Miercuri, 25 de decembrie, ne-a părăsit, la 77 de ani, unul dintre puținii ziariști curajoși ai anilor ’80: Mihai Creangă. Acesta a fost arestat în ianuarie 1989, în „lotul Băcanu”, pentru tipărirea unui ziar clandestin, anti-Ceaușescu, numit „România”. A fost eliberat pe 22 decembrie 1989.
Destinul a făcut ca Mihai Creangă să moară în aceeași zi ca și cel care l-a trimis în temniță: Nicolae Ceaușescu. Ziaristul i-a supraviețuit dictatorului 30 de ani. Amândoi au părăsit această lume în ziua de Crăciun: Ceaușescu împușcat la Târgoviște, în 1989 (la 71 de ani), Creangă răpus de boli, la el acasă, în 2019 (la 77 de ani).
Arestat pe 25 ianuarie 1989, împreună cu alți patru colegi de „complot”, Mihai Creangă a fost eliberat pe 22 decembrie 1989, imediat după ce a fost anunțată fuga lui Ceaușescu. Ulterior a făcut parte din conducerea ziarului „România liberă”, sub directoratul lui Petre Mihai Băcanu.
Anunțul morții lui Mihai Creangă a fost făcut de ziaristul Daniel Uncu, fiul lui Anton Uncu (unul dintre cei 5 arestați din „lotul Băcanu”).
Mesajul lui Daniel Uncu
„A murit ziaristul Mihai Creangă. În zi Sfântă, de Crăciun, a urcat la cele veșnice. Dumnezeu să-l odihnească!
Mihai Creangă este cel care alături de tatăl meu, ziaristul Anton Uncu, de ziaristul Petre Mihai Băcanu, de Ștefan Niculescu Maier și de tipograful Alexandru Chivoiu a făcut parte dintr-un grup de disidenți – grupul «Acțiunea R» (Acțiunea România) – care, prin puterea condeiului și a unui ziar clandestin, s-a opus dictaturii comuniste și ceaușiste. Au fost toți arestați și condamnați la închisoare, decembrie 1989 fiind momentul eliberării acestora.
Dintre toți, doar Ștefan Niculescu Maier și Petre Mihai Băcanu mai sunt în viață!”
Mărturia lui Mihai Creangă despre detenție
”Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (la Sighet – n.red.) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nicio clipă nu mi-am mai văzut colegii. Nu aveam, evident, nicio ştire din afară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie. Era postul Crăciunului; fiind încă iarnă, întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.
Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului «rău», celălalt al anchetatorului «bun»; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta”.
Din „Mihai Creangă – În numele libertăţii presei”, în „Romulus Rusan (ed.) – Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem”, Fundația Academia Civică, 2003.
1988-1989: Patimile „grupului Băcanu”
Un grup de ziarişti români, făcând parte dintr-o organizaţie cu ramificaţii în mai multe oraşe şi judeţe, a încercat în cursul anului 1988 imposibilul: tipărirea unui ziar ilegal. După ce au încercat mai multe variante tehnice, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi Ştefan Niculescu Maier, împreună cu tipograful Alexandru Chivoiu, au recurs la metoda culegerii manuale, cu litere de plumb sustrase din Combinatul „Casa Scînteii”.
Au fost arestaţi în urma unui denunţ, la 25 ianuarie 1989. A urmat o anchetă dură, prin care securiştii voiau să demonstreze legătura cu servicii de spionaj străine, în special cu cele sovietice – „rețeaua Volodin” (Vladimir Volodin, care încuraja tipărirea ziarului clandestin, era corespondentul ziarului „Izvestia” în România).
O parte dintre inculpaţi au fost trimişi cu domiciliu forţat în diverse oraşe din ţară, iar lui Petre Mihai Băcanu i s-a intentat un proces de drept comun („speculă cu maşini”). Scopul era să se dezmintă acuzaţiile venite din Occident că în România ar mai exista deţinuţi politici.
Încadrarea iniţială, pe Codul Penal, era „propagandă împotriva orânduirii socialiste”. Aceasta a fost schimbată, după două luni, în diverse alte încadrări de drept comun, pentru a nu se crea impresia că regimul Ceauşescu are deţinuţi politici.
Din „grupul Băcanu” au făcut parte:
- Petre Mihai Băcanu (n. 1940) – ziarist la România liberă, cap al listei de acuzare
- Anton Uncu (1938-1998) – ziarist la România liberă
- Mihai Creangă (1942-2019) – ziarist la România pitorească
- Alexandru Chivoiu (1948-2005) – tipograf la Combinatul „Casa Scînteii”
- Ştefan Niculescu Maier (n. 1958) – inginer informatician la Institutul de Proiectări şi Automatizări.
Un membru al grupului s-a sinucis la metrou
Alexandru Chivoiu, singurul tipograf arestat în „lotul Băcanu”, s-a sinucis pe 15 septembrie 2005. S-a aruncat în fața metroului, la staţia Aviatorilor, fiind decapitat de roțile acestuia.
Chivoiu avea 57 de ani și trecea printr-un necaz: urma să fie evacuat din casa în care locuise până atunci. Clădirea fusese restituită proprietarului de drept, în urma unui proces.
Deși era şeful serviciului Administraţie de la „România liberă”, Alexandru Chivoiu n-a mai găsit puterea să lupte. La 16 ani de când fusese arestat pentru că sustrăgea litere de plumb din „Casa Scînteii” ca să tipărească o foaie clandestină, fostul tipograf n-a căutat o casă cu chirie, pentru a-și muta familia. A ales să încheie conturile cu această lume complicată.
Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-l rasplateasca! In Lumea cealalta, fiindca lumea aceasta a fost ingrata cu acesti ero, care au mai spalat rusinea de a fi lipsiti de o rezistenta puternica, organizata, care ar fi facut ca Revolutia sa nu poata fi furata tot de securisti!
Disparitie acestui OM exact acum, cand se implinesc 30 de ani, este un semnal care spune ca ar trebui sa incepem a ne limpezi.
Ce altfel ar fi evoluat Romania daca la conducerea ei ar fi fost asemenea oameni si nu lichelele care s-au bagat atunci in frunte!
Macar acum, cand 30 de ani pierduti ne-au aratat in ce eroare am fost, ar trebui sa incepem sa limpezim ADEVARUL si sa acordam RESPECTUL cuvenit celer care il merita!
Odihneasca-se in pace,fiindca aici ,nimic din vechea echipa nu a mai ramas!Domnul Bacanu,a lasat ziarul pe mana unui patron penal ,care a dat afara pe toti cei care au protestat impotriva guvernului dragnea,toti ziaristi cu integritate morala ,care nu au dorit sa faca propaganda gastii de infractori care au incalecat justitia de 3 ani incoace!Iar dupa,in octombrie 2017,dlul Bacanu revine ca jurnalist „de onoare” in echipa noua,formata din slugi ale psd,cum ar fi: gunoiul mizerabil MARIUS GHILEZAN,mana dreapta a pupinkuristului CIORBEA, Avocatul hotilor ,plus cativa puscariasi notorii pesedisti-ADRIAN SEVERIN,NASTASE,transformati de patronul penal fugar adamescu in ziaristi!! Dlilor Cartianu si Ciocazanu ,dvs ce parere aveti despre atitudinea dlui Bacanu?
Romania libera a fost un ziar excelent. Dar, ca in tot ce seconstruia impotriva clicii care a furat revolutia, se implantau securisti vopsiti care sapau pe dinauntru.
Ce ziarist curat si iubitor de dreptate parea candva Bogdan Ficeac, si ce s-a dovedit ca este in realitate acest marcenar slujba mafiei pesediste!
Exact,ma bucur ca il amintesti si pe acest nemernic,fiindca si-a batut joc de cititorii fideli ai ziarului ,punandu-se in slujba penalilor! Un cititor fidel care stateam la coada in 90 sa cumpar ziarul ,care isi gasea un refugiu citindu-l in vremea Pietei Universitatii si mineriadelor si din cauza caruia nu ne pierdeam speranta ca nu suntem singuri,noi astia care doream o tara ca afara,democratica!
Raspunsul este pentru @valll
Daca am fi fost 10, povestea noastra ar fi semanat foarte mult cu cea a celor „10 negri mititei”, dar nu am fost atatia. Se pare de fapt ca IN TOTAL in Romania vor fi fost doar vreo 30-40 de disidenti, fata de alte tari foste socialiste (cu sute de disidenti) unde nu s-au produs crimele de la schimbarea noastra de regim iar tranzitia a fost si mai catifetala si a durat si mai putin.
In scenariul cu 10 negri mititei, eu as fi intrat la categoria „unul a plecat din ei” – din cauza ca m-am stabilit in Statele Unite, unde mi-am vazut de familie si de cariera iar cei doi copii pe care i-am salvat din orfelinatele din Romania (daca isi mai aminteste cineva despre ce era vorba) sunt astazi adulti si pe traiectorii ascendente, binecuvantam in fiecare zi decizia de a-i adopta.
Mihai Creanga a fost un om „mai mare decat viata”. Nu puteai sa nu-l iubesti, pana si defectele lui erau carismatice. Acelasi lucru pot spune si despre Anton Uncu sau despre Petre Mihai Bacanu.
In primii ani de dupa schimbarea regimului mi-am dat insa seama ca Brucan a fost un optimist cand a afirmat ca e nevoie de 20 de ani pentru o schimbare profunda, reala. Nu caut justificari plecarii mele din Romania, dar am fost totusi mult prea putini. Si nu avem nici un merit ca nu am stiut sa facem in asa fel incat sa devenim mai multi. Au stiut sa devina mai multi (erau si inainte…) o mare parte dintre cei pe care-i vedeti astazi in roluri politice majore si cu conturi majore in banca.
Poate ca ascensiunea lui Mihai la cele vesnice sa produca acea lumina, ca o stea calauzitoare, renascand speranta ca exista bine si dreptate in lume, ca exista oameni care sunt capabili sa-si riste viata pentru idealuri.
Mihai Creanga a fost unul dintre ei. Fie-i memoria binecuvantata!
Ati fost niste oameni de mare curaj, in acea perioada cand aproape toti care indrazneam sa gandim o faceam ascunsi in casa, ascultamd Europa Libera in surdina, ca sa nu auda vecinii din bloc.
Dar ati existat si pentru asta va multumim! poate ca, daca erau mai multi ca dumneavoastra, romanii si-ar fi invins frica mai timpuriu.
Ce bine era daca erati mai multi! Poate ca in decembrie 1989 nu ar fi pus mana pe putere niste specialisti in manipulare si jaf, cainosi cu poporul roman!
Dumnezeu sa-l odihneasca pe cel care pleaca, dupa ce si-a facut din plin datoria de OM!