SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (1): „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

1
641

propun un serial cu tematică istorică. În fiecare zi voi publica un episod. Prin intermediul acestei rubrici, vă voi purta prin universul cărților mele despre istoria noastră recentă, grupate în „Seria de autor Grigore Cartianu”.

Pentru început, voi selecta fragmente esențiale din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”, publicat în 2010 la Editura Adevărul.

Astăzi, despre pregătirile care se făceau, spre sfârșitul anilor ‘80, pentru răsturnarea “dinozaurilor roșii” din Europa de Est, dintre care “nuca cea mai tare” era Nicolae Ceaușescu.

În decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu era ultimul “dinozaur roşu” din Europa de Est. În numele “suveranităţii” şi al “independenţei naţionale”, el a crezut că se poate opune reformelor dictate de la Moscova. În plus, s-a bazat pe iubirea eternă şi necondiţionată a poporului român. Cele două grave erori i-au adus un sfârşit oribil.

Iunie 1989. Marin Ceauşescu, şeful Agenţiei Economice a României de la Viena, sună precipitat la Bucureşti. La al treilea apel aude, în sfârşit, vocea fratelui său mai mic, Nicolae, preşedintele Republicii Socialiste România. “Nicule, e ceva urgent. Şi deosebit de important. Vin la Bucureşti să discutăm.”

Nicolae Ceauşescu nu are răbdare. El e mai repezit din fire, iar vocea gâtuită a lui Marin îi sporeşte curiozitatea. “Spune ce ai de spus!”, tună dictatorul. “Nu pot. Vorbim acasă”, insistă fratele mai mare. Şi ia primul avion spre Bucureşti.

Nouăsprezece ani mai târziu, Mihaela Ceauşescu Moraru, fiica lui Marin Ceauşescu, publică o carte – “Nu regret, nu mă jelesc, nu strig” (Editura Meditații) – în care este redată discuţia din iunie 1989.

Avertismentul lui Marin Ceaușescu

“Tata a poposit aproape un ceas întreg pe la fratele său, fiind primit la început chiar cu cordialitate. Fie din cauză că era totuşi fratele mai mare, fie că avea ea, tanti Lenuţa, o slăbiciune deosebită pentru Marin, pe care-l cunoscuse înaintea lui Nicolae şi cu care chiar flirtase o scurtă perioadă… Aşa ziceau gurile rele din familie şi îi mai reproşa şi mama lui tata la necaz, dar aşa, mai mult în glumă, luându-l peste picior: «De ce oare, Marine, n-ai luat-o tu, că salvai, dracu’, ţara de la urgie?!»

Tata l-a abordat cu diplomaţie şi pe departe (nu stătuse degeaba la Viena 17 ani) pe unchiul Nicolae: că de, uite ce scriu ziarele occidentale, uite ce informaţii am de la «oamenii mei». (Să fi făcut oare tata spionaj? Bravo lui, că doar l-a făcut în favoarea ţării şi a neamului!)… Că situaţia este dificilă şi se agravează încontinuu…, până i-a spus verde în faţă: «Nu mai e scăpare, Nicule, că şi-au băgat coada şi ruşii, şi americanii! Fiecare are oameni aici, care mai mult complotează, doar ştii şi tu, dar n-au găsit încă prilejul, însă nu vor pierde ocazia…»

Şi aşa mai departe, culminând cu replica ce l-a enervat nespus pe Nicolae, încât a uitat şi de respectul datorat fratelui mai mare, şi de faptul că pereţii au ochi şi urechi: «Nu le face jocul, Nicule! Nu le da apă la moară, că va fi vai şi-amar de noi şi de ţara asta! Salvează-te! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!».

Ar fi avut tata, probabil, multe de spus, că era şi deştept, şi deţinea informaţii precise, dar torentul de vorbe, urlate concomitent pe două voci, l-a descumpănit la început, apoi l-a dezamăgit şi în cele din urmă l-a convins că nu mai e nimic de făcut şi că «scapă cine poate». A ştiut acest lucru, dar n-a făcut nimic ca să se salveze; din contră, s-a dus la Viena, la postul său, cu convingerea că soarta trebuie înfruntată.

Spânzurat la ambasadă

Marin Ceauşescu se întoarce la Viena, unde îşi reia misiunea de la Agenţia Economică a României, instituţie-cheie pentru procurarea valutei de care regimul are nevoie. În următoarele luni transmite noi avertismente la Bucureşti. Fratele său nu le ia însă în seamă. Reales la Congres, e hotărât să lupte cu toată lumea – şi cu Estul, şi cu Vestul.

Pe 25 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu va sfârşi sub rafale de gloanţe, într-o cazarmă din Târgovişte. Avea aproape 71 de ani. Trei zile mai târziu, Marin Ceauşescu va fi găsit spânzurat în subsolul Ambasadei României de la Viena. Avea 73 de ani.

„Ceaușescu nu era în stare să pornească pe drumul democratizării”

“La întâlnirea noastră finală între patru ochi i-am comunicat lui Ceauşescu hotărârile celei de-a XIX-a conferinţe a partidului. I-am arătat cum, începând din 1989, pregăteam trecerea tuturor întreprinderilor pe o contabilitate economică şi am menţionat relaţiile dintre naţionalităţi. Ceauşescu mi-a mulţumit pentru prezentarea sinceră şi a declarat, citându-l pe Lenin, că socialismul în diferitele ţări trebuie construit conform condiţiilor naţionale şi că el se va ţine de această regulă. Atunci m-am convins definitiv că Ceauşescu, pur şi simplu, nu era în stare să pornească pe drumul democratizării, al deschiderii, al înnoirii. Chiar şi primii paşi pe acest drum ar ridica problema desprinderii de regim şi a propriei sale poziţii. Cred că a înţeles asta perfect, dar tocmai de aceea refuza cu atâta încăpăţânare să ia cunoştinţă de realităţi.“

Aşa îşi aminteşte Mihail Gorbaciov, în memoriile sale (publicate la noi de Editura Nemira), de ultima întâlnire cu Nicolae Ceauşescu, desfăşurată pe 4 decembrie 1989, la Moscova. În acel moment, toţi liderii ţărilor comuniste din Europa de Est erau cei agreaţi de sovietici. Din garda veche, a staliniştilor duri, unul singur scăpase de schimbările anului 1989: Nicolae Ceauşescu.

——————————–

Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here