luni, noiembrie 25, 2024
AcasăMass-mediaMoartea subită a jurnalistului Mihai Dolinschi. A fost găsit "într-un lac de...

Moartea subită a jurnalistului Mihai Dolinschi. A fost găsit „într-un lac de sânge”, la 29 de ani

-

Jurnalistul Mihai Dolinschi, speciaizat în presă sportivă, s-a stins din viață la numai 29 de ani. El a fost găsit fără suflare luni seară, în casa sa din București. Era comentator și moderator la Telekom Sport și Look Sport, iar în 2018 a fost desemnat cel mai bun tânăr jurnalist sportiv din România.

Cauzele decesului lui Mihai Dolinschi sunt deocamdată necunoscute. El suferea de câteva afecțiuni serioase, printre care epilepsie.

Mihai Dolinschi era pasionat de fotbal și baschet, fiind unul dintre comentatorii meciurilor din NBA difuzate în România.

Tatăl lui Mihai: „L-am găsit într-un lac de sânge, era vânăt de la piept în sus. Cred că a făcut infarct”

Tatăl lui Mihai Dolinschi a făcut câteva precizări, într-o intervenție la România TV.

- Advertisement -

* „Era căzut, l-am găsit într-un lac de sânge. Cred că a făcut infarct.”

* „Salvarea a venit repede, foarte repede. S-a încercat resuscitarea, dar n-au mai avut ce să-i facă.”

* „Era vânăt de la piet în sus.”

- Advertisement -

* „Mihai avea un chist cerebral, așa s-a născut, cu el.”

* „Pe fond de oboseală, mai făcea crize convulsive.”

* „Mi-a spus că e foarte obosit. Abia aștepta să meargă în vacanță.”

* „Cu o noapte înainte nu prea dormise. Stătuse să vadă finala NBA.”

* „Astăzi îl vom depune de astăzi la Biserica «Sfinții Mihail și Gavril» din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. Înmormântarea va avea loc joi, la cimitirul din localitate.”

Anunțul lui Vlad Enăchescu

Vlad Enăchescu, unul dintre colegii săi de la Telekom Sport, a anunțat luni seara pe Facebook:

„Astăzi, o altă tragedie ne-a lovit din plin – cel mai talentat tânăr jurnalist pe care l-am cunoscut, Mihai Dolinschi, ne-a părăsit și el, la doar 29 de ani. E nedrept, pentru că Mihai era tânăr, pasionat și plin de calități. Noi, ca breaslă, am pierdut. Condoleanțe familiei și… lumină. RIP”.

Mihai Dolinschi

„Mihai, tu ai fost cel mai pasionat dintre noi!”

Alberto Boțoghină, fost coleg cu Mihai Dolinschi la Telekom Sport, rememorează pasiunea acestuia pentru meseria sa, într-un text publicat pe Gsp.ro.

„Mihai Dolinschi a murit! Dar Mihai Dolinschi ar trebui să trăiască prin toți cei care vor să se apuce de ziaristică! Într-o lume în care fugim, la propriu, după bani, Mihai fugea după pasiunile lui. Îndrăgostit iremediabil de fotbal și baschet, pasionat să înțeleagă ce e în spatele unui 4-3-3 sau 3-5-2, dornic să știe cum s-a dezvoltat Tuchel, cum a progresat Bale, nebun să scrie poveștile frumoase ale marilor jucători și antrenori, ori sa le creioneze portrete tinerilor jucători.

Mihai Dolinschi a fost cel mai pasionat om pe care îl poți întâlni într-o redacție de sport. Tipul de ziarist care vine de drag și nu pentru că trebuie. Om care-și hrănea dragostea față de meserie prin documentare temeinică și prin dorința de a fi mai bun și mai bun și mai bun. Indiferent că era NBA-ul de la 3-4 dimineața, vreun meci de liga a 2-a de pe la prânz sau meciurile tari de prin Italia sau Spania, Mihai trăia mereu totul ca un derby.

Comentariul lui s-a terminat brusc, la 29 de ani. Am zice că a fost prea puțin și poate am avea dreptate. Vocea lui nu se va mai auzi la televizor, dar vocea lui ar trebui să se audă pentru toți cei care vor să fie ziariști, comentatori… pentru cei care nu cred că există oameni care au trăit efectiv pentru pasiunile lor.

Amatorii de click-uri îi vor devora povestea tristă, dar tu, cel care citești sau auzi despre Mihai Dolinschi, cel care nu l-ai cunoscut, nu te teme să-ți dorești să fii ca Mihai. Zi de zi, noapte de noapte. Prezent cu totul pentru pasiunea și munca ta, dornic să înveți, să te dezvolți și să fii mai bun.

