Actorul Florin Petrescu, cunoscut mai ales pentru rolul „Axinte” din grupul umoristic Vacanţa Mare (unde a făcut echipă cu agitatul Mugur Mihăescu – „Garcea” sau „Leana lu’ Costel”), a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare, sub acuzaţia de şantaj. Trimis de Dan Diaconescu (OTV), „Axinte” i-a cerut unui director corupt de spital suma de 5.000 de euro.
Tribunalul Bucureşti a emis vineri, 2 octombrie 2020, decizia care prevede că actorul a semnat un acord de recunoaştere a acuzaţiilor.
Astfel, a fost dispusă „suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”.
Instanța a dispus respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod Penal, instanța obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
De asemenea, actorul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, fie la Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, fie la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 6 (urmează ca Serviciul de Probaţine Bucureşti să desemneze instituţia unde condamnatul va presta munca neremunerată în folosul comunităţi).
Totodată, Florin Petrescu trebuie să achite suma de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, se arată în decizia instanţei, care poate fi contestată în termen de 10 zile.
Florin Petrescu a fost acuzat de DNA că l-ar fi şantajat pe fostul director al Spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu, şi ar fi încercat să obţină bani de la acesta, în numele lui Dan Diaconescu, pentru ca patronul OTV să înceteze acuzațiile la adresa managerului escroc, în emisiunile sale.
În urma acordului semnat, „Axinte”l a recunoscut şantajul, iar acum trebuie să se pună la dispoziţia angajaţilor Serviciului de Probaţiune.
Dosarul actorului a fost deschis în urmă cu 8 ani, potrivit avocatului acestuia.
La începutul anului 2020, când s-a prezentat la DNA, Florin Petrescu a declarat: „Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru». Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme, că Secureanu… (Dan Diaconescu ar fi spus – n. red.) «Domn’e, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul». Şi eu i-am pus în legătură”.
Suma pe care trebuia s-o achite Secureanu, ca să înceteze șantajul la adresa sa, era de 5.000 de euro.