73,4% din populația Marii Britanii va avea, pe 12 aprilie, anticorpi împotriva coronavirusului, ceea ce înseamnă că se va atinge așa-zisa imunitate de turmă, anunță cercetătorii University College London (UCL), conform agenției EFE. Cea mai mare parte a populației a dobândit imunitatea prin vaccinare, iar o altă parte – prin traversarea bolii. Este a doua țară din lume, după Israel, care iese astfel din pandemie și se îndreaptă spre normalizarea vieții.
Circa 31 de milioane de britanici au fost deja vaccinați cu cel puțin o doză (aproximativ 18 milioane dintre ei – cu AstraZeneca). Asta înseamnă aproximativ 46,7% din totalul populației și 59,6% din populația adultă care poate fi vaccinată. Guvernul speră să reușească, până la sfârșitul lunii iulie, să vaccineze și restul de 21 de milioane de adulți rămași.
Până atunci, însă, imunitatea de turmă este deja atinsă. Celor 46,7% dintre locuitori deja vaccinați li se adaugă alți circa 26% care au făcut deja boala și acum au anticorpi.
În Marea Britanie, în urma vaccinării masive a populației, numărul cazurilor de Covid s-a prăbușit de la o medie de 50-60.000 pe zi în ianuarie la 2.000-2.800 pe zi acum. La fel s-a întâmplat cu numărul deceselor, care s-au redus de la o medie de 800-1.000 pe zi (cu vârfuri de 1.500-1.600 pe zi) în ianuarie la 10-50 pe zi acum (au fost însă, în aprilie, și zile în care n-a mai murit nimeni de Covid).
În țară s-a aplicat deja un prim set de relaxări ale măsurilor de precauție, iar pe 12 aprilie urmează o nouă ridicare de restricții. Se vor deschide magazinele neesențiale, saloanele de coafură și sălile de sport. Pe 17 mai e prevăzută și reluarea zborurilor internaționale.
Sistemul medical și de cercetare din Marea Britanie este ultraperformant, iar autoritățile au în timp real numărul deceselor, al infectărilor, al vaccinărilor și al spitalizărilor. Așa a fost posibil și studiul UCL.
[…] care au ajuns deja aproape de imunizarea întregii populații adulte: Israel și Marea Britanie. Ambele state au reușit să vaccineze cu cel puțin o doză peste 70% din populația adultă. Numărul cazurilor de Covid s-a prăbușit, cel al deceselor – la fel, pentru că persoanele […]