vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainCongresul PSD - "o glumă macabră". Nemulțumiri și frustrări majore în "tabăra...

Congresul PSD – „o glumă macabră”. Nemulțumiri și frustrări majore în „tabăra Dragnea”, marginalizată de Ciolacu

-

Sâmbătă, la ora 10.00, a început Congresul extraordinar al PSD. După 9 luni de interimat, PSD-iștii își aleg conducerea. Pentru funcția de președinte sunt doar două candidaturi: Marcel Ciolacu (liderul interimar) și Eugen Teodorovici (fost ministru de Finanțe).

Pentru prima dată, Congresul este organizat prin video-conferință, din cauza pandemiei de coronavirus. Cei peste 1.500 de delegați votează în 38 de locații din țară. Discursurile sunt transmise prin sistem de videoconferință, de la Palatul Parlamentului, unde sunt prezenți doar câțiva lideri ai partidului.

Victoria lejeră a lui Ciolacu este previzibilă. Acesta a organizat totul astfel încât să nu aibă emoții la vot. O decizie esențială în acest sens a fost votarea de moțiuni, adică de echipe.

Marcel Ciolacu i-a cooptat în echipa sa pe Gabriela Firea, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu, Vasile Dâncu, Lia Olguța Vasilescu, Claudiu Manda, Mihai Tudose, Dragoș Benea, Titus Corlățean etc.

- Advertisement -

În schimb, Eugen Orlando Teodorovici candidează singur, fără nicio echipă în spatele lui. Fostul președinte executiv contestă legitimitatea Congresului și încearcă să-l desființeze în instanță.

Un alt contestatar vehement al „echipei Ciolacu” este Codrin Ștefănescu, fost secretar general al partidului.

Atât Teodorovici, cât și Ștefănescu sunt oameni de încredere ai lui Liviu Dragnea, ceea ce nu e cazul lui Ciolacu. Dar mulți oameni din echipa lui Ciolacu s-au numărat printre favoriții lui Dragnea, pe care l-au abandonat după ce acesta și-a pierdut libertatea și puterea. Ei s-au orientat și au sărit în barca lui Ciolacu. Cazurile cele mai concludente: soții Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda.

- Advertisement -

Alți oameni de încredere ai lui Dragnea, precum Viorica Vasilica Dăncilă, Carmen Dan și Darius Vâlcov, au fost lăsați în afara jocului, la fel ca Orlando Teodorovici și Codrin Ștefănescu, cei care-și exprimă cel mai vehement frustrările, mai ales pe Facebook.

Eugen Orlando Teodorovici: „Ticăloșii ajunși la vârful conducerii”

  • Conducerea ilegală a PSD mizează pe câștigarea legitimității în urma unui Congres organizat în condiții de ilegalitate.
  • Mesajul meu către membrii, delegații și liderii locali ai PSD: sâmbătă puteți pune capăt unui șir lung de abuzuri și ilegalități comise de această conducere ilegală a PSD!
  • Refuz să girez încă o ilegalitate comisă în numele PSD! Voi?
  • Ticăloșii ajunși acum la vârful conducerii corup puterea! Pentru că o putere fără dreptate este tiranică!

Codrin Ștefănescu: „Ciolacu și mica sa echipă de academiști secreți”

„Congresul PSD o să fie doar o glumā macabră! Cu aranjamente dinainte ticluite, ca să iasă Ciolacu și mica sa echipă de academiști secreți. Pe lângă statut, morală și bun-simț. Pentru că nu numai Eugen Teodorovici a fost umilit de băieții ăștia ai sistemului. Ci întregul partid, cu electoratul său cu tot. Iar personajele acestea, echipate în civil, numai la victoria PSD în alegeri nu se gândesc. Dimpotrivă.”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. Mașinăria de falsificat semnături a PSD. „Ne cam doare degetul” / „Să le pun motor la cur, la mâini?

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -