EXCLUSIV. Guşă a negociat cu Ghiță şi Andronic un parteneriat politico-mediatic pentru partidul lui Ponta! Guşă vrea „un rol important” la prezidențiale

12
1916

Misterele întâlnirii de la Belgrad încep să se developeze. O sursă credibilă din piața politică, având conexiuni în zona informativă Ghiță-Ponta, face dezvăluiri importante, în exclusivitate pentru ziaristii.com.

Inițiativa întâlnirii de la Belgrad i-a aparținut lui Cozmin Guşă. Aceasta a apelat la bunul său prieten Dan Andronic, cu care a strâns relația în ultimele luni, pentru a aranja un „rendez-vous” cu Sebastian Ghiță. Guşă cunoştea legăturile puternice dintre Ghiță şi Andronic, duse până la nivelul unui parteneriat media RTV – EVZ.

De asemenea, Andronic îl mai vizitase pe Ghiță la Belgrad, iar o dată i l-a trimis plocon şi pe Ion Cristoiu, pentru un interviu prietenesc.

Mesajul cu care tandemul Guşă-Andronic a mers la Belgrad a avut două componente: una mediatică şi una politică. Cea mediatică le e mai la îndemână, cea politică e mai complicată. Iar în privința şanselor electorale, rămâne o fata morgana.

O aberație: Partidul Realitatea

Guşă şi-a reactivat amibițiile politice, născute din eşecuri şi frustrări. De 15 ani, de când a bâzâit în jurul unor Adrian Năstase şi Traian Băsescu, a făcut mai multe încercări: cu Lavinia Şandru & Aurelian Pavelescu (PIN), cu Mircea Geoană, cu Victor Ponta. Eşecuri în serie.

Anul trecut, pe fondul unei guvernări catastrofale, în mintea lui Cozmin Guşă au încolțit noi gânduri de mărire. Iar creşterea explozivă a audienței postului Realitatea TV, mai ales după represiunea barbară din 10 august, l-a făcut să creadă că l-a apucat pe Dumnezeu de picior.

Acum e momentul, şi-a zis. Şi a aruncat pe piață Partidul Realitatea. O aberație monumentală, o creație mai stupidă chiar şi decât PPDD-OTV-ul lui Dan Diaconescu (Diaconescu măcar îşi exploata propria popularitate, în vreme ce Guşă îl căpuşează pe Rareş Bogdan). Iar pentru ca penibilul să fie total, partidul a fost înregistrat oficial de Octavian Hoandră (foto), singurul ins de la Realitatea TV – că ziarist nu-i pot spune – capabil să facă audiență negativă!

Ziarişti interzişi pentru „un plan politic măreț”

Guşă nu e prost, e doar lipsit de caracter. Ştia că nu se poate baza pe audiența-fantomă a lui Hoandră. Avea nevoie de cea suculentă a lui Rareş Bogdan. Şi de o extindere a puterii mediatice dincolo de hotarele Realității TV. Aşa a încolțit ideea unei coaliții media care să cuprindă „Evenimentul zilei”, DC News şi România TV.

Dar pentru asta trebuiau făcute nişte „defrişări”. Guşă nu-şi putea face mendrele, promovând fantomaticul Partid Realitatea şi dubioasele parteneriate cu Dan Andronic, Bogdan Chirieac şi, în perspectivă, cu Sebastian Ghiță, dacă în emisiunea lui Rareş Bogdan continuau să apară câțiva „talibani” cu precepte morale puternice. Aşa a început epurarea unor voci incomode. Incomode pentru Guşă, dar mai ales pentru partenerii lui.

Ca să le asiguri protecție lui Andronic, Chirieac sau Ghiță la Realitatea TV, să nu fie criticați la televiziunea prietenului Guşă, era necesară scoaterea de pe ecran a unor „nebuni” pe care-i tot invita Rareş Bogdan. Şi s-a realizat marea epurare guşească din noiembrie 2017, însoțită de lansarea irefutabilei teorii guşeşti, mai caraghioasă decât ideile ciuce. Conform acestei teorii, interzicerea unor ziarişti face parte din bătălia lui Guşă cu statul paralel.

Parteneriate strategice cu Andronic şi Chirieac

Un semnal puternic al noilor azimuturi fixate de Guşă a fost dat chiar în cele două zile, miercuri şi joi, când însuşi Rareş Bogdan a fost interzis de pe post. N-a avut voie să-şi facă propria emisiune! În schimb, ecranul a fost umplut de… Dan Andronic! Multi-penalul patron-gazetar-consultant-combinator, care în ultimii 15 ani a supt la mai multe țâțe politice (Năstase, Tăriceanu, Băsescu, Udrea), s-a lăfăit vreo două ore ca invitat unic, fără să fie deranjat cu vreo întrebare serioasă. În schimb, a fost lăsat să-şi răspândească otrava pe care, de obicei, o injectează în societate prin EVZ, RTV şi Antena 3. Deodată, hop şi pe Realitatea TV!

Coteria cu Bogdan Chirieac s-a realizat şi mai uşor, pe scurtătură. Chirieac, morsă pricepută la ridicat osanale, l-a invitat pe Guşă la interviurile DC News, să-l şlefuiască profesionist. Guşă, sensibil la prestații unsuroase, mai-mai să-l ia de nevastă pe Chirieac. Nu l-a luat, dar a băgat interviul morsălăului şi pe Realitatea TV. Dă-o-ncolo de grilă, în fața unui asemenea eveniment media se ofileşte orice alt program!

Miza politică: partidul lui Ponta

Aceasta era situația înaintea desantului la Belgrad – un front media cu trei piloni: Realitatea TV – EVZ – DC News. Discuția „la o cafea” cu fugarul Ghiță a avut ca obiectiv atragerea RTV în această construcție media, în perspectiva celor doi ani electorali şi a celor patru rânduri de alegeri. Căci scopul final acesta este: alegerile! Frontul mediatic este doar arma cu care va fi abordată bătălia politică.

Şi acum, construcția politică vizată de Guşă: partidul lui Victor Ponta, Pro România, în care să se „verse” Partidul Realitatea (cu Hoandră cu tot)! Guşă încearcă să-l convingă pe Ghiță că PSD-ul lui Dragnea e un cal bolnav, în curând va fi o mârțoagă, pe care nu mai merită să parieze. În plus, Dragnea a mai tăiat din fluxul financiar care în mod tradițional mergea spre RTV (prin mega-contracte în zona IT), redirecționând banii spre propria clientelă.

Ghiță este considerat „omul lui Ponta”, de aceea Dragnea şi-a sporit interesele (şi contribuția financiară) spre trustul lui Dan Voiculescu, care nu înseamnă doar Antena 3; mai mult, ayatollahul PSD a acapart total TVR.

Rolul lui Ghiță în planul lui Guşă

Planul lui Guşă, prezentat lui Ghiță în prezența lui Andronic, este ca, speculând audiența Realitatea TV şi căpuşând popularitatea lui Rareş Bogdan, să creeze polul mediatic Realitatea TV – România TV – DC News – EVZ, care să susțină partidul lui Ponta.

Dar, evident, nimic nu e gratis, iar Guşă nu face cadouri. El vizează, personal, să dețină „un rol major” în alegerile prezidențiale din noiembrie. A simțit că pe partea stângă a politicii e vraişte, PSD nu are candidat puternic, Tăriceanu are potențial limitat, deci candidatul de dreapta din finala prezidențială (indiferent că va fi Iohannis, Cioloş sau altcineva) l-ar putea avea adversar, în duelul decisiv, pe candidatul Pro România!

Lui Sebastian Ghiță i-a fost promis un rol important în viitoarea construcție, precum şi acces sporit la contractele publice (ca pe vremea guvernării Ponta). De asemenea, continuarea bătăliei cu „statul paralel” până la „victoria finală”, adică până când oameni ca Ghiță nu vor mai fi nevoiți să fugă din țară pentru a-şi păstra libertatea. Altfel spus, îngenuncherea justiției şi resetarea societății de la un „moment zero”.

Aşa i-a împachetat Guşă oferta politico-mediatică lui Ghiță. Sursa noastră spune că mogulul fugar a cerut timp de gândire. Ar trece de partea prietenului Ponta, dar vrea garanții suplimentare. Ghiță nu are mare încredere în Guşă, îl ştie schimbător şi tranzacționist.

Un rol important în această ecuație îl deține Dan Andronic. Ghiță are are mult mai multă încredere în el. Iar Andronic insistă ca „planul lui Guşă” să devină realitate.

P. S. Am întrebat sursa dacă există vreo legătură între întâlnirea Ghiță-Guşă-Andronic şi vizita lui Putin în acelaşi oraş, în aceeaşi zi. Răspuns: „Nu ştiu şi nu vreau să fac speculații”.

CITIŢI ŞI:

Ce crede Rareş Bogdan despre întâlnirea lui Guşă cu Ghiţă şi Andronic, la Belgrad

Ospătarul Gușă vinde gogoși despre întâlnirea de la Belgrad. Prins în ofsaid, contraatacă prin diversiunea favorită a PSD: „statul paralel”

Guşă (Realitatea TV), Ghiţă (România TV) şi Andronic (EVZ), surprinşi împreună la Belgrad!

Putin, Guşă, Ghiță, Andronic… E frumos la Belgrad, în ziua când românii sunt solidari cu Realitatea TV

Oreste, atac la Guşă şi Denis Rifai, după întâlnirea de la Belgrad. „S-au căţărat pe succesul lui Rareş Bogdan. Am fost trist”

12 COMENTARII

  1. Intr-o zi Gusa, Andronic, Hoandra, Ghita vor trece in lumea celor care se odhinesc mai devreme de termen. Cu pamant in gura! ESTE IMPERIOS NECESAR SA NE APARAM COPIII DE CRIMA ORGANIZATA. DACA VIOLENTEI JANDARMERIEI VOM RASPUNDE CU CAPETELE PLECATE FUGIND COPIII NOSTRI VOR TRAI INTR-O DICTATURA SUB PULPANA CRIMINALILOR DE LA MOSCOVA VIA PSD-ALDE. SE COACE DE O MARE RAFUIALA INTRE NOI CEI CARE IUBIM LIBERTATEA SI CRIMINALII PSD-ALDE. POATE ESTE CAZUL SA NE GANDIM SI LA O REACTIE ARMATA!

  2. Scenariul e corect, de altefel l-am intuit de la inceput, fiindca Gusa dadea semne de ticalosie si era evident ca umblatul cu limba scaoasa dupa functii nu l-a parasit.
    Intr-o singura privinta, d-le Cartianu, nu admit sa ma contraziceti: GUSA NU E DESTEPT, ESTE UN PROSTANAC! Ca n-are caracter, ca e o lichea lasa, e pe deasupra.
    Daca era destept, statea in banca lui si nu se baga in tampenia in care s-a bagat. Intelegea ca, avand o emisiune ca aceea a lui Rares Bogdan, de al carui mesaj se impregnasera si alte emisiuni ale postului Tv (cu exceptia celei a ramei de Hoandra) nu merge sa mai faci parteneriat cu Andronic si cu Ghita. Pur si simplu, a calcat in strachini ca tontul.
    Si, fiindca prostul e si fudul, va incerca sa-l incorseteze pe Rares Bogdan, sa incerce sa-l dea pe brazda, cum a facut cu toata pleiada de angajati si angajate care, cu o uimitoare lipsa de demnitate, au inceput sa-i propage cu zel tampeniile lui.
    Il sfatuiesc pe Rares Bogdan sa nu-si schimbe linia si sa nu plece, chiar daca isi cauta discret alt loc. Presupun ca exista un contract. Sa-l faca pe Gusa sa-si asume, daca nu concedierea, atunci amestecul grosolan in emesiune, cu despagubirile aferente.

