vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăLumeaVIDEO. Cum arată Australia după apocalipsa incendiilor. Plus: canicula revine de azi!

VIDEO. Cum arată Australia după apocalipsa incendiilor. Plus: canicula revine de azi!

-

Statul Victoria, în sud-estul Australiei, a extins starea de dezastru declarată din cauza incendiilor forestiere și a solicitat populației să evacueze zonele de pericol înainte ca situația să se complice din nou în zilele următoare.

Măsura, care oferă autorităților mai multe puteri pentru a intra în posesia proprietăților private și a comanda evacuări, a fost adoptată în așteptarea creșterii temperaturilor de până la 40 de grade și a vânturilor puternice, care ar putea agrava suita de focuri active în această zonă.

„Este dificil de prezis cât de complicate vor fi zilele următoare, dar cu atâtea incendii pe pământ, cu un front de foc atât de extins, căldură și vânt puternic, există multe motive pentru a crede că vom avea mai mult foc astăzi, mâine și, probabil, sfârșitul de săptămâna”, a declarat reporterilor șeful guvernului regional din Victoria, Daniel Andrews.

- Advertisement -
O femeie salvează un ursuleţ „koala” şi fuge după un altul al cărui picior a luat foc (Sursa: The Sun)

Autoritățile au cerut populației să părăsească zonele în care starea de dezastru s-a extins, inclusiv zona alpină și municipalitatea estului Gippsland, în sud-estul statului Victoria, unde incendiile au provocat trei morți și au calcinat 244 de case de Anul Nou.

Alte zone ale țării sunt de asemenea pregătite în așteptarea incendiilor care se vor agrava în orele următoare. Pe insula Kangaroo, a treia insulă ca mărime din Australia, autoritățile au recomandat locuitorilor din orașul Vivonne Bay să se refugieze în taberele alocate pentru a se proteja de incendiul care a provocat doi morți și a ars 160.000 de hectare.

În statul New South Wales, cel mai afectat de flăcări, aproximativ 2.500 de pompieri lucrează pentru a stopa cele aproximativ 122 de incendii, jumătate dintre ele scăpând sub control.

- Advertisement -

Guvernul federal a anunțat un ajutor de 1 miliard de dolari australieni (687 milioane de dolari americani sau 619 milioane de euro) pentru reconstrucția comunităților afectate, care se adaugă celor 2 miliarde de dolari australieni, anunțate ca ajutor săptămâna aceasta de autorităţile centrale.

Incendiile au provocat 26 de decese încă din septembrie, 20 dintre ele în New South Wales, unde s-au înregistrat 1.870 din cele peste 2.000 de case care au fost arse în toată țara.

În urma dezastrului, natura arată ca după Apocalipsă. Şi nicăieri nu se vede asta mai bine ca pe Insula Cangurilor. Fotografiile cu insula, înainte și după trecerea focului, arată ce ravagii au provocat incendiile. Vegetația abundentă de altădată a lăsat locul unor păduri fantomatice, cu copaci înnegriți de fum.

Sezonul de incendii a început în primăvară, înainte de termen, într-un an care a fost catalogat drept cel mai cald și mai uscat din Australia, potrivit unui raport al Oficiului de Meteorologie al țării.

„Din păcate, prognoza nu indică o revenire generalizată a condițiilor mai umede decât media în părțile afectate de secetă și incendii în estul Australiei”, a declarat Karl Braganza, șeful biroului de monitorizare a climei.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Infernul creat de „Doctorul Prăjeală”. Beuran a comis greșeli grave ca șef de secție. Încă un pacient ars, cazul a fost ascuns anul trecut

 

Replică de țață a Gabrielei Firea către ministrul Turismului: „Mutați-vă din București, dacă nu vă place în București!”

1 COMENTARIU

  1. Este o adevarata tragedie ce se intampla in Australia, daca nu-ti rup inima filmuletele sau imaginile in care apare suferinta bietelor animale, au murit atat de multe, si inca nu s-a terminat. Numai de la bunul Dumnezeu pot spera la ajutor, ploaie, sa ploua siroaie si sa stinga incendiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -