20 decembrie 1989. Într-o teleconferinţă, un discurs şi un decret, Ceauşescu cere populaţiei să dea „o ripostă fermă cercurilor reacţionare”. Strigă însă în pustiu: românii nu mai au niciun chef să sară în ajutorul unui dictator disperat. Cine să-l mai creadă după atâţia ani de minciuni? Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
După întoarcerea din Iran, Nicolae Ceauşescu s-a comportat ca un actor al unui film prost regizat. Dictatorul era convins că el e personajul pozitiv. Lua decizii contradictorii şi se baza pe un aliat inexistent: clasa muncitoare.
De la aeroport, „Nea Nicu” a mers direct la birou, în sediul Comitetului Central al Partidului Comunist. Se concentra asupra demontării acţiunilor destabilizatoare. Unul dintre secretarii de cabinet, Mihai Hîrjău, avea să declare: „La o anumită oră, l-a chemat pe cel care coordona gărzile patriotice, colonelul Pîrcălăbescu. Din frânturile de discuţii care se purtau în anticameră – unii intrau, alţii ieşeau – am înţeles că trebuia să se ia legătura cu câteva judeţe, să se trimită gărzi patriotice la Timişoara”.
Este vorba de mobilizarea a aproximativ 25.000 de persoane din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea, care au fost trimise pe 21 decembrie la Timişoara, înarmate cu bâte, pentru reprimarea manifestanţilor.
Teleconferinţa disperării
Văzând cum stau lucrurile, Nicolae Ceauşescu a ţinut ca în seara aceleiaşi zile – 20 decembrie 1989 – să se adreseze personal atât prim-secretarilor de partid din judeţe, cât şi „oamenilor muncii”.
Şeful Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu (foto): „Ajunşi la birou, după venirea din Iran, mi-a spus să pregătesc pentru ora 19.00 studioul TV, că vrea să transmită ceva în direct. Era studioul în care înregistra urările de Revelion. Între timp, probabil a vorbit cu Bobu sau cu Dăscălescu şi mi-a spus, pe la ora 17.00, că vrea o teleconferinţă înainte de transmisia în direct”.
Teleconferinţa a început la ora 18.00. În informarea sa – confuză, cu fraze lungi şi incoerente –, Ceauşescu a făcut referire la situaţia din Panama, insistând pe înţelegerea sovieto-americană de la Malta.
„Trebuie să atrag atenţia tuturor, nu numai comuniştilor, dar tuturor, de campania care a fost declanşată imediat de diferite cercuri. Începând cu Budapesta, aceasta demonstrează cu putere (inclusiv preşedintele SUA a declarat că a discutat cu preşedintele Gorbaciov despre problemele României, la Malta), ca de altfel şi declanşarea atacului SUA împotriva Republicii Panama, stat care îşi apără independenţa, integritatea şi suveranitatea şi nu vrea să capituleze în faţa cercurilor imperialiste, antirevoluţionare, care vor să lichideze independenţa şi libertatea teritorială a patriei… Toate acestea impun, din partea tuturor cetăţenilor, o întărire a solidarităţii, de răspuns ferm tuturor cercurilor care acţionează împotriva intereselor poporului român, ca oamenii muncii şi cetăţenii din toate domeniile să dea ei riposta, pentru a neutraliza aceste acţiuni împotriva independenţei socialiste, a independenţei familiei şi poporului nostru!”
Discursul disperării
Înainte de încheierea teleconferinţei, Ceauşescu a avut grijă să le transmită oamenilor din teritoriu că la ora 19.00 va avea un discurs televizat pe tema situaţiei de la Timişoara. Unii dintre prim-secretarii din ţară chiar l-au asigurat pe „Tovarăşu'” că vor lua măsuri ca discursul să fie urmărit de cât mai mulţi “oameni ai muncii”.
Personalul din subordinea lui Ceauşescu pregătea de zor sala, însă nimic nu-i mai era pe plac comandantului suprem. Silviu Curticeanu: „După teleconferinţă mi-a spus să mai pun nişte scaune în sală, pentru că vrea să mai participe şi alte persoane la transmisia directă. Urmau să participe, din Biroul Permanent, Elena Ceauşescu, Ion Dincă, Gogu Rădulescu, ministrul de Externe (Ion Stoian) şi ministrul Apărării (Vasile Milea). A venit în studio, a văzut situaţia şi a dat scaunele afară. A ţinut discursul în picioare”.
Discursul a durat aproximativ 10 minute şi era o variantă prescurtată a cuvântării care fusese deja dată la tipar, ca să apară a doua zi în „Scînteia”. Cuvântarea integrală a putut citită de „oamenii muncii” în ziarul de joi, 21 decembrie 1989.
Decretul disperării
După teleconferinţă şi după transmisiunea televizată, Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit în sediul CC al PCR cu însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei URSS la Bucureşti. Întâlnirea a avut loc în jurul orei 20.00. O jumătate de oră mai târziu, Ceauşescu semna decretul cu privire la starea de necesitate în judeţul Timiş.
În textul decretului se spunea: „Toate unităţile Armatei, Ministerului de Interne şi formaţiunile Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă”. Mai mult, erau interzise „orice întruniri publice şi circulaţia în grupuri mai mari de cinci persoane”.
Se pregăteşte „marea manifestație populară”
În acest timp, la Cabinetul 1 a fost zarvă mare. Printre cei chemaţi la ordine s-a numărat şi primarul Capitalei, Barbu Petrescu. Acesta a fost însărcinat de Ceauşescu să mobilizeze „oamenii muncii” pentru a organiza, în dimineaţa următoare, „o mare manifestaţie populară” împotriva „huliganilor” de la Timişoara.
Ceauşescu voia, de fapt, să demonstreze solidaritatea „întregului nostru popor” – „strâns unit în jurul PCR” – cu „cel mai iubit fiu al poporului”. Era convins că românii sunt gata să sară în foc pentru el. Nici nu-i trecea prin cap că „oamenii muncii” l-ar putea abandona. Cu atât mai puţin că s-ar întoarce împotriva lui. Era 20 decembrie 1989, iar Ceauşescu chiar se credea salvatorul poporului român.
20 decembrie avea să fie şi ultima zi în care dictatorul a dormit în patul lui de acasă, din Cartierul Primăverii. Apoi, în puţinele zile care i-au mai rămas de trăit, s-a lungit în dormitorul său din sediul Comitetului Central, în patul de fier dintr-o cazarmă din Târgovişte ori pe bancheta incomodă a unui TAB.
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul
