Aşa cum ne-a obişnuit, CFR merge din victorie în victorie. Ultima ispravă a avut loc lângă Rădăuţi, la Dorneşti, în judeţul Suceava, unde un tren al CFR Marfă a sărit de pe şine. Totul s-a întâmplat pe un pod de cale ferată, aflat în curbă. Cauza accidentului au fost traversele putrede, care nu au putut să susţină greutatea şi presiunea sutelor de tone.
Trenul CFR Marfă, compus din 25 de vagoane şi o locomotivă, transporta material lemnos, prelucrat la fabrica Schweighofer din Dorneşti. Înainte de a intra în gara din localitate, locomotiva şi patru vagoane au sărit de pe şine. Consecinţă a şocului extrem de violent, unul dintre vagoanele afectate s-a răsturnat. Ancheta preliminară a scos la iveală faptul că principala cauză a accidentului sunt traversele de lemn putrede, care nu au mai putut să susţină greutatea garniturii.
În urma accidentului, traseul feroviar Suceava – Putna a fost blocat, iar cursa CFR Călători care face conexiunea pe această rută a fost anulată. Precizăm că opt garnituri folosesc zilnic acest traseu, acum închis. Până la eliberarea căii ferate, CFR a pus la dispoziţia călătorilor microbuze de transport persoane.
Nu este prima dată când pe calea ferată din apropierea localităţii Dorneşti se petrec astfel de accidente. Din păcate, la nivel naţional, infrastructura CFR este periculoasă, în cel mai concret mod. Hora morţii trenurilor care sar de pe şine a devenit, în ultimii doi ani, tot mai prezentă. Lipsa investiţiilor, cumulată cu furtul şi corupţia ultimilor 30 de ani, au transformat trenurile CFR, atât Marfă, cât şi Călători, în adevărate capcane pentru cei care mai au curajul să le folosească.
(Paul Palencsar este teolog ortodox, jurnalist şi realizator de film documentar)
Transporturile dau imaginea unei clasei politice. Ştia bine Regele Carol I.