joi, noiembrie 21, 2024
AcasăMainRomâncă angajată într-un spital din Milano: "Mi-a murit mama de coronavirus, fratele...

Româncă angajată într-un spital din Milano: „Mi-a murit mama de coronavirus, fratele e și el infectat, dar mie refuză să-mi facă testul!”

-

O româncă angajată la serviciul aprovizionare al unui spital din Milano povestește drama prin care trece. I-a murit mama de coronavirus, fratele ei este confirmat pozitiv, iar autoritățile italiene au pus-o în carantină la domiciliu și refuză să-i facă testul pentru pentru COVID-19.

Când a izbucnit această boală contagioasă, eu locuiam cu mama mea, cu soțul și cu fetița noastră într-un apartament din Milano. La început am crezut că nu poate ajunge la noi, apoi au început să apară câteva cazuri la spitalul unde lucrez și mi-am dat seama că nu este de glumă. Am încercat să mă protejez cât mai bine, dar a fost în zadar: mama nu mai este!”

Așa își începe povestea o tânără româncă din Milano, care lucrează la un spital din capitala lombardă. A preferat să nu-i dezvăluim deocamdată identitatea, deoarece ar putea avea probleme la serviciu, având un contract de confidențialitate cu firma la care este angajată. Ne-a spus doar că lucrează la aprovizionarea spitalului, nu este medic sau asistent medical.

„La spital s-a schimbat totul de când a apărut această pandemie. Au închis secțiile obișnuite și le-au transformat în secții pentru coronavirus. Medici și asistenți medicali de diferite specialități au fost trimiși toți în aceste noi structuri. În acest fel, ortopezi, ginecologi, cardiologi etc… s-au trezit că trebuie să trateze bolnavii de coronavirus. Nimeni nu mai înțelege nimic, este un măcel.”

- Advertisement -

„Mama stătea bine, nu avea niciun semn suspect. Apoi a început să aibă puțină febră și am dus-o la urgență. Au oprit-o acolo, nu m-au lăsat să intru cu ea, așa este procedura. Avea probleme circulatorii și în două zile s-a dus. Nu am putut să o mai salut, a murit singură. Asta este drama celor care mor de coronavirus: mor singuri! Nici măcar nu am putut s-o îngrop: statul italian a luat-o și a incinerat-o, familia nu a putut să fie prezentă.”

Pe mine m-au pus în carantină la domiciliu, dar au refuzat să-mi facă testul pentru coronavirus. Dacă nu ai semne evidente de boală, nu ți-l fac, sunt prea mulți care au nevoie și sistemul medical nu are capacitatea de a-l face tuturor. Doar dacă ai febră foarte mare cel puțin trei zile și tuse puternică, ai șanse să te bage în seamă. Am înțeles că în Lombardia pot face maximum 5.000 de teste pe zi. Așa că suntem închiși de o săptămână în casă și așteptăm, eu împreună cu soțul și cu fetița noastră, să vedem dacă apar simptome.”

„Fratele meu a fost confirmat de coronavirus și este singur în apartamentul lui, cu febră de 37,8°C. Este sunat o dată pe zi să vadă cum evoluează situația. Această așteptare ne ucide psihic.”

- Advertisement -

„Mi-e frică de ceea ce se va întâmpla în România. Dacă italienii, cu toate dotările pe care le au în spitale, nu au putut lupta cu această nenorocire, nu văd cum ar putea face cei din țară. Le doresc doar să înțeleagă pericolul, până nu e prea târziu!”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -