vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsEmil Hurezeanu, prim-ministru?

Emil Hurezeanu, prim-ministru?

-

Opoziţia a depus deja, marţi, moţiunea de cenzură în Parlament împotriva Guvernului Dăncilă. Pentru prima oară de la alegerile câştigate de PSD şi ALDE în 2019, există şanse reale ca actuala putere să se destrame odată cu adoptarea moţiunii.

Opoziţia a anunţat deja că vrea un guvern suplu, cu puţine ministere, care să stopeze dezmăţul bugetar, dar nu e clar cum va putea impune un premier comun de vreme ce PNL şi USR nu dispun de majoritate în actualul Parlament.

La mâna lui Ponta şi Tăriceanu

UDMR, ALDE şi Pro România nu sunt partide de încredere pentru PNL şi USR, ele doar vor debarcarea Guvernului Dăncilă din interes pur de partid: Tăriceanu se răzbună astfel pe PSD (care nu l-a acceptat candidat comun la prezidenţiale), iar Ponta îşi face drum spre recucerirea partidului din care a plecat de nevoie, nu de voie. UDMR e mereu cu cine dă mai mult.

- Advertisement -

Cheia e la aceste trei partide; ele pot aduce împreună suficienţi parlamentari pentru a susţine un nou Guvern, care să nu le fie musai tovarăş de putere, dar nici ostil. E de aşteptat ca un prim-ministru PNL sau USR să nu fie pe placul lui Ponta şi Tăriceanu.

Să ne amintim desele atacuri ale liderului Pro România la Ludovic Orban, liderul PNL, ieşiri absolut halucinante şi fără noimă, într-o ţară adusă în pragul dezastrului de o putere din care liberalii nu au făcut parte.

Revine varianta tehnocrată?

Prin urmare, un premier cu o acceptabilitate mai largă ar putea fi o soluţie cu şanse, în comparaţie cu un lider al PNL şi USR.

- Advertisement -

Din acest motiv, au început să circule nume de posibili premieri „tehnocraţi”. Cel mai sonor este cel al lui Emil Hurezeanu, fost jurnalist şi actual ambasador al României la Berlin. Nu este singurul.

Alături de el, Digi 24 avansează alte două opţiuni: Dragoș Tudorache, europarlamentar PLUS, fost ministru de Interne în Guvernul Cioloș, şi Lucian Croitoru, consilier pe probleme de politică monetară la BNR, vehiculat şi în vremea lui Traian Băsescu pentru şefia Guvernului.

Avantajele lui Hurezeanu

Hurezeanu poate fi o variantă rezonabilă din multe puncte de vedere. Este, actualmente, un diplomat, chiar dacă nu de carieră, deci poate sparge multe bariere. 

Ca fost jurnalist la Deutsche Welle şi un bun posesor de cultură politică internaţională, Emil Hurezeanu ar fi de departe antidotul faţă de formula toxică Viorica Dăncilă; imaginea lui ar putea compensa parţial daunele produse de gafele şi amatorismul deplorabil al actualei şefe de la Palatul Victoria.

Nu e clar dacă Emil Hurezeanu are şi calităţi de manager, o caracteristică absentă de prea multe ori la Palatul Victoria, dar este o variantă infinit mai puţin dăunătoare decât cea pe care el ar putea-o înlocui.

Nu are istorie de manager cu mână forte

Emil Hurezeanu manevrează bine arta conversaţiei şi înţelege cutumele diplomaţiei europene, ceea ce l-ar putea ajuta în exterior, dar nu şi în interior.

Nevoia ca viitorul guvern pe care el l-ar putea conduce să ia măsuri nepopulare, provocate de acţiunile iresponsabile pe axa Dragnea-Tăriceanu-Dăncilă, n-ar avea un aliat în persoana unui diplomat, a cărui grijă este întotdeauna aceea să nu supere pe nimeni.

Din acest punct de vedere, un premier „de sacrificiu”, care să poată lua taurul de coarne fără să fie jenat de motive de imagine, poate fi varianta optimă într-o ţară cu o economie fragilizată de guvernarea PSD-ALDE.

PNL şi USR, expuse

Dan Barna şi Ludovic Orban

În toate variantele însă, există un mare dezavantaj: tehnocrat sau nu, cu imagine bună sau mai puţin bună, un premier asociat fie şi indirect PNL şi USR ar „muşca” din cota în creştere a acestor două partide-fanion ale Opoziţiei actuale.

Iar pierderea de popularitate ar fi şi mai mare în situaţia în care noul premier ar fi nevoit să ia măsuri nepopulare pentru echilibarea economiei.

Prin ricoşeu, cine ar avea de câştigat? Tocmai cei pe care moţiunea de cenzură i-ar scoate acum de la guvernare. În primul rând PSD, dar şi ALDE şi Pro România, „copiii” rătăciţi ai social-democraţilor.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcânddonație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* BREXIT: Europenii, STOP la graniţa Marii Britanii! Octombrie, luna de foc a rupturii de Uniunea Europeană

* Boris Johnson, ţine minte, UE merge înainte! Noul Parlament European anunţă că Londra va fi singura responsabilă în cazul unui Brexit fără acord

Am pus mâna pe sondajul secret al PSD! În județul Constanța: PNL 31%, USR-PLUS 27%, PSD 17%. Finală Iohannis – Barna la prezidențiale

Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună, nu 30.000!”

Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

Cumpănașu, escroc pe toate fronturile. Nu are facultate, dar predă la universități de stat, e masterand și își face doctoratul!

