joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMass-mediaCum se schimbă unii ziarişti, mai ceva ca vremea! Cazul Bogdan Comaroni

Cum se schimbă unii ziarişti, mai ceva ca vremea! Cazul Bogdan Comaroni

-

Pe Octavian Hoandră îl ştie toată lumea: omul pare criogenat în anii duri ai stalinismului (torționar al gândurilor) şi dezghețat de Cozmin Guşă în secolul XXI, căci avea nevoie de un anti-jurnalist docil şi odios. Dar Bogdan Comaroni?

Ei bine, Bogdan Comaroni părea să fi depăşit experiența terifiantă de la şcoala de presă & şantaj numită ziarul „Ziua”. Acolo, cu ani în urmă, „maestrul” Sorin Roşca Stănescu l-a antrenat cu toate armele presei murdare.

De ceva vreme, Comaroni se reabilitase în emisiunea lui Rareş Bogdan. Analiza evenimentele responsabil, onest, logic, realist, lucid – combinația ce defineşte presa de bun-simț, cea care conferă credibilitate.

- Advertisement -

A fost suficient să-l cheme mai rar Rareş Bogdan şi mai des Octavian Hoandră pentru ca Bogdan Comaroni să revină la retorica alunecoasă, găunoasă, ilogică din perioada „Ziua”. O retorică susținută cu argumente mincinoase.

Aseară, influențat parcă de proximitatea nocivă a lui Hoandră, Comaroni a produs câteva mostre de gândire bolnavă. Se discuta (ostil) posibilitatea la Laura Codruța Kovesi să devină şefa Parchetului european.

  • „Din ce am înțeles, la numirea procurului-şef european trebuie să-şi dea acordul şi guvernul țării din care provine acesta. Şi nu cred că guvernul actual şi-l va da”. (Fals! Niciun guvern nu are niciun cuvânt la această numire.)
  • „Rămâne să vedem dacă europenii… dacă Comisia Europeană are nevoie de un procuror la comandă, singurul caz în care Kovesi ar fi omul potrivit”. (Kovesi „procuror la comandă” e doar în nişte minți bolnave; iar a-i bănui pe europeni că şi-ar dori un „procuror la comandă” e o ticăloşie de tip roşca-stănescian.)
  • „Rămâne să vedem şi de ce au făcut Parchetul european”. (Ahaaa! Nu cumva l-au făcut pentru execuții politice?!)
  • „Vom vedea şi ce influență mai are Macovei pe-acolo…” (Discurs perfect pentru Antena 3.)

Nici la capitolul „Să-l belim pe Cioloş”, Comaroni n-a ieşit din gândirea ciuce a lui Guşă. Drept pentru care a zis: „Îmi aduc aminte când a fost Cioloş premier. N-a făcut nimic. Nimic! Zero!”

CITIŢI ŞI:

VIDEO + STENOGRAMĂ. Cele 3 minute și 40 de secunde în care un deputat liberal le-a băgat mortu’-n casă la Antena 3. „Mai știu un partid înființat de un securist, Dan Voiculescu”. Gâdea și Badea au paralizat, Ciuvică urla ca dementul. Toți mințeau că Felix nu e securist

Ghiță a devenit abonat la Gușă TV. Hoandră, odios: „De la Fenomenul Pitești la Fenomenul Ploiești”

Telenovelă Guşă-Ghiţă, la Realitatea TV. Jurnalist din studio: „Dar Ghiţă-i un fugar!”. Hoandră: „Nu, nu, nu. Nu vreau să ducem discuţia pe acest teren!”

Ghiţă (RTV) face mişto de publicul Realităţii TV, chiar la Realitatea TV: „Guşă a fost la Belgrad pentru judo”

La trei zile după întâlnirea cu Ghiţă, Guşă e promovat la RTV. Dezvăluirile ziaristii.com se confirmă: au bătut palma!

EXCLUSIV. Guşă a negociat cu Ghiță şi Andronic un parteneriat politico-mediatic pentru partidul lui Ponta! Guşă vrea „un rol important” la prezidențiale

Ce crede Rareş Bogdan despre întâlnirea lui Guşă cu Ghiţă şi Andronic, la Belgrad

Oreste în face PRAF pe Guşă. „Negocia cu Ghiţă şi Andronic scoaterea lui Rareş de pe Realitatea TV, la schimb cu susţinerea lui Tăriceanu”

O seară cu Hoandră, Gușă, Bichir, Depardieu – cvartetul de coarde al lui Putin

6 COMENTARII

  1. Nu se schimba prea multi ziaristi asa cum s-a schimbat Comaroni Si pe mine m-a mirat.
    A fost prea usor convins de panghicile lui Ghita. El, pe care-l stiam scormonitor, a inghitit povestea cu avocatul-acuzator, cu procesul la care nu a fost invitat, fara sa ceara nicio precizare.

  2. Niciodata Hoandra nu mi-a placut. Nici interventiile lui Gusa nu-mi plac, mai ales azi cand l-a atacat pe Ciolos. Crede ca isi ridica astfel partidul Realitatea daca mai exista ? Greseste .

  3. Dezamagire totala, un Comaroni pe care as fi dorit sa nu-l vad niciodata in stagiul asta!!! Rusine, Bogdan Comaroni!!!! Astia de la emisiunea lui hoandra au fost scosi din lada de gunoi a istorieii!!!! Mai lipsea din emisiunea lui hindri-hoandri comunistul tata al ancai alexandrescu, horia alexandrescu, ori poate ala o fi palit-o…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -