luni, noiembrie 25, 2024
AcasăLumeaGreșeala fatală a patronului Pro TV: a urcat într-un "elicopter mic și...

Greșeala fatală a patronului Pro TV: a urcat într-un „elicopter mic și ușor, care se putea izbi oricând de peretele stâncos”

-

După ce mogulul ceh Petr Kellner (55 de ani) și-a pierdut viața sâmbătă, într-un accident de elicopter în Alaska, autoritățile ruse au interzis temporar orice fel de zboruri spre zona ghețarului din statul american.

Ancheta morții patronului Pro TV, cu o avere cifrată la 15,5 miliarde de dolari, este coordonată de Consiliul Național pentru Siguranță și Transporturi.

Un general-maior rus, expert în aviație, cunoaște aproape ca-n palmă acel loc. A zburat pe-acolo atât toamna, cât și primăvara, după cum a declarat pentru ziarul Moskovski Komsomoleț.

De-a lungul carierei, Vladimir Popov a deținut funcția de șef al Direcției federale de căutare și salvare aerospațială, fiind și un pilot militar distins cu numeroase decorații.

- Advertisement -

Precizările generalului-maior Popov

* „S-ar fi putut agăța de un ghețar. Am fost în acele locuri din Alaska. Am zburat acolo atât toamna, cât și primăvara, și chiar peste acei munți în care există astfel de zone glaciare.”

* „Primăvara, aceste locuri sunt foarte frumoase: există curenți de apă, gheața strălucește la soare. O parte a muntelui este puternic încălzită de soare, de-acolo provine evaporarea. Iar cealaltă parte este umbrită.”

* „Distanța dintre zonele cu temperaturi diferite este mică, poate de 100 de metri. Și există curenți verticali puternici: unul trage în sus, iar celălalt, aproape simultan, în jos. În plus, există acolo canioane aproape pure. În urma acestui rezultat, predomină o turbulență foarte mare.”

- Advertisement -

* „Pentru un elicopter, turbulența este unul dintre cei mai răi factori. Vârtejul acela se rotește ca un șurub și, în acel moment, masa de aer curge de pe o pantă și se ridică pe cealaltă. Se produc asemenea vârtejuri, încât pot întoarce chiar și elicopterul. Și el poate atinge stânca din jur cu palele elicei.”

* „Pe teren montan, în general, sunt multe pericole în pilotarea elicopterului. Și acestea trebuie luate în considerare cu atât mai mult cu cât elicopterul Airbus AS350-B33 este destul de mic, relativ ușor. Acea masă de aer curgătoare îl putea «ridica» și «izbi» oricând de peretele stâncos.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

„Efectul Șoșoacă la analfabeți”: o pacientă Covid atacă medicul de gardă și urlă că va fi omorâtă de doctori la Terapie Intensivă

* Catanga a murit pentru că n-a vrut să stea în spital, s-a tratat singură acasă cu Ivermectină! „Soțul ei spunea mereu că el nu crede în Covid”

VIDEO. Urlete și spume în Parlament. Deputat AUR: „Te bag în p… mă-tii! Du-te dracu’! Băi, păduche, dispari! Îți ordon să dispari! Marș, mă, de-aici! Boule! Măgarule! Papagalule!”

3 COMENTARII

    • Astaaa…, dacă nu-cumvaaa… seee… „luaseră-de-la-bani” (!) și nuuu… i-au „umblat” (!) nițel, oamenii-lui-Putin, pe la elicopter!

      Fiind vorba despre CRIMINALUL-de-la-Kremlin…, NU ar vreooo… premieră, nuuuu?!!!!!

  1. Interesant cum „Un general-maior rus, expert în aviație, cunoaște aproape ca-n palmă acel loc.”
    Daca era in taigaua ruseasca, mai inteleg, dar Alaska?
    Okay, a fost a lor acum vreo 150 de ani, dar au vandut-o americanilor…
    In alta ordine de idei, cat de infiltrati sunt rusii astia?
    Cehia, Ungaria, Germania, as zice si US.
    Al drak-ului putintelu’ asta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -