Jandarmeria București a desecretizat, în sfârșit, convorbirile radio de la protestul din 10 august 2018. Luni vor fi trimise Parchetului 248 de ore de înregistrări, a declarat sâmbătă, pentru HotNews.ro, ministrul de Interne, Marcel Vela.
Potrivit ministrului de Interne, cele 248 de ore de convorbiri desecretizate sunt concludente pentru anchetă, fiind „o devoalere importantă a intervenției la acele evenimente”.
„Simpla desecretizare a discuțiilor din noaptea protestului din 10 august nu îi absolvă de vină pe cei responsabili pentru ce s-a întâmplat. Nu ne-au făcut vreo favoare desecretizând orele respective. După ce procurorii vor finaliza rechizitoriul și acesta va fi făcut public, jandarmii vinovați pentru 10 august vor plăti cu funcția”, a declarat pentru G4Media.ro ministrul de Interne.
Audit la Jandarmerie
Legat de informațiile care reies din aceste convorbiri, Marcel Vela a spus că acestea nu pot fi făcute publice, pentru că sunt probe în dosarul DIICOT. Dar, „dat fiind refuzul de a le desecretiza până acum, deși Parchetul a cerut, se poate trage concluzia că unii nu voiau să se desecretizeze aceste convorbiri”, a explicat ministrul de Interne.
Acesta a spus că demersul său era o necesitate pentru ancheta DIICOT, iar cei care au greșit vor plăti. „Sunt la dispoziția procurorilor. Iar jandarmii care au pus piedică la desecretizare vor da niște explicații și sigur vor suferi și sanctiuni administrative”, a afirmat Vela.
Ministrul de Interne a adăugat că auditul care are loc în acestă perioadă la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) se va încheia cel mai probabil la finalul săptămânii viitoare, iar următoarea unitate vizată de verificări ale conducerii Ministerului de Interne va fi Jandarmeria.
Ministrul de Interne a cerut pe 22 noiembrie Jandarmeriei Române ca toate unitățile care au clasificat convorbirile radio de la protestul din 10 august „să le declasifice în cel mai scurt timp”, pentru a fi puse la dispoziția procurorilor.
Joi, 5 decembrie, ministrul Vela a dat termen până vineri Jandarmeriei București pentru a desecretiza convorbirile din ziua mitingului din 10 august 2018, avertizând că cine își permite „tergiversări” în acest dosar „își riscă propria carieră”.
Mincinoasa Carmen Dan
Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a susținut în mai multe rânduri, în mod mincinos-diversionist, că Parchetul este singurul responsabil pentru întârzierea anchetei în acest dosar, că MAI a declasificat documentele necesare și că procurorii trebuie „să caute vinovății pe baza probelor, și nu scuze”.
„Datele pentru care s-a păstrat caracterul clasificat proveneau de la alte structuri sau instituții care nu și-au dat acordul pentru declasificare. Toate documentele declasificate total sau parțial au fost înaintate Parchetului din data de 31 ianuarie și constituie probe la dosar. Îi invit pe toți cei interesați de aceste documente să le solicite Parchetului, pentru că doar procurorii pot stabili dacă probele din dosar pot fi făcute publice sau nu”, spunea Carmen Dan.