lucernă, pachete cu mâncare, relații sexuale cu polițiste, mese festive la restaurante de lux, precum și sume mari de bani, de ordinul zecilor de mii de lei, au fost beneficiile ilegale pretinse și obținute de comisarul Marian iorga.

În schimb, acesta oferea favoruri sub formă de protecție sau avansări în funcții de conducere.

- Advertisement -

Procurorii DNA susțin că inclusiv un fost șef din Academia de Poliție i-a dat bani lui Marian Iorga pentru a obține funcții importante în cadrul Poliței Române. De asemenea, un ofițer care a condus aproape un an Serviciul de Acțiuni Speciale al IJP Prahova (mascații).

Dar lista este cu mult mai lungă, cei mai mulți fiind polițiști din Călărași care – potrivit ordonanței DNA – au ales să-i dea bani lui Marian Iorga pentru un post călduț sau pentru a rămâne în funcție.

În ordonanța DNA se vorbește inclusiv despre favoruri de natură sexuală din partea polițistelor pentru a putea promova în funcție, cât timp Marian Iorga s-a aflat la conducerea IJP Călărași.

- Advertisement -

”Comisarul-șef de poliție Iorga Marian se folosea de prerogativele funcției
în mod abuziv, promovând persoane de sex feminin în funcții superioare sau de
conducere, în schimbul unor favoruri de natură sexuală (cum ar fi cazul numitei «Lera»)”, se aradă în ordonanța DNA.

Din ordonanța DNA București despre comisarul-șef Marian Iorga, fost șef al IPJ Prahova și al IPJ Călărași

50.000 de lei pentru pentru trei funcții de conducere

„Direcția Generală Anticorupție-Serviciul Anchete s-a sesizat din oficiu cu privire la următoarele:

Inspectorul principal MANTA ANDREI MIHAI, comisar-șef IOAN IONUȚ CĂTĂLIN și subcomisar DOBRE BOGDAN ar fi oferit inspectorului-șef IORGA MARIAN suma de 50.000 de lei pentru a fi numiți pe funcții de conducere:

– MANTA ANDREI MIHAI, mutat de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) în 01.08.2016, iar, din data de 01.12.2016, este șef Serviciu Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase;

– IOAN IONUȚ CĂTĂLIN, mutat de la DGPMB în 10.03.2016, iar, din data de 09.09.2016, șef Serviciu Investigarea Criminalității Economice (SICE);

– DOBRE BOGDAN, mutat de la Inspectoratul de Jandarmi al Județului Călărași în data de 15.05.2016, în funcția de ofițer specialist 1 la Serviciul Ordine Publică, și împuternicit șef birou Centru de Reținere și Arest Preventiv).

În sprijinul acestei informații, numitul MANTA EMIL (tatăl inspectorului principal MANTA ANDREI MIHAI, colonel în rezervă, fost director pentru logistică la Școala de agenți «Vasile Lascăr» Câmpina și Academia de Poliție «Al. I. Cuza»), ar fi recunoscut în cadrul unei discuții purtate la o partidă de vânătoare că partea din această sumă, aferentă fiului său, ar fi plătit-o el.”

Concursuri de promovare aranjate pe mâna lui Iorga

„În cazul comisarului-șef IOAN IONUȚ CĂTĂLIN, mutat de la DGPMB în funcția de șef la SICE, acesta nu a reușit promovarea concursului într-o primă fază, drept pentru care a depus contestație. De asemenea, comisarul-șef IOAN IONUȚ CĂTĂLIN nu a reușit să promoveze nici la cea de-a doua încercare, dar a formulat contestație. În urma acesteia, președintele comisiei de contestație, inspector-șef IORGA MARIAN, și comisar-șef BUCUR MARIAN din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice (DICE), membri ai comisiei, au acordat ofițerului notă de promovare, ridicând nota inițială cu peste un punct (comisar șef BUCUR MARIAN ar fi explicat că „nu au fost înțelese foarte bine răspunsurile oferite de candidat, fiind interpretate prea teoretic, din perspectiva cercetărilor penale”).

Din comisia de soluționare a contestației a mai făcut parte, pe lângă cei doi, și comisar-șef Anton Mone, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Comisarul-șef IORGA MARIAN a efectuat demersuri în vederea numirii în funcția de șef Birou Supravegheri Judiciare a inspectorului principal DRAGAN GENOVEVA-IOANA (împuternicită pe această funcție din data de 15.12.2016).

Concursul urma să aibă loc în data de 14.04.2017, începând cu ora 12.00, iar înscrierile se făceau până în data de 28.03.2017, ora 10.00. Până la expirarea termenului erau înscriși doar inspector principal de poliție DRĂGAN GENOVEVA-IOANA (raport de înscriere datat 27.03.2017, aflat la Serviciul resurse Umane).

Comisia de concurs a fost formată din comisar-șef TASE NICOLAE – președinte, inspector principal MANTA ANDREI MIHAI- din cadrul SAESP și subcomisar DRUMCEA ADRIAN PETRONEL – șef Birou Control Intern.

În acest sens, inspectorul șef a exercitat presiuni asupra șefului Serviciului Resurse Umane, comisar-șef DUMITRAȘCU PETRONEL, pentru ca acesta să accepte derogările de care ar avea nevoie inspectorul principal DRAGAN GENOVEVA IOANA, căreia, conform condițiilor de numire în funcție, îi lipsește vechimea necesară.

Totodată, comisarul-șef IORGA MARIAN a întreprins demersuri pe lângă șeful Serviciului Resurse Umane pentru introducerea unor condiții discriminatorii pentru ocuparea acestei funcții, deoarece dorea să se asigure că nicio altă persoană nu putea să se înscrie la concurs. Totodată, s-a menționat că DRĂGAN GENOVEVA-IOANA, căsătorită cu numitul DRĂGAN FLORIN, fiul unui prosper om de afaceri din județul Călărași, DRĂGAN MARIAN, patron al unei firme de construcții, a contribuit la renovarea biroului inspectorului șef, prin societatea de construcții a socrului său.”

În mijloc: comisarul-șef Marian Iorga

Cadou: un sejur în Bulgaria

„Inspectorul-șef IORGA MARIAN a primit cadou un sejur în Bulgaria pentru trecerea în corpul ofițerilor a agentului principal BUCȘEA ALEXANDRU DUMITRU. Acesta este agent în cadrul Serviciului Rutier, fiind un apropiat al fostului șef al poliției municipale, LUCHIAN VASILE.

În acest sens, familia BUCȘE, prin societatea pe care o deține în județul Călărași, a achitat contravaloarea unui sejur în Bulgaria, în luna mai 2015, pentru inspectorul-șef IORGA MARIAN, care a fost însoțit de numita CIUBOTARU MIHAELA (despre aceasta se cunoaște că societatea pe care o deține asigură toate aparatele de cafea existente în sediile de poliție de pe raza județului Călărași, inclusiv în sediul IPJ Călărași).

Inspectorul-șef ar întreține relații neprincipiale cu mai multe angajate din cadrul IPJ Călărașipe care le-ar fi ajutat să fie promovate în diferite funcții. Astfel, inspectorul-șef IORGA MARIAN a exercitat presiuni față de cei doi adjuncți (comisar-șef CHIRICĂ COSTEL și comisar-șef NICOLAE ION) să o accepte pe inspector principal VLAD RAMONA, ofițer la Poliția Lehliu, în funcția de șef Birou Control Intern (soțul acesteia, VLAD NELU, șef post poliția Gurbănești, îi aduce periodic diferite cantități de produse alimentare). În cele din urmă, aceasta a fost numită, la data de 18.10.2016, șef secție poliție rurală Dor Mărunt.”

Conexiunea ALDIS

„Iorga Marian ar întreprinde demersuri să o promoveze pe subinspectorul DUMITRU CARMEN ELENA la Institutul Național de Criminalistică. Totodată, se menționează că autoturismul SKODA SUPERB cu nr. B-100-WIM, care a fost vândut în data de 16.02.2017 de IORGA MARIAN către administratorul S.C. ALDIS S.R.L., Naghi Constanța, continua să fie utilizat de polițist.

De menționat, că pe numele S.C. ALDIS S.R.L exista în instrumentare un dosar penal înregistrat la nivelul SICE Călărași. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la faptul că S.C. ALDIS S.R.L. ar fi avut unele creanțe foarte mari neachitate față de un cetățean sirian, naș de cununie al șefului S.I.C.E., comisar-șef IOAN IONUȚ CĂTĂLIN, iar pentru achitarea acestora, comisarul-șef IORGA MARIAN exercita presiuni, atât personal, cât și prin ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru achitarea acestor creanțe.

În același context, la data de 17.09.2016, numita NAGHI CONSTANȚA a reclamat spargerea locuinței și furtul a 350.000 lei (3,5 miliarde lei vechi) și bijuterii în valoare de aproximativ 100.000 euro. Din această pagubă, s-a recuperat aproape întreaga cantitate de bijuterii și circa 150.000 lei, din care, la presiunea inspectorului-șef IORGA MARIAN, care a afirmat că „aceștia sunt bani negri”, numita NAGHI CONSTANȚA ar fi dat o anumită parte din sumă recuperată și acestuia.

Prin ordonanța din 19.12.2017 s-a dispus extinderea  urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, șantaj.”

Chiria i-o plătea Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași

„În fapt, Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, s-a sesizat din oficiu cu privire la următoarele aspecte:

Comisarul-șef de poliție Iorga Marian, inspector-șef al IPJ Călărași, are reședința în municipiul Călărași. La această locație, ofițerul locuiește în baza contractului de închiriere încheiat cu proprietarul apartamentului, Dragu Ionuț-Cristian, director al Direcției Județene de Statistică Călărași, apropiat al președintelui Consiliului Județean Călărași, Iliuță Vasile.

Iliuță Vasile a intermediat ofițerului de poliție închirierea apartamentului, iar la momentul la care proprietarul și-a manifestat nemulțumirea cu privire la întârzierea plăților, a intervenit și a precizat că va achita el în integralitate restanțele. Cuantumul chiriei lunare, de 1.500 lei, a fost plătit de Vasile Iliuță, întrucât șeful IPJ Călărași i-a facilitat întrevederea cu un apropiat al său, Moise Marian, în perioada în care acesta se afla în arest preventiv la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din IPJ Călărași, precum și pentru protejarea afacerilor derulate de firmele controlate de el.

Față de acestea, s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită, respectiv dare de mită.”

200 de baloți de lucernă

„Comisarul-șef de poliție Marian Iorga, inspector șef al IPJ Călărași, în lunile noiembrie 2016 și martie 2017, a obținut gratuit de la agentul șef de poliție Manea Mihai-Tudorel, din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Călărași, circa 200 de baloți de lucernă care au fost transportați, cu sprijinul acestuia și a numitului Stoica Ștefan, la ferma pe care tatăl ofițerului de poliție o are în comuna Șotrile, sat Lunca Mare, jud. Prahova.

Anterior, baloții de lucernă au fost procurați de la Bucur Ionel-Cătălin, primarul comunei Perișoru, și Călin Petre-Alexandru, primarul comunei Sărulești, din județul Călărași. În schimbul acestora, Iorga Marian l-a lăsat să înțeleagă pe agentul-șef de poliție Manea Mihai-Tudorel că are influență asupra șefului Centrului Medical Județean Călărași, al MAI, subinspector de poliție Arabol-Nicolae Veronica- Daniela, astfel încât soția agentului de poliție, Manea Veronica-Florina, să promoveze concursul pentru ocuparea postului vacant de asistent medical la această structură.

Postul a fost scos la concurs în luna noiembrie 2016, însă soția agentului de poliție nu a putut participa, întrucât nu avea vechime în specialitatea de asistent medical generalist, fiind asistent farmacist. Postul nu a fost ocupat în acel context. Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de trafic de influență și cumpărare de influență.”

3 hectare de teren pentru funcția de adjunct al Poliției municipiului Călărași

„În luna aprilie 2016, inspectorul-șef de poliție Iorga Marian l-a susținut pe Tase Nicolae în vederea promovării în funcția de adjunct al șefului Poliției mun. Călărași și mutarea ulterioară, după o lună, pe cea de șef al Serviciului de Investigații Criminale, obținând de la acesta un teren agricol de 3 ha în comuna Dragalina, prin intermediarul numitului Ghionoiu Nicolae din satul Drajna, jud. Călărași, fost viceprimar al comunei.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită, respectiv dare de mită.

