La 2 ani de la operaționalizarea de către Guvernul PSD-ALDE-UDMR a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) din cadrul Parchetului General, numită și Secția Specială, bilanțul este dezastruos, rușinos, penibil: niciun dosar de corupție pentru vreun judecător sau procuror! Statistica era bogată pe vremea când de aceste infracțiuni ale magistraților se ocupa DNA, mai ales în mandatul Laurei Codruța Kovesi.
Activitatea SIIJ în această perioadă a fosti rezumată de G4Media.ro în câteva direcții de acțiune.
1. SIIJ nu a prins nici măcar un judecător sau procuror corupt, ca și când corupția ar fi dispărut din magistratură.
”Doi ani în care nu a fost depistată – necum anchetată și judecată – nicio infracțiune de corupție comisă de magistrați. Pe vremea când de corupția din Justiție se ocupa DNA, parcă tot mai apăreau, la câteva luni, cazuri de procurori sau de judecători mânjiți. Acum, de doi ani, absolut nimic. Se poate spune că doar prin simpla înființare a SS/SIIJ, a fost eradicată complet corupția din sistemul judiciar românesc. Nu este acesta un lucru minunat?”, a comentat ironic jurnalistul Liviu Avram pe Facebook.
2. În schimb, SIIJ și-a îndreptat atenția împotriva presupuselor abuzuri ale procurorilor DNA. ”Perla coroanei” în dosarele Secției Speciale privind presupuse abuzuri a fost însăși Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, căreia procuroarea mazariotă Adina Florea (din „Republica Mazăre”) i-a deschis două dosare.
În unul din ele, Kovesi a fost plasată sub control judiciar și a dat cu subsemnatul la poliție, fiind acuzată că ”ar fi primit mită” de la fugarul Sebastian Ghiță extrădarea din Indonezia a fostul director FNI, Nicolae Popa.
Controlul judiciar impus Codruței Kovesi de Adina Florea a fost ridicat de judecătoarea Francisca Vasile de la Înalta Curte, care a desființat acuzațiile SIIJ.
Între timp, Codruița Kovesi a ridiculizat-o pe Adina Florea și întreaga Secție Specială, fiind numită procurorul-șef al Uniunii Europene.
Cea mai mare reușită a Adinei Florea de la SIIJ a constituit-o arestarea timp de 3 săptămâni a fostului procuror Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești.
În alte cazuri, foști procurori DNA, precum Andrei Bodean, Ciprian Man sau Cristi Ardelean, au devenit suspecți din pixul procuroarei Adina Florea, după care dosarele au rămas în nelucrare, fără o soluție într-un sens sau altul.
Dosarele deschise de SIIJ împotriva anchetatorilor DNA au condus la achitări sau rejudecări în dosare de corupție. Spre exemplu, familia Cosma din Prahova a scăpat pentru moment de dosare după ce Adina Florea i-a inculpat pentru presupuse abuzuri pe procurorii care i-au anchetat.
SIIJ a retras apelurile în procesele unor magistrați judecați pentru corupție sau apartenență la masonerie. Așa au scăpat de dosare, prin ricoșeu, și Sebastian Ghiță, Viorel Hrebenciuc sau Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției.
De la operaționalizarea SIIJ, în octombrie 2018, și până pe 31 decembrie 2019, procurorii Secției Speicale au trimis în judecată doar 4 cazuri, cu 5 inculpați (4 procurori și un judecător).
SIIJ a obținut o singură condamnare. E vorba de Damian Dolache, judecător la Curtea de Apel București, prins băut la volan. Acesta a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, dar a fost menținut în magistratură de Secția pentru judecători a CSM, dominată de Lia Savonea.
Primul procuror trimis în judecată de SIIJ, Eugen Stoina, a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a condus băut şi a produs un accident rutier.
La sfârșitul anului trecut, la SIIJ erau nesoluționate 3.652 de dosare, dintre care în 659 era începută urmărirea penală.
La Secția Specială lucrează 7 procurori, dintre care unul cu post de conducere. Salariul acestora este de peste 15.000 de lei lunar. Spre exemplu, Adina Florea a avut un salariu lunar de peste 18.000 de lei, potrivit declarației de avere din acest an.
La sfârșitul acestui an, Curtea de Justiție a UE este așteptată să emită un verdict privind soarta SIIJ în procesul deschis la Luxembourg de magistrații români.
A tunat si i-a adunat pe toti golanii si ordinarii la un loc .