Panica și disperarea par să fi cuprins tabăra Gabrielei Firea, pe măsură ce momentul alegerilor de duminică se apropie, iar sondajele îl dau în continuare pe Nicușor Dan cu un mic avans în fața candidatei PSD la Primăria Bucureștiului. Joi seara, Antena 3 s-a întrecut pe sine în manipulări și falsuri. Gabriela Firea a fost invitată în direct, într-o emisiune delirantă, în care a înșirat un potop de minciuni, lamentări și teorii ale conspirației.
Discursul actualei primărițe, refugiată într-o lume paralelă, fără nicio legătură cu cea reală – cu care oricum nu are contact, pentru că ea stă într-un conac din Voluntari –, a frizat nebunia. Firea a afirmat, printre altele, că bucureștenii au avut, de fapt, apă caldă și căldură iarna, iar dacă s-a întâmplat, totuși, să nu fie așa, acest lucru a fost din cauza conspirației tuturor guvernelor.
Într-o încercare de a contracara dezvăluirile lui Nicușor Dan, care a relatat că oamenii Gabrielei Firea le-au transmis angajaților din companiile municipale „să nu voteze cu creierul, ci cu burta”, primărița a pretins că șefii Poștei Române le-au cerut subordonaților să voteze cu PNL și USR.
Delir în direct. Gabriela Firea: “La câteva ședințe li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuși și lipind pe un simplu deget o mică ștampilă, poți să murdărești buletinul de vot”
Delirul a fost total. Firea a povestit, în direct, cum ar fi fost instruiți membrii PNL și USR să îi anuleze voturile: „Am primit informaţii că, la câteva dintre şedinţe, li s-a arătat o modalitate prin care, purtând mănuşi şi lipind pe un simplu deget o mică ştampilă din cauciuc, poţi să murdăreşti buletinul de vot de asemenea manieră încât să pretinzi că trebuie să fie anulat”.
De-a lungul ultimelor trei decenii, singurul partid care s-a ocupat cu falsificări ale alegerilor, manipulări grosiere și înscenări de tip sovietic a fost chiar PSD, al cărei prim-vicepreședinte este Gabriela Firea.
Nicușor Dan: “Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București“
Nici gazdele de la Antena 3 nu s-au lăsat mai prejos. Au inserat, printre altele, fragmente dintr-o emisiune electorală din 2016, dar au “uitat” să menționeze acest lucru, dându-le impresia telespectatorilor că asistă la secvențe filmate acum!
Nicușor Dan a urmărit stupefiat, din fața televizorului, spectacolul grotesc de la televiziunea mogulului securist Dan Voiculescu – “părintele” și ocrotitorul politic al Gabrielei Firea. Târziu în noapte, matematicianul a reacționat pe Facebook.
„Cu elicopterul pregătit și Primăria închisă de azi până duminică, Elena Ceaușescu lansează ultimele fake-news-uri pentru București.
Chiar în aceste momente, în disperarea de final de campanie, într-o emisiune de televiziune, cabinetul numărul 2 în PSD, Gabriela Firea, revarsă râuri de minciuni, invenții absurde și elucubrații, într-un spectacol al fabulației absolute.
Aflăm că bucureștenii au avut apă caldă și, dacă nu au avut, e vina lui Klaus Iohannis și a tuturor guvernelor, iar despre mine puteți afla că am terorizat un oraș întreg.
La tot acest spectacol de fake-news contribuie din plin și televiziunea de casă a tovarășei, Antena 3, care reia pasaje dintr-o dezbatere electorală din 2016, fără a specifica pe ecran anul în care se desfășura.
După ce a refuzat cu obstinație o dezbatere, iată că Firea și-a comandat o reluare din 2016, la Antena 3. Așa ceva este complet ireal. Nu există decât o soluție ca să scăpăm de această mascaradă continuă, de această farsă grotescă fără limite: votul de peste 2 zile.
Altfel, Caracatița de Voluntari Firea-Pandele va continua să subjuge orașul și să-l distrugă“.
Vlad Voiculescu: „Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei»“
La fel de uimit a fost și Vlad Voiculescu, care va deveni viceprimarul Bucureștiului din partea USR-PLUS dacă Nicușor Dan câștigă primăria. Fostul ministru al Sănătății a comentat și el, tot aseară, la cald, pe Facebook, scenele nebunești din studioul Antenei 3.
„Gabriela Firea a mers acasă, la Antena 3, și a început să scuipe cu venin. Este încă în emisiune…live.
Iau supărările, minciunile și manipulările doamnei Firea pe rând:
- Înțeleg că a supărat-o că am spus că o să fac un audit spitalelor, mai ales asupra achizițiilor. O înțeleg. Mă aștept ca managerii puși cu mâna de Gabriela Firea să fi furat la fel ca alde Secureanu. Și dânsa știe că rezultatul auditului va merge la Parchet.
- Înțeleg că a supărat-o că am spus că spitalele din București sunt departe de standarde europene și s-a gândit să mai toarne o minciună spunând că le voi inchide. Nu voi închide niciun spital, voi arăta însă furtul și prostia ce le-a guvernat în toți acești ani. Apoi ne vom apuca de treabă și le vom aduce în secolul 21.
- Înțeleg că a supărat-o că am spus că noi, cei de la USR PLUS, vrem ca toți românii să fie pe picioarele lor, pe când PSD și politica veche își doresc cât mai mulți «atârnache», dependenți de un politician sau de altul. O înțeleg. De acolo și-au tras mereu puterea! (Pentru cei care nu sunt la curent, mesajul transmis de partidul-stat către cei din autobaza STB: «Nu vota cu creierul! Votează cu cel care ți-a dat!»)
- Gabriela Firea minte că se va tăia subvenția pentru STB.
- Minte că se vor tăia ajutoarele pentru persoanele vulnerabile.
Asta doar pana la 22.22, când postez textul ăsta.
Hai, că mai sunt două zile!
Sper ca de luni încolo să vorbească doar pentru cei care vor neapărat să o asculte! Poate chiar acolo unde este acum! Sunt sigur că poate să aibă chiar propria emisiune. Se poate numi «Mizeria Zilei», «Veninul Zilei», «Manipularea Zilei»… ceva de genul…“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* O nouă escrocherie marca Radu Moraru: 300 de candidați-fantomă! „Nașul” vinde funcții publice de 200.000 de euro, instituind oficial „taxa de protecție” în politică
Dumnezeu nu doarme , le ia restul de minte din bibilica lor proasta . Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne scape de javre ordinare .
Știți cum e ,,Hoțul strigă hoții,, fiind obișnuiți cu falsificările, cu hoțiile, cred că toată lumea e ca ei, furăăână nu mai poate, asta-i psd, nu e niciunul mai breaz.