În anul 2016, Iorga Marian a exercitat presiuni constante asupra subcomisarului de poliție Deacu Emil, șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției mun. Călărași, solicitându-i în mod repetat să-și prezinte demisia din funcția de conducere. Pentru ca presiunile să înceteze, Deacu Emil i-a înmânat lui Iorga Marian suma de 3.000 de euro prin intermediul medicului ofițer de poliție Arabol-Nicolae Veronica Daniela, sumă din care medicul a primit de la Iorga Marian 1.000 de euro.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunii de șantaj.”

Șpăgarul-șef Marian Iorga

Cât dai să te păstrez în funcție?

„În anul 2016, subcomisarul de poliție Gheorghe Marian, în prezența colonelului în rezervă Luchian Vasile și a agentului șef principal de poliție Bara Ilie, i-a oferit lui Iorga Marian 5.000 de euro în imobilul aflat în proprietatea acestuia, în mun. Călărași, întrucât Iorga Marian încerca să-l determine să demisioneze din funcția de șef Birou Ordine Publică la Poliția mun. Călărași, ulterior acesta fiind numit șef al Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, asimilat biroului.

Gheorghe Marian i-a cumpărat o centrală termică în valoare de 3.800 de lei lui Iorga Marian, care a fost montată la apartamentul acestuia din București, aspect cunoscut de colonelul în rezervă Dinu Marcel-Darie.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită și dare de mită.”

Taxă de protecție: 30.000 de euro ca să nu-i trimită controale pe cap

„În anul 2015, în contextul verificărilor efectuate de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Călărași, Iorga Marian, șef al IPJ Călărași, a primit prin intermediarul Naghi Tănase Vasile, administrator al SC ALDIS SRL CĂLĂRAȘI, suma de 30.000 de euro de la Popa Marius-Răzvan și de la Popa Florin-Cătălin, producător agricol, pentru a dispune încetarea verificărilor și pentru a evita blocarea activității agentului economic. Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită.

În luna septembrie 2015, pentru a-l menține în funcție pe șeful Poliției orașului Fundulea, comisarul-șef de poliție Avram Ion, inspectorul-șef al IPJ Călărași, Iorga Marian, a pretins și primit de la acesta produse în valoare de 4.000 de lei care au fost transportate pe raza municipiului Câmpina la o fermă de creștere a animalelor.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită.

Începând cu data de 04.05.2016, Tene George, ce administrează în fapt SC MECAIND SRL ULMENI, a remis diverse produse lui Iorga Marian, prin intermediul comisarului-șef de poliție Gheorghe Cristian-Chimon-Petru, șeful Poliției orașului Budești, pentru ca firma privată menționată să nu fie supusă verificărilor lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Călărași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită.

La data de 09.03.2016, Iorga Marian a dispus împuternicirea inspectorului principal de poliție Dumitru Cristian-Florin pe funcția de șef al Secției de Poliție Rurală Gălbinași și ulterior l-a promovat la comanda Serviciului Ordine Publică.

Ca recompensă pentru aceste acte de dispoziție ale lui Iorga Marian, acesta a primit de la Dumitru Vasile, tatăl inspectorului principal de poliție Dumitru Cristian-Florin, cereale în valoare de 5.000 de lei. Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor corelative de luare de mită.

Împrumuta zeci de mii de euro, dar „uita” să-i dea înapoi

„Direcția Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, prin procesul-verbal din 08.01.2018, s-a sesizat din oficiu cu privire la următoarele: l. Anterior pensionării ofițerului de poliție Vasile Luchian, fost șef al Poliției mun. Călărași, Iorga Marian, șeful IPJ Călărași, știind că fratele acestuia avea o situație materială foarte bună, i-a cerut 10.000 de euro, sub formă de împrumut, în schimbul promisiunii că va îndeplini atribuțiile de șef al IPJ Călărași, astfel încât Vasile Luchian să promoveze în funcția de adjunct al inspectorului-șef al IPJ Călărași.

Vasile Luchian a refuzat să-i dea bani lui Iorga Marian și, în contextul deteriorării relațiilor cu șeful IPJ Călărași, s-a pensionat, afirmând că nu mai dorea să achite acestuia contravaloarea consumației la diverse restaurante.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.”

Iorga își jignea subalternii dacă nu se supuneau unor solicitări ilegale

„La data de 04.08.2016, Peanci Daniel-Aristide a provocat un accident rutier în mun. Călărași, pe fondul neacordării de prioritate, fiind dispusă sancțiune contravențională și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule. Ulterior, întrucât au rezultat și victime, s-a constituit dosarul penal nr.1794/P/2016 al PJ Călărași. Peanci Daniel-Aristide a contestat la Judecătoria Călărași măsura dispusă față de el prin procesul-verbal din 22.11.2016, aceasta fiind admisă, întrucât subcomisarul de poliție Tănase Cristina, din dispoziția inspectorului șef Iorga Marian, nu a formulat întâmpinare.

Ulterior, P.J. Călărași a dispus, prin ordonanța din 20.12.2016, clasarea cauzei pentru vătămare corporală din culpă, ca urmare a lipsei plângerii prealabile, menținându-se sancțiunea complementară. Pentru soluționarea favorabilă a petiției nr.40925/13.02.2017, depusă la IPJ Călărași de Peanci Daniel-Aristide, care solicita restituirea permisului de conducere, subcomisarul de poliție Tănase Cristina, juristul IPJ Călărași, din dispoziția inspectorului-șef Iorga Marian, a cerut un punct de vedere la Direcția Juridică a IGPR, fără să descrie speța în detaliu.

Ulterior, Iorga Marian i-a convocat pe juristul IPJ Călărași, pe șeful Serviciului Rutier al IPJ Călărași, comisar-șef Anghel Ion, pe Magearu Mihai și pe Necula Bogdan Ionuț, ofițeri de poliție la Serviciul Rutier, și le-a cerut să-i restituie permisul de conducere lui Peanci Daniel-Aristide. Ofițerii din cadrul Serviciului Rutier au refuzat această cerere, considerând-o nelegală, iar Iorga Mihai i-a jignit și le-a cerut demisia.

Urmare a plângerii formulate de Peanci Daniel-Aristide față de dispoziția nr. 177052/02.03.2017 a Serviciului Rutier din cadrul IPJ Călărași de menținere a măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule, Iorga Marian a dispus admiterea ei, prin adresa nr. 30709/21.03.2017, și a dispus restituirea permisului de conducere.

În mai multe rânduri, Iorga Marian a primit de la Peanci Daniel-Aristide foloase materiale constând în mese festive, spre exemplu în luna ianuarie 2017, la pensiunea PRIVILEGE CLUB – LA FERMĂ, ce aparține lui Peanci Daniel- Aristide, fără să fie achitată contravaloarea produselor și serviciilor.

Totodată, Peanci Daniel-Aristide a asigurat cazare gratuită, la pensiunea menționată, ofițerului de poliție Manta Andrei-Mihai.

Față de acestea s-a reținut comiterea infracțiunilor de luare de mită, de către Iorga Marian, de dare de mită, de către Peanci Daniel-Aristide, abuz în serviciu și de purtare abuzivă de către Iorga Marian.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

* Ceas de 21.000 de dolari la mâna cu care Tudorache-Diamant strânge semnături pentru demiterea lui Clotilde Armand

* A apărut poza cu Florin Cîțu arestat în SUA! Deținutul 23665 de la Penitenciarul Story County

* Schizofrenia sondajelor: IRES (Dîncu-PSD) cotează PNL la 27%, iar Politico la 18%!

* Mizele fundamentalismului etno-religios de factură legionară promovat la „Serbarea de la Putna”

* Fugarul Rizea: „Dana Budeanu se mărită cu Andrei Hrebenciuc. Acel inel cu diamante, cu care se laudă acum, e luat din banii furați de familia Hrebenciuc, tată și fiu!”

* Un mare șef de la McDonald’s Brașov chema fete pentru angajare și le racola să se prostitueze. E însurat și are un copil

* Salima, femeia-guvernator mai curajoasă decât toți generalii afgani, a fost capturată de talibani. Aceștia ar putea s-o execute pentru că a luptat cu arma în mână împotriva lor

* VIDEO. Talibanii, la un pas s-o biciuiască pe corespondenta CNN la Kabul pentru că nu avea și fața acoperită. “Sunt plini de adrenalină sau de… nu știu ce”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -