Președintele în exercițiu Donald Trump se afundă într-o situație tot mai ridicolă: e ca soldatul japonez uitat prin jungla Filipinelor, continuând să lupte într-un război care se terminase de mult. Ultima lovitură primită de perdantul alegerilor din 3 noiembrie: felicitările adresate lui Joe Biden de fostul președinte George W. Bush (republican ca și Trump), pentru victoria istorică de marți!
Fostul preşedinte republican George W. Bush l-a felicitat duminică pe democratul Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidenţiale din SUA, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Bush jr. a anunţat că a discutat cu Biden şi a transmis, într-un comunicat, că americanii pot avea încredere că scrutinul a fost „fundamental corect”, că „integritatea acestuia va fi confirmată” şi că „rezultatul este clar”.
„Tocmai am vorbit cu președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden. L-am felicitat călduros și i-am mulțumit pentru mesajul patriotic pe care l-a transmis aseară. Am sunat-o și pe Kamala Harris pentru a o felicita pentru alegerea sa istorică în funcția de vicepreședinție. Deși avem opțiuni politice diferite, știu că Joe Biden este un om bun, care și-a câștigat șansa de a conduce și unifica țara”, a spus Bush jr., citat de NBC.
„Faptul că atât de mulți dintre concetățenii noștri au participat la aceste alegeri este un semn pozitiv al sănătății democrației noastre și o dovadă a puterii ei. Indiferent de modul în care ați votat, votul dvs. a contat”, a adăugat el.
George W. Bush a mai spus că preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, care nu recunoaşte valabilitatea rezultatului anunţat de presă, are dreptul să ceară renumărări ale voturilor şi să continue demersurile juridice de contestare a victoriei lui Biden.
Republicanul George W. Bush (74 de ani) a fost președinte al SUA timp de 8 ani (2001-2009), câștigând ambele mandate pentru care a candidat, în fața democraților Al Gore (în 2000) și John Kerry (în 2004).
Tatăl lui George W. Bush a fost, la rândul său, președintel al SUA. John Bush Senior (1924-2018) a stat la Casa Albă timp 4 ani (1989-1993).
Bush jr nu e cel mai bun exemplu. Intamplator el a asteptat 37 de zile sa devina presedinte, pana atunci lumea il felicita pe Al Gore.
Mai studiati si voi istoria pana sa va apucati sa dati cu bata-n balta cu articole de tipul asta.
disproportionat de mare de voturi prin corespondenta este suspect.
Trump are de ce sa fie suspicios, In anumite conditii, votul prin corespondenta se preteaza extrem de bine la falsuri de tip „suveica”.
Nu cred ca din cauza sunt atat de multi speriati de Covid !9. Ar fi interesant de aflat cati dintre cei care se imbulzeau pe strazi, spargeau magazine si statui au votat prin ceasta metoda.
Numarul disproportionat de mare
Pana sa se afunde Donald Trump in asa-zisul ridicol,va afundati dvs,dle ziarist ,pentru ca omul acesta,pe care-l faceti voi toti de aici ridicol,a fost un prieten serios al tarii noastre,impreuna cu partidul republican! Si are dreptate sa se indoiasca de rezultat,trambitat cu mult inainte de anuntul final,de presa de stanga!!O manipulare grosolana a concernelor de presa dovedit democrate prin felul de a relata stirile despre Trump pe tot parcursul mandatului sau! Pana una alta,democratii nu au dovedfit prietenie reala fata de tara noastra,incepand cu Clinton si terminand cu Obama, cel mai mare prieten al nostru a fost marele presedinte republican RONALD REAGAN,si apoi George W.Bush,ce au facut ceva concret pentru zona est-europeana,primul a aruncat prima piatra spre zidul Berlinului,destabilizand URSSul, si celalalt ne-a inclus in NATO! Deci ,nu balbe ca cei democrati,niste prieteni ascunsi ai comunistilor de pe tot globul! Iar daca nu era Donald Trump si administratia republicana,presedintele Iohannis sigur era primit doar de un vicepresedinte sau ministrul de externe,ca in cazul lui Basescu!
Pe langa faptul ca Trump are dreptate sa se indoiasca de rezultat,ca nu au fost numaratre toate voturile prin corespondenta si au fost declarate fraude chiar de operatorii postali,a primit mai multe voturi decat acum 4 ani!!Vreti sa spuneti ca alegatorii sai sunt idioti si alte asemenea,ca l-au ales pe el ,aproape jumatate din nr.votantilor?Presa americana de stanga este dominanta si a contribuit la alegeri,fiind clar partinitoare cu democratii din prima zi dupa alegerile din 2016!