Hoții au creat un prejudiciu de sute de mii de lei și au pus în pericol traficul de pe șoseaua de centură a Sucevei, pe care au lăsat-o în beznă după ce au furat circa 200 de acumulatori de la stâlpii de iluminat, scrie jurnalistul Florin Paiu, de la Monitorul de Suceava. Ancheta a dus deja la mai mulți romi care, timp de câteva zile, au furat tot ce s-a putut, provocând însă prejudicii mult mai mari pentru că au distrus ceea ce nu s-a putut căra, componente importante de pe stâlpii de iluminat.
Primii care și-au dat seama că s-a întâmplat ceva în neregulă au fost polițiștii de la Secția Rurală Șcheia, scrie Monitoul de Suceava. Aceștia au remarcat că e beznă pe șoseaua de centură și în parcare. S-a declanșat o anchetă, descoperindu-se că tronsonul Zidul Morții – Pătrăuți nu mai are iluminat, situația fiind periculoasă pentru cei care participă la trafic pe acolo după lăsarea întunericului.
Pagube uriașe. Acumulatorii furați costau 240.000 de lei, dar hoții au distrus și alte echipamente prețioase, pe care nu le-au putut căra
Până la urmă, s-a constatat că furturile au avut loc mai multe zile la rând. Hoții au furat la început mai cu teamă, dar au văzut că merge treaba și nimeni nu zice nimic, așa că în noaptea de sâmbătă spre duminică au făcut prăpăd. Luni, angajații de la Drumuri Naționale au constatat că e vorba de furtul acumulatorilor de pe 33 de stâlpi (câte 6 acumulatori la fiecare). Prejudiciul calculat al acumulatorilor este de 240.000 de lei, la care se adaugă vandalizarea altor echipamente scumpe.
Anchetatorii au ajuns, până la urmă, în curțile unor romi din comuna Șcheia. Acolo s-au găsit o parte din acumulatori. O altă parte fuseseră deja vânduți la fier vechi, iar o alta – unei persoane. Cea mai mare parte a echipamentelor încă n-a fost recuperată.
Furtul a fost posibil, scrie publicația suceveană, în primul rând pentru că nu s-a respectat proiectul tehnic avizat al lucrării. Compania care a făcut proiectul pentru iluminarea publică a șoselei de centură și a parcărilor publice a menționat că acumulatorii trebuie îngropați atât pentru a le prelungi durata de funcționare, cât și pentru a se evita furturile.
Însă Compania Națională de Administrare a Infrastructrurii Rutiere a ignorat proiectul tehnic (care era obligatoriu și nu opțional) și a mers pe o altă variantă, mai ieftină: amplasarea acumulatorilor la suprafață.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
Hotii astia ciocardei sunt votantii golanilor care-i lasau sa fure si le mai dadeau pe deasupra si ajutoare sociale ca sa aibe ca masa de manevra . Trebuie starpiti toti hotii care au distrus aceasta tara si au jefuito .