luni, noiembrie 25, 2024
AcasăNewsVIDEO. După Antena 3, și RTV a dat-o afară pe Șoșoacă! Ciutacu...

VIDEO. După Antena 3, și RTV a dat-o afară pe Șoșoacă! Ciutacu a făcut criză în direct. RTV și Șoșoacă au dezinformat cot la cot

-

Căderea conspiraționistei Diana Șoșoacă pare la fel de abruptă precum ascensiunea sa publică. Senatoarea AUR, care în ultimele luni a fost promovată și folosită intensiv de posturilor TV ale mogulilor, a intrat în conflict și cu cei de acolo.

Antena 3 și România TV i-au dat tribună Dianei Șoșoacă, să-și împrăștie teoriile aberante și prostiile la nivel național, din cinism și calcul politic. “Ratingul n-are miros”, circul se vinde bine și Șoșoacă asigura audiență fără efort și la un preț mic. În același timp, atacurile ei la adresa guvernanților, la pachet cu măsurile luate împotriva răspândirii virusului, serveau agenda politică a stăpânilor acestor posturi TV.

Șoșoacă spune că s-a dus la Spitalul „Sf. Pantelimon” luând de bune titlurile de la România TV, care anunțau flăcări la respectivul spital

Numai că “produsul” mașinăriei de propagandă și-a luat viteză și acum a ajuns să-i atace și pe cei care au promovat-o. Șoșoacă s-a certat la cuțite, luni seara, cu Victor Ciutacu, realizator la România TV. Acesta a scos-o din emisiune după ce Șoșoacă i-a spus în direct că dezinformează.

Un incident a avut loc, săptămâna trecută, și la Antena 3, unde Șoșoacă s-a purtat mitocănește cu ceilalți invitați și a părăsit studioul în pauza publicitară după ce Mihai Gâdea a amenințat-o că-i taie microfonul.

- Advertisement -

Acum, scandalul între Șoșoacă și Ciutacu a pornit de la afirmația ultimului că senatoarea nu putea intra în Spitalul „Sfântul Pantelimon” folosindu-se de legitimația de parlamentar. Totuși, conspiraționista n-ar fi făcut circul de la spital, unde s-a certat cu doctorii și cu paznicii, fără sprijinul și promovarea postului România TV, care a transmis în direct, ca și cum ar fi avut o importanță capitală pentru țară.

În final, Șoșoacă i-a spus lui Ciutacu lucruri pe care acesta nu le-a suportat: că își dezinformează telespectatorii, că prezintă știri neverificate și că provoacă panică degeaba. Senatoarea a explicat că a fost sunată deoameni alarmați, care se uitau la România TV, și că a mers la spital luând de bune titlurile de la postul lui Sebastian Ghiță, care anunța că sunt flăcări la “Sfântul Pantelimon”.

Obraznic, moderatorul i-a răspuns că i-a oferit dreptul la replică din bunăvoință, deși acest lucru este obligatoriu în presă. Senatoarea i-a spus și asta, motiv pentru care Ciutacu a scos-o din emisiune.

- Advertisement -

Acuzațiile reciproce au venit pe fundalul unei duble iresponsabilități în cazul inexistentului incendiu de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”: România TV a difuzat informații false fără să le verifice, iar senatoarea Șoșoacă le-a preluat și rostogolit, de asemenea, fără să le verifice.

VIDEO: Momentul în care Ciutacu o scoate din emisiune pe Șoșoacă

Dialogul Șoșoacă – Ciutacu (transcris de Aktual 24)

Victor Ciutacu: Dumneavoastră faceți-vă mandatul pe care ați fost aleasă în Parlament. Constituția nu vă permite să dați buzna în instituții publice pe bază de legitimație de senator. Dumneavoastră depășiti limitele legii. Păstrați-vă în limitele legalității.

Diana Șoșoacă: Eu îmi fac treaba foarte bine, nu am dat buzna în niciun spital, vă rog să nu mai dezinformați și să vă faceți meseria dumneavoastră. Dacă m-ați invitat la un drept la replică, lăsați-mă, vă rog, să vorbesc. Totul a pornit de la burtiera România TV că există flăcări la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Am fost sunată de rude ale oamenilor internați la „Sfântul Pantelimon”, m-am deplasat la spital, iar acolo era multă lume. Am solicitat să vorbesc. Am aflat ce s-a întâmplat și le-am spus oamenilor că nu e nimic grav și să meargă acasă. Dumneavoastră ar trebui să plătiți în fața legii, panicați lumea cu știri pe care nu le-ați verificat. Trebuie să verificați din trei surse.

Ciutacu: Între noi e un Everest în ce privește practicarea meseriei, mi-e teamă că în defavoarea dumneavoastră.

Șoșoacă: Nu e Everest, e Vârful Omu, că suntem în România. Eu am făcut ce-mi permite Constituția. Dumneavoastră aveți o atitudine. Dacă tot m-ați invitat să dau un drept la replică…

Ciutacu: Nu v-am invitat, ați cerut dreptul la replică. Este bunăvoința mea să vi-l acord.

Șoșoacă: Nu, nu e bunăvoință. Aveați obligația legală să-mi oferiți un drept la replică…

Ciutacu: Vă mulțumesc mult, doamna Șoșoacă! Vă mulțumesc pentru intervenție și pentru dreptul la replică. (Și i-a închis telefonul.)

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -