Până vineri la ora 17.00, peste 60.000 de cetățeni români din diaspora votaseră pentru turul 2. Dacă se păstrează același ritm de aproape 8.000 de voturi pe oră, în prima zi de vot prezența va fi la fel sau chiar un pic mai mare ca în urmă cu două săptămâni.
O gafă a Vioricăi Dăncilă a păstrat interesul românilor din străinătate ridicat și pentru turul 2 deși Klaus Iohannis e mare favorit.
Președintele PSD li s-a adresat votanților români din străinătate cu apelativul „ĂȘTIA” într-o conferință de presă în care-l critica pe Iohannis.
”Am implementat programul Start-up diaspora, am implementat programul de facilități pentru agricultură, am facilitat votul în diaspora, astfel încât să poată vota trei zile și prin corespondență. Iohannis nu a avut nici măcar o deplasare pentru românii din diaspora. Chiar dacă s-a deplasat în țări cu diasporă mare, nu s-a întâlnit cu ĂȘTIA și nu a vorbit ce face pentru ca ei să se întoarcă acasă”, a declarat Viorica Dăncilă.
Această declarație a făcut multe valuri pe rețelele sociale, ea arată și modul cum se raportează PSD la votanții din străinătate.
Dacă adaugăm și celebrul episod în care Niculae Bădălău, fost ministru PSD și senator al partidului, jignește românii din străinătate la o petrecere, cântând o manea cu injurii la adresa lor, se poate vorbi de o regulă în ce privește relația tensionată dintre liderii social-democrați și românii din străinătate.