VIDEO. Cumpănașu a mințit: n-a făcut niciun preinfarct, ci a simulat la RTV! Jandarmul care-l păzește a sunat la 112 și tot el l-a dus la spital

VIDEO. Cumpănașu, furios că nu e păzită de jandarmi și mama sa, când strânge semnături! Se simte spionat, zice că renunță la protecția Jandarmeriei. Urlă că e datoria noastră să-i asigurăm paza, pentru că el luptă pentru popor!

Adio, Radu Moraru! Să fii iubit… de medici, că ai mare nevoie! Gânduri la despărțirea de Nașul TV

 

7 COMENTARII

  1. EXCELENTA (CA DE-OBICEI !) ANALIZA, Laurențiu !!!

    Cu privire la finalul articolului, cred ca suntem in asentimentul tau in a concluziona ca, totusi…, un prim-ministru TEHNOCRAT (ADEVARAT !), NEasociat… decat in mod INdirect-CONJUNCTURAL (!) cu P.N.L. si U.S.R.-PLUS, ramane cam… CEA MAI BUNA (daca nu chiar… SINGURA !) varianta/optiune/SOLUTIE prin care cele doua formatiuni CU ADEVARAT „DEMOCRAT-OCCIDENTALE”, de centru-dreapta, „liberalii” si „useristii”, sa NU plateasca, la alegerile de anul viitor, un pret electoral… EXAGERAT (in sensul de: NEDREPT !) de mare, pentru aceasta guvernare ” de… TRANZITIE-,-…AVARIE-si…SACRIFICIU (!!!), pana la „parlamentarele” care vor incheia ciclul electoral 2019-20 !!!!!

    • Sa NU uitam ca aceasta NOUA guvernare, care va incepe dupa succesul motiunii-de-cenzura, va consta, de fapt, (DOAR !) intr-o Putere-EXECUTIVA bazata peee… o destul-de-NESIGURA – ! – sustinere legislativa, DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA ?!!!

      • O alta propunere-vehiculata (EXCELENTA, din toate punctele de vedere: cele de mai sus, dar… si pentru ca este un ECONOMIST/FINANTIST EXCEPTIONAL si, in general, un om DE DREAPTA FOARTE PROFESIONIST si SERIOS !) ar fi (dupa cum s-a scris in presa…) LUCIAN CROITORU, consilierul guvenatorului B.N.R. !

        Dar credem ca si el, bietul Lucian Croitoru, s-aaa… saturat sa tot fie… PROPUNERE de prim-ministru: de doua ori l-a bagat in fata, pe post de candidat, numa’ Traian Basescu, cand era presedinte, o data fiind la concurenta, pentru functia de premier, cu… Klaus Werner Iohannis, primarul Sibiului, acesta din urma fiind sustinut de catre liberali, dar si de o grupare importanta din randul … pesedistilor-de-atunci, in frunte cu Mircea Geoană – ! –, daca mai tineti minte… !!!

        • Doua PRECIZARI/completari:

          1. Asa cum am scris, deja: Domnul LUCIAN CROITORU, vechi consilier al guvernatorului B.N.R., ar fi/este… CEA MAI BUNA PROPUNERE ! Dar…, oare el mai vrea sa… RISTE (caci… NIMIC NU-I SIGUR, acolo…, „la varful” partidelor din… NOUA Opozitie, asa-zis… UNITA !), sa mai treaca, IARASI, prin… umilintele si stresul prin care… A MAI FOST TAVALIT, DE CEL PUTIN DOUA ORI ?!???;

          2. Noi CREDEM ca U.S.R.-PLUS si chiar P.N.L. (posibil si… „Pro-România” ?!?) NU MINT cand declara sus-si-tare ca… DORESC, precizam: CA PARTIDE (!), alegeri… ANTICIPATE, pentru ca, pur-si-simplu, AU… INTERESUL: sunt… PE VAL ! Cat despreee… ACTUALII parlamentari, luati ca… PERSOANE (in special cei de la P.S.D., A.L.D.E., probabil si multi de pe la P.M.P., „Pro-România” si chiar unii de la… P.N.L. !), asadar: in afara de cei de la U.S.R. (!!!), NU credem ca sunt dispusi saaa… renunte la un INTREG (!!!!!) an de mandat !

  2. Daca presa ostila opozitiei actuale va fi lasata sa latre fara o contracarare ferma a fiecarei minciuni difuzate, degeaba vin altii la putere o vreme!!! Totul se face PRIN MANIPULARE!!! MAFIA PCR-ISTO SECURISTA STAPANESTE APROAPE PERFECT ARTA MANIPULARII, ASA CA SCHIMBAREA GUVERNULUI PSD VA TREBUI SA LUPTE IMPOTRIVA MASS MEDIEI ASERVITE ACESTUIA. ALTFEL VA FI FOARTE GREU SA SI FACA CEVA !!!!

  3. Sa vedem daca PNL si USR sunt demne de incredere pentru poporul roman si daca-i vor implini dreptatea: 1. lustratia extinsa. 2. judecarea responsabililor pentru distrugerea economiei romanesti si a celor care au orchestrat jefuirea tarii. 3. confiscarea tuturor averilor facute ilicit in ultimii 30 de ani. 4. pensii decente pentru ultimii supravietuitori ai puscariilor comuniste, deportarilor, pentru veteranii de razboi care acum sunt lasati sa moara in saracie si mizerie, „rasplata” pentru Eroi, nu?!

  4. Este nevoie de Dr Calin Georgescu la conducerea guvernului altfel Romnia nu mai poate iesi din urma rea ! Avem nevoie urgent de materializarea proiectului de tara ” Hrana, Apa, Energie „

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -