vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVlad Voiculescu, îndoliat: "Am avut o mamaie la țară și o bunică...

Vlad Voiculescu, îndoliat: „Am avut o mamaie la țară și o bunică la oraș. În ultima lună le-am pierdut pe amândouă”. Una avea Covid

-

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a trecut printr-o perioadă de coșmar. În prima sa lună din noul mandat de ministru, și-a pierdut ambele bunici: una la oraș și una la țară. Cea de la țară, soră medicală în tinerețe, a fost lovită și de Covid-19.

Mărturisirea emoționantă a lui Vlad Voiculescu

„De 20 de ani încoace am trăit cu o teamă. Teama să o pierd pe mamaie – bunica mea din satul în care am crescut.

Nu mai știu exact când, dar cândva aproape de momentul când știam că voi pleca din sat la facultate, mi-am dat seama cât de importantă este pentru mine, că este bolnavă și cât mi-e de frică să o pierd.

De fiecare dată când sunam sau eram sunat, îmi era teamă. Și de fiecare dată când plecam de la ea, dupa ce mă conducea până în prag sau până la poartă, când ea nu mă mai vedea, îmi făceam cruce și îi mulțumeam lui Dumnezeu că e bine.

- Advertisement -

Am avut o mamaie la țară și o bunică la oraș. În ultima lună le-am pierdut pe amândouă.

Bunica mea de la oraș pur și simplu nu a mai vrut să trăiască. Cred că îi ajunsese și își încheiase cumva socotelile.

Mamaia de la țară ar mai fi stat o vreme cu noi. A căzut însă în casă pe 23.12, în mod ironic cumva… tocmai în ora aceea cât am fost la audieri în Parlament și nu mi-a sunat telefonul.

- Advertisement -

A căzut în casa ei, casă în care nu ne-am învrednicit să dărâmăm din timp pragurile. Poate că ar fi schimbat ceva, poate nu. Corpul ei era deja fragil. A căzut și nu și-a mai revenit după operație. Târziu am aflat că trecuse și prin Covid-19, deși nimeni altcineva din familie nu a fost infectat și toți am stat departe de ea. Nenorocitul de virus a slăbit-o și mai tare.

Ne consolăm acum cu gândul că nu și-ar mai fi putut reveni, că nu ar fi vrut nicicum să depindă de alții. Când toată viața a avut grijă de noi toți, nu i-ar fi plăcut să aibă acum cineva grijă de ea. Ne consolăm cu gândul ăsta și cu recunoștința pentru tot ce a fost.

Nu a fost timp și nu am avut putere încă să mă gândesc la tot ce a însemnat pentru mine… Câteva lucruri îmi sunt însă clare.

În lumea asta, în care totul se schimbă aproape de la o zi la alta, mamaia mea nu s-a schimbat de 30 de ani încoace. Și nu doar ea, ci totul: casa, curtea, ulița, mirosul și bunătățile din bucătărie. La mamaie era mereu cald, mereu bine, mereu acasă, într-un fel pe care sper să-l mai găsesc cândva în viața asta, dar nu mi-l pot imagina acum.

În lumea asta, în care ne judecăm unii pe alții pentru făcute și nefăcute, mamaia mea niciodata nu m-a judecat. Niciodată.

În lumea asta, în care aproape în orice moment cineva îți cere ceva, mamaie nu mi-a cerut niciodată nimic. Niciodată. Nimic. De fapt, nu-mi amintesc să fi cerut de la altcineva vreodată ceva. Poate fusese cândva și despre ea, dar eu nu-mi amintesc. Îmi amintesc însă cum ne certa: «De ce ai dat banii pentru mine, mamaie? Că sunt bănuții tăi, munciți… nu-mi trebuie mie, mamă…».

În lumea asta, în care ne planificăm orele în calendare electronice și plecările din timp, ea ne aduna pe toți în cele mai importante zile din an, oriunde am fi fost prin lumea asta. Și culmea: făcea asta fără măcar să ne cheme. Pur și simplu, știam că trebuie să fim acolo.

Mamaia mea avea vreo 6 clase.

Avea mâncăruri și cuvinte inventate de ea: de câțiva ani spunea că este «dăhupită» (adică obosită tare), câteodată se plângea că este «boșilcată» (adică nu mai era așa de subțirică precum fusese toată viața), iar când cineva apropiat spunea ceva greșit, zicea doar atât: «Hai, mă…, păi ce-ai? Ai tâmpială?».

A fost soră medicală cândva. A făcut apoi TBC și a rămas acasă, unde a trudit pentru toți. Bunicul meu a fost măcelar și au avut gospodărie, la care câteodată mai lucrau și alții. De aproape 30 de ani a rămas singură. Mamaie gătea pentru toți. Ne-a gătit de fiecare dată când ne-a adunat, până la sfârșit.

A vrut să aibă copii cu școală. Și a avut: medic și învățătoare. Dacă ea în copilărie se ducea în fiecare zi cu oile, pe copiii ei nu i-a lăsat să facă niciun fel de muncă fizică – «lasă, fac eu, ei să învețe carte!».

A avut 4 nepoți. Ne-a iubit pe toți fără rest, și noi pe ea la fel.

Mie mi-a arătat asta cu vârf și îndesat, în fiecare zi a vieții mele. Sper să-i fi întors măcar o părticică înapoi.

Îi datorez mai mult decât aș putea vreodată povesti.

Ultima dată când am vorbit a fost la începutul săptămânii, într-o noapte după serviciu, când am reușit să ajung la ea. Noi ne strângeam într-un fel anume mâna. «Să ne vedem cu bine, mamă.» Știam amândoi că s-ar putea să nu ne mai vedem pe lumea asta.

Îmi e îngrozitor de dor de ea. Dacă vă rugați, rugați-vă și pentru mamaia mea: Cornelia Voiculescu.

Dacă mai aveți bunici sau vreo mamaie… știți voi mai bine ce aveți de făcut.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumos scris, cu multă sensibilitate!
    Ceea ce ne mai demonstrează o dată că l-am „citit” bine, încă de la începutul aparițiilor sale publice, pe Vlad Voiculescu: este… OM-cu-SUFLET!
    Condoleanțe!

    Mulți dintre noi am avut parte de FERICIREA (!) de a se ocupa de noi „mămăi” și „tătăi”, bunici-care-ne-au-crescut…
    Dumnezeu să-i odihnească pe cei care nu mai sunt!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -