Pare că nu se mai termină! După deratizarea care a lăsat trei victime într-un bloc din metropola bănăţeană, încă un caz dă frisoane timişorenilor.
Zece persoane, dintre care cinci copii, au fost evacuaţi, vineri seara, dintr-un bloc cu 16 apartamente din Timişoara şi a fost solicitată intervenţia ISU, după ce locatarii au simţit un miros puternic de insecticid în imobil.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că solicitarea de intervenţie pe strada Inului nr. 4 pentru un miros puternic de insecticid a venit în jurul orei 18,35 şi că au fost alertate imediat Detaşamentul 2 Timiş pentru o primă intervenţie şi evacuare a persoanelor din imobil, echipajul de prim ajutor SMURD B şi echipajul CBRN.
„Au fost evacuate 10 persoane, 5 adulţi şi 5 minori. Este vorba de scara unui bloc cu parter şi 4 etaje, cu 16 apartamente. În urma detecţiei cu echipajul CBRN, nu s-au înregistrat valori de substanţe toxice pe aparatura de detecţie. La locul intervenţiei acţionează un echipaj CBRN, o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD, ofiţerul de serviciu şi două echipaje de poliţie”, a afirmat Elena Megherea.
În altă ordine de idei, Megherea a anunţat că potrivit datelor primite de la cele trei unităţi de primiri urgenţe din Timişoara, în acest moment mai sunt internate trei persoane care provin din lotul victimelor produse de deratizarea de pe strada Mioriţa: doi copii, la Spitalul „Louis Ţurcanu”, şi un adult la Spitalul Judeţean Timişoara. Starea persoanelor internate este general bună.
Abia acum faceţi ventilarea blocului???
„Colegii mei au simţit un miros în dreptul a două apartamente, astfel că la această oră se face ventilarea blocului, iar în funcţie de evoluţia situaţiei se vor lua alte măsuri”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiş.
La faţa locului se acţionează cu un echipaj CBRN, o autospecială de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD şi două echipaje de poliţie.
Oameni evacuaţi pe capete
Alte două blocuri din Timişoara au fost evacuate în ultimele zile. Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Locatarii au fost evacuaţi.
Procurorii au stabilit că suspectul este reprezentant al unei societăţi care a făcut deratizarea, care a folosit un insecticid denumit „Delicia – GASTOXIN”, ce are în compoziţie fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare. Patronul societăţii a fost reţinut pentru vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi trafic de produse sau substanţe toxice.
Un alt bloc în care dezinfecţia a fost făcută de aceeaşi firmă a fost evacuat. Joi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis revenirea locatarilor în imobile.
Raed Arafat, tot în campanie de imagine
În timp ce la Timișoara e o situație disperată în urma otrăvirii mai multor familii de către o firmă de deratizare, Raed Arafat s-a comportat ca şi când nimic grav nu s-a întâmplat şi a patronat, exact în același oraș, un eveniment mai mult de PR decât de ajutor pentru cei la nevoie. Însuşi Arafat s-a lăudat cu… “Maratonul Resuscitării”.
“Le mulțumesc voluntarilor Fundației Pentru SMURD, voluntarilor și paramedicilor din cadrul ISU Timiș, medicilor și asistenților din cadrul UPU-SMURD Timișoara și sponsorilor pentru implicarea în organizarea acestui eveniment. Mult succes!”, a scris secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, pe Facebook.
Acestuia i s-a cerut public demisia după apariția, luna trecută, a înregistrării video făcute de un reprezentant ISU în cazul tragediei Colectiv, dar Arafat se agaţă în continuare de funcţie.
Raed Arafat continuă să se ocupe mai mult de relații publice și strângere de fonduri în beneficiul “Fundației pentru SMURD”, pe care o patronează, decât de eficientizarea serviciului de urgență.
În cazul otrăvirii în masă de la Timișoara, pe parcursul a trei zile (sâmbătă, duminică și luni) a fost apelat numărul de urgență 112 de 15 ori până când ISU (Inspectoratul pentru Servicii de Urgență) să reacționeze și să decidă evacuarea a două blocuri și a altor imobile care au fost deratizate de firma suspectată că a intoxicat oamenii!!!
Și în acest caz, în care doi copii și o mamă tânără și-au pierdut viața, ISU condus de Arafat a intervenit prea târziu.