Mihai, tu ai fost cel mai pasionat dintre noi!

Ne-am revanșat și noi în serile de FIFA, dar tu câștigai la jocul cel mare…”

Ce spunea Andrei Dolinschi într-un interviu pe care l-a dat, nu l-a luat

  • „Comentarea meciurilor de baschet a fost o trecere ușor dificilă, pentru că nu mai comentasem un alt sport de echipă în afara fotbalului. Mai comentasem 3 meciuri de tenis, dar în urmă cu 3 ani. Totuși, faptul că l-am avut alături pe Cosmin Petrescu m-a ajutat să-mi îmbunătățesc comentariul de la meci la meci.”
  • „Joc baschet cam o dată pe săptămână, în parc, cu vărul meu, Andrei Cristian Cușu, care evoluează la echipa Under 18 a Voluntariului, iar la trei meciuri a făcut parte și din echipa de seniori din prima ligă. Am practicat acest sport, dar aș putea spune la un nivel semi-profesionist.”
  • „Pasiunea pentru baschet a început de la o vârstă fragedă, când mătușa mea, Monica Dolinschi pe atunci, evolua la naționala de senioare a României și la ACRO sau Rapid la nivel de club.”

Ultima postare pe Facebook a lui Andrei Dolinschi (luni, ora 8.28, cu 12 ore înainte de moarte)

„Steven Gerrard: «Hărmălaia era greu de descris. Atunci când ești rezervă și te încălzești, vezi o mare de oameni.

Îți sare inima din piept. Ai emoții mari. Când ți se face semn să intri pe teren, te cuprinde un sentiment ireal și e înfricoșător.

Am jucat doar patru minute, dar, îmi amintesc că tata mi-a spus, după meci, în drum spre casă: „Nimeni nu-ți poate lua asta. Ai jucat pentru prima echipă a lui Liverpool! E incredibil!”

La finalul meciului am simțit ca și cum totul e îndeplinit. Visul e realizat, dar când revii la realitate, îți dai seama că-i doar începutul.

De la acel debut mi s-a schimbat viața. Totul s-a schimbat foarte rapid. Se deschidea ușa către lumea reală.

Când ești pe teren, trebuie să fii pregătit sau rămâi descoperit. În fotbalul mare nu te poți ascunde. Totul se întâmplă rapid și nici o situație nu seamănă cu alta. „

Stevie G, legenda cormoranilor, despre debutul în fotbalul profesionist, în Liverpool – Blackburn, 29 noiembrie 1998, în Premier League.”

https://www.facebook.com/mihaidolinschi/posts/1159394707869923

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Roșca Stănescu către PSD-iști: “Hai, ieșiți la drumul mare!“. Eliberarea lui Dragnea le dă curaj borfașilor: se întorc vremurile haiduciei

Filiera din justiție care l-a scos pe Dragnea din pușcărie. Rolul judecătoarei anti-#Rezist de la Giurgiu, anchetată de DNA după ce l-a eliberat din arest pe Sile Cămătaru

VIDEO. Un lider AUR l-a vizitat acasă pe Dragnea – „cel mai mare patriot al României, pe care toți vor să-l omoare!”

Ministrul Ghinea despre iubita lui Dragnea: „Era un fel de împărăteasă a Parlamentului. Iordache îi ținea liftul!”

* Previziuni electorale 2024: Emil Boc câștigă turul 1 la prezidențiale și intră în finală cu candidatul USR-PLUS. PSD se scindează

Un extremist AUR face lista „trădătorilor nenorociți” care o susțin pe Clotilde Armand. Sunt amenințați și „cei din justiție și structurile de stat”

Demența unui colonel de poliție, consilier AUR în Senat: „Nu mai recunosc autoritatea dictatorială a UE! Pregătesc rezistența în munți!“

Ion Rădoi și concubina sa – 60 de zile sub control judiciar. Nu au voie să iasă din țară sau să poarte arme. Una dintre acuzații: șantajul

* Florin Călinescu se desparte de „actualul management” al Pro TV. Renunță și la „Românii au talent”. Continuă doar la Partidul Verzilor, pentru că are de luptat cu „câteva personaje mondiale” și cu „câțiva de pe aici”!

* „Duzina de dezinformare” – Cei 12 care au otrăvit planeta cu mesaje anti-vaccinare. Printre ei, nepotul fostului președinte american John F. Kennedy

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -