Damian Funaru are ”look” de dac. Dar în ciuda figurii sale sobre și semețe, brașoveanul care a fost coleg de facultate cu actualul premier respiră o naturalețe caldă și vindecătoare, desprinsă parcă din savoarea plaiurilor de la poalele Bucegilor.
Damian a crescut în orașul de sub Tâmpa, dar bucuria sa de copil nu era joaca printre blocuri, ci refugiul pe terenul bunicilor de sub munte, la o aruncătură de băț de Castelul Bran.
Exact aici l-am găsit pe ”dacul” Damian, și am depănat povești despre cum e viața la țară pentru o familie care se încăpățânează să lupte pentru a salva traiul arhaic și natural deopotrivă, în vremuri în care ajutorul statului aproape că nu există pentru cei aflați în pragul pensionării.
”Ceva m-a atras aici de mic; veneam să mă joc în șura bunicilor, mâncam zahăr pe pâine umezită în apă și eram cei mai fericiți din lume”, își amintește el frumusețea copilăriei comuniste.
La Bran, oamenii și-au apărat pământurile cu riscul morții. Ceaușescu n-a reușit să-i colectivizeze, iar țăranii au ținut cu dinții de moștenirile lor din tată-n fiu.
”Îi mulțumesc tatei că mi-a lăsat acest petic de pământ, chiar dacă nu am reușit să fac mare lucru pe el din cauza incendiului care ne-a distrus micul nostru atelier de lumânări parfumate și relaxant natural de baie. Dar cred că am fost binecuvântat, pentru că am putut rămâne în această oază de natură în care mă simt mai bine decât oriunde”, ne mărturisește Damian Funaru.
Discuția curge apoi pe tema greutăților de a ține vie o gospodărie generoasă, în condițiile în care soția sa, Floriana, lucrează toată săptămâna la o firmă de imprimerie digitală din Brașov, de unde ”culege” lunar o sumă modestă, dar de mare ajutor pentru a întreține căsuța de la Bran.
Recent, au mai pățit un necaz: un dihor întărâtat de criza pandemiei a dat iama în bunătatea de trupă de rățuște și le-a omorât pe toate. Damian ne-a povestit în filmarea de mai jos cât de mult ținea la păsări și ce valoare dădeau ele locului.
Dar toate trec, chiar și supărarea de acum a lui se va duce cândva, odată cu șuvoaiele ploilor ce cad dinspre Piatra Craiului și se scurg spre Castelul lui Dracula.
Însă omul nostru are și destule amintiri plăcute, iar unele dintre ele sunt conectate inclusiv cu viața politică la nivel înalt. Așa am aflat că a fost coleg de studenție cu Ludovic Orban, actualul prim-ministru, la Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini, din Brașov.
Ne aduce o broșură în care apar toți colegii săi din acei ani, cu poze și nume. Îl vedem astfel de premierul României, pierdut printre colegii săi de grupă.
”Era un tip simpatic și modest. Nu am interacționat prea mult. El era priceput să cânte la chitară, eu făceam fotografii”, începe el să rememoreze vremurile studenției boeme.
Își aduce însă aminte un episod cu Ludovic Orban în prim-plan, care l-a marcat și chiar și azi îi trezește emoții mari.
”Eram la muncile câmpului, în afara Brașovului, unde ne scoteau comuniștii în acel program de ajutor pe care studenții, elevii, soldații trebuiau să-l acorde agriculturii. Îmi aduc aminte o scenă care, uite, și acum mă furnică (ne arată cum se ridică părul pe brațele sale – n. red.). Eram în mijlocul lanului de cereale și Ludovic era în centrul unui grup, alături de alt coleg, amândoi cântând la chitară. În jurul lor, ceilalți eram dispuși în cerc pe două rânduri, unii pe vine, ceilalți în picioare. Am aflat că ei compuseseră o melodie pentru un coleg de-al nostru, care murise de cancer. M-a cutremurat acea scenă, m-a impresionat profund, nici măcar n-am putut suporta emoția până la final, și am plecat în timpul cântecului foarte mișcător, eram foarte afectat sufletește”.
A fost episodul care i-a rămas cel mai mult întipărit în minte, legat de vremea studenției alături de Ludovic Orban.
Răsfoim împreună catalogul absolvenților. Nume de diverse naționalități, majoritatea români, maghiari, dar și destui colegi din lumea arabă, din Egipt, Iordania, Kuweit…
”Pe unii îi mai ajutam eu la proiecte. Am înțeles că unul dintre ei s-a întors în țară și a ajuns și el prim-ministru, ca Ludovic, dar nu sunt sigur cine e”, ne spune Damian.
Privirea îi devine tristă atunci când vine vorba de o fostă colegă de-a lor care a pierit recent, la doar un an după ce fiul ei a murit la ”Colectiv”.
”N-a mai putut suporta durerea, a făcut cancer și s-a dus”, conchide el, privind înlăcrimat la imaginea cu Grațiela Ganciu, fosta colegă de facultate a sa și a lui Ludovic Orban.
Damian Funaru nu se plânge și nici nu-i place să se compare cu alții, nici măcar cu fostul său coleg de studii la Brașov. Viața are socotelile ei pentru fiecare, destinele nu pot fi amestecate.
De aceea, nu are niciun mesaj pentru Ludovic Orban. Am insistat, și-atunci a acceptat să-i transmită ceva premierului, pe care nu l-a mai văzut în persoană din 1986, de la terminarea Facultății:
”Îi doresc sănătate! Știu că are o misiune tare grea și că nu depinde doar de el să poată schimba ceva. Dar știu că este un om sufletist, un bun organizator și, atât cât am apucat eu să-l cunosc, cred că este omul potrivit la locul potrivit”.
Închide repede discuția despre fostul său coleg aflat acum în fruntea României, dar este bucuros că ”Ludovic” a ajuns prim-ministru.
”Eu mă mândresc cu el, la toți le-am spus, că-l suferă sau nu. Este fostul meu coleg…”
În Piața Victoriei, sediul Guvernului, sunt peste 35 de grade Celsius. La Bran, doar 25. Damian Funaru nu se împacă deloc cu căldurile mari, mai ales dacă ele sunt înconjurate de multe aere politice și de mare fierbânțeală publică.
Nu-l invidiază pe ”Ludovic”. Dimpotrivă. Este fericit aici, la munte, departe de lumea dezlănțuită a Capitalei și foarte aproape de locurile unde a împărțit niște ani de studenție cu actualul șef de la Palatul Victoria.
Seara, l-am provocat la un ”pahar de vorbă” pe tema vieții sub munte, în curtea casei sale de lângă Bran. Este o plăcere să-l asculți vorbind despre păsările curții, despre aura magică a locului, despre cum se zbate să nu lase gospodăria să cadă și ce bunătăți de dulcețuri face soția, Flori, din fructele pădurii vecine.
Și chiar face! Le-am probat și sunt de invidiat. Curate, curate, fără adaos comercial. Natură pură și gustoasă.
Nu sunt de vânzare, ci pentru cămara familiei.
Cândva, poate ”Ludovic” le va gusta și el, când se va afla în trecere pe drumurile politice ale patriei…