  3. Sper ca realizezi Grigore ca dupa articolul asta nu o sa mai fi chemat pe la Realitatea. Totusi e bine ca ne mai informeaza cineva despre cum stau lucrurile. Ca din alta parte nu e posibil. Nici macar de la Rares care e castrat pe jumatate. Nu se atinge de multe subiecte care il pot deranja pe Gusat. Din toata treaba asta de care ne povestesti Rares a inteles ca Gusatul isi bea cafeaua cu cine vrea. Rares crede ca daca mai sta la Realitatea mai poate contrubui la lupta impotriva ciumei rosii chiar si pe jumatate ca inainte si tot e ceva. Insa pe de alta parte fara sa vrea il ajuta pe Gusat sa-si ridice partidul pe un rating mai mare realizat de Rares.

  4. Excelent articol,ca întotdeauna de fapt. Ma bucur foarte mult ca tu ne confirmi ceea ce noi bănuim si credem numai cu conștiința noastră si cu simtul nostru civic. Cât o sa mai îndurăm ca aceasta clica penală care a pus mâna pe televiziuni pt a spală creierele unor romani ,va mai unelti aranjamente politice conduse de excroci dovediți sau in devenire ? Cât va mai merge acest mecanism de manipulare prin televiziunile penalilor si excrocilor de tot felul din politica ? Draga Grigore, voi ați mai rămas doar o mâna de jurnalisti cinstiti ,pe care va putem numără pe degete ! Va rugam ,faceți tot posibilul, dați-va mâna in aceste momente importante pt viitorul țării ,așa cum se reunesc excrocii pt a-si impune politicienii corupți , voi aveți obligația de a deschide ochii oamenilor cinstiti ,iar aceștia la rândul lor , la alti oameni nelămuriți ! Nu mai putem lasa ,la 30 de ani de la “Revoluție “ ,sa decidă alegerile Mass-media condusă de penali si excroci ! Deci, va rugam pe voi, arătați voi calea marilor mase de oameni ,sa meargă la vot cât mai au acest drept si sa vegheze la alegeri corecte pt politicieni onesti (atât cât știm acum ,in comparație cu cei ce ne-au condus si ne conduc azi). Tot înainte !

  5. 🙂 „marea epurare guşească” 😀 )))
    o „carte neagră” în serial a guvernării cîrlanului ar fi de mare ajutor pentru luminarea pulimii
    felicitări, mulțam fain!

  6. Orice coctail politic ar fabrica Gusa, Ghita, Andronic si Ponta, acesta va fi consumat exclusiv de fidelii Antena 3 si Romania Tv. Discutam de bazinul electoral de 35-38% pe care se bat toate partidele, inclusiv PNL! PLUS si Dacian Ciolos au diferenta de aproape 60% din electorat pe care niciun partid politic n-a reusit sa o convinga, cumpere sau santaja, pentru a o face sa se prezinte la urne. Din acest motiv si din multe altele, pe care nu doresc sa le aduc in discutie, PLUS si Dacian Ciolos are toate sansele sa ia, la alegerile prezidentiale, locale si parlamentare majoritatea voturilor adica cel putin 35-40%. Totul este ca Dacian si conducerea PLUS sa comunice inteligent.

  7. Păi,să vină naibii alegerile odată,poate pricepe și domnu’ Gușă că asta e,oricât încearcă,nu-i iese!🤣
    Personal,oricum nu votez ceva care vine din PSD.
    Iar făcături peste noapte ca dubioșenia de partid înscrisă la „cremenal” de musiu Hoandră…🤮👎
    Deie-se cu curul de pământ pân-o rămâne de-o kilă dom Gușă,tot între USR și Cioloș ezit,deocamdată.😉👊

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here