“Mascații” de la trupele speciale ale Poliției și procurorii DIICOT au descoperit acum două zile, la domiciliile unei bande de hoți din Buzău care jefuiesc de peste 4 ani casele din Belgia, o varietate incredibilă de bunuri, în valoare de peste jumătate de milion de euro.
Hoții români sunt suspectați că au dat cel puțin 100 de spargeri la locuințe din localități belgiene. Poliția belgiană a descoperit că infractorii care făceau prăpăd în gospodăriile localnicilor erau de naționalitate română, așa că s-a intrat în contact cu autoritățile de la noi din țară. Judecătoria din Eupen a trimis către DIICOT (parchetul anti-Mafia) un ordin european de anchetă.
În baza acestui ordin, forțele speciale ale Poliției, împreună cu polițiștii de investigații criminale din Buzău și procurorii DIICOT, au organizat pe 8 septembrie un asalt simultan la numeroase adrese ale clanului care teroriza locuitorii din Belgia.
O parte dintre bunuri au și fost trimise înapoi în Belgia, pentru a le fi returnate proprietarilor
S-au făcut 11 percheziții la 9 locuințe și două firme unde anchetatorii români suspectau că s-ar transporta și depozita unele dintre bunurile furate.
Ce s-a descoperit te lasă cu gura căscată. Hoții buzoieni au furat tot ce le-a picat în mână, de la mărunțișuri precum unelte de grădinărit (dispozitive de săpat, foarfeci, cazmale, fierăstraie etc), biciclete, undițe și găleți pentru momeală de pescuit, și până la obiecte mai valoroase, precum scule electrice, motoare de bărci, mașini-unelte și chiar mașini și tractoare de tuns iarba!
În total, bunurile descoperite sunt în valoare de circa 500.000 de euro, dar trebuie menționat că acestea sunt doar o foarte mică parte din rodul jafurilor, pentru că banda acționează în Belgia de 4 ani, și multe dintre obiecte au fost deja vândute.
La audieri au fost duse 10 persoane (între care 4 martori), iar investigația continuă, împreună cu polițiștii belgieni. Dosarul penal vizează constituirea de grup infracțional organizat și furt calificat.
Peste 130 de produse dintre cele recuperate au fost deja returnate în Belgia, unde le vor fi restituite proprietarilor.
Cum se ajunge la asemenea bande de hoți: în România, tâlhăriile din mediul rural sunt foarte rar anchetate, iar infractorii se „specializează” aici
Din nefericire, acest fel de bande de hoți nu a apărut peste noapte. Dacă în Occident autoritățile reacționează și se demarează investigații ample, în România, în foarte multe localități de la țară, localnicii sunt abandonați pe mâna hoților.
Mai ales în gospodăriile unde locuiesc persoane în vârstă, jafurile sunt la ordinea zilei, fără ca poliția să miște vreun deget. Oamenilor li se fură din ogradă tot ce mișcă, de la animale până la unelte și cereale, fără ca aceștia să mai îndrăznească să iasă din case.
În timp, aceste bande care-și fac “ucenicia” în satele românești se dezvoltă și perfecționează, mutându-și activitatea în localitățile din Occident unde obiectele care pot fi furate sunt mult mai valoroase.
Suma asta este ce a ramas dupa ce au vandut de cateva ori pe atat .
Nu-i problema, cand va ajunge dosarul la judecatori … se rezolva ca si-n cazul Tandarei. Ba ma tem ca vor pune politistii, sa le aduca inapoi din Belgia obiectele confiscate. Probele adunate de politistii englezi, n-au avut nicio valoare la judecatorii romani in cazul traficantilor de persoane si la fel se va intampla cu hotii din Buzau, vor cere sa fie judecati in … Harghita.