vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPoliticăSorina Pintea s-a răzgândit: și-a retras demisia, la 35 de zile după...

Sorina Pintea s-a răzgândit: și-a retras demisia, la 35 de zile după ce și-a depus-o

-

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, cercetată sub control judiciar pentru luare de mită, și-a retras demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, înregistrată pe 5 martie. Ea a anunțat că se află în concediu medical și l-a delegat pe directorul medical să conducă spitalul în absența sa.

Consiliul Județean Maramureș a comunicat miercuri, prin intermediul corespondentului Mediafax, că Sorina Pintea și-a retras demisia în termenul legal, astfel încât demisia ei, anunțată în urmă cu 35 de zile, nu a produs efecte.

Mandatul de manager al Sorinei Pintea expiră în acest an, amintesc oficialii de la Baia Mare.

Președintele Consiliului Județean Maramureș este Gabriel Zetea (PSD).

- Advertisement -

„Sorina Pintea a transmis o adresă la Consiliul Județean Maramureș prin care a anunțat că își retrage demisia din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare înainte de împlinirea termenului după care demisia producea efecte. Dânsa informează Consiliul Județean Maramureș că rămâne în concediu medical și propune ca în funcția de manager al spitalului să fie înlocuită de directorul medical Vasile Pop, ca interimar. Noi am luat act de această retragere a demisiei și am informat la rândul nostru spitalul din Baia Mare. Sorina Pintea a obținut postul de manager prin concurs, iar mandatul îi expiră în acest an”, a transmis Consiliul Județean Maramureș, printr-un purtător de cuvânt.

Demisia Sorinei Pintea din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Județean Maramureș.

În demisia înregistrată la CJ Maramureș, Sorina Pintea a scris că a demisionat din funcția de manager al Spitalului din Baia Mare având în vedere că este cercetată penal într-un dosar al DNA și pentru o bună desfășurare a urmăririi penale și a procesului penal.

- Advertisement -

După o săptămână de arest preventiv, fosta șefă a Ministerului Sănătății a fost plasată sub control judiciar, fiinde cercetată pentru luare de mită.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Klaus Iohannis dă semnalul tăierilor bugetare: „Va fi nevoie de reevaluarea TUTUROR cheltuielilor care se fac din banul public”

VIDEO. Primar PSD arestat când lua „șpagă de pandemie”: cu mască pe figură și mănuși de protecție! S-a ferit de covid, dar l-a lovit flagrantul

4 COMENTARII

  1. parca au scos-o cu taraga din puscarie,era moarta!!…uite minune au inviat mortii lui dragnea!!!..minune..!!!..si voi credeati in ciuma rosie !!…si in justitia din rumania!!??…rusine justitiei romane!!!…mafia psd.!!!…ai sictir!!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -