Comisarii-șefi Nicolae și Violeta Mirea, pensionarii de lux de la Caracal, au făcut un șmen și cu viața personală: au divorțat de formă anul trecut, pentru a ascunde o stare de incompatibilitate. În realitate, cei doi au continuat să fie o familie și să locuiască împreună.
În zilele nenorocite de 24-25 iulie, când Alexandra Măceșanu (15 ani) avea nevoie de ajutorul polițiștilor, Nicolae Mirea era șeful Poliției municipale Caracal, iar Violeta Mirea conducea Secția de poliție poliție rurală Osica de Sus – ambele din județul Olt.
Secția condusă de comisarul-șef Violeta Mirea are arondate opt comune: Cezieni, Dobrosloveni, Dobrun, Drăghiceni, Fălcoiu, Fărcașele, Osica de Jos, Osica de Sus. Așadar, și Dobrosloveni, unde locuieşte familia Măceşanu.
În calitate de mare șefă, numită politic, Violeta Mirea a fost sunată în seara de miercuri, 24 iulie, în jurul orei 20.30, de șeful de post din Dobrosloveni, agentul Vasile Marian. Acesta i-a raportat că lângă el se află un domn, Ion Măceșanu, care spune că i-a dispărut fata de 15 ani, a plecat de la ora 10 dimineața și nu s-a întors nici după 12 ore, deși trebuia să ajungă acasă de mult; mai mult, Alexandra nu răspunde la apeluri, are telefonul închis.
Violeta Mirea și-a pus o mână în șold, nervoasă, iar cu cealaltă și-a apăsat telefonul în ureche, s-o audă clar subalternul ei: „La ora asta?! Dar ce program crede el că avem? Trimite-l acasă și spune-i să vină la post mâine dimineață, să depună plângere!”.
Agentul Vasile Marian i-a spus lui Ion Măceșanu ce-i ordonase șefa sa pe un ton autoritar. Tatăl Alexandrei a făcut cum i s-a spus. Toată noaptea s-a perpelit, sfâșiat de gânduri negre: dacă i s-a întâmplat ceva grav?!
A ordonat amânat căutările cu 14 ore
Dacă Violeta Mirea, mare comisar-șef, ar fi ordonat căutarea fetei în seara de miercuri și nu ar fi amânat-o până joi la ora 10.30, când cazul a fost înregistrat oficial, ar fi fost câștigate 14 ore enorme. Orele care fac diferența dintre viață și moarte.
Pentru comisarul-șef Violeta Mirea nici măcar nu era mare lucru de făcut: trebuia să informeze Poliția municipiului Caracal, dat fiind că dispariția a avut loc în orașul Caracal. Adică trebuia să-l informeze pe șeful Poliției Caracal, comisarul-șef Nicolae Mirea. Nici măcar nu trebuia să-l sune, ci să strige la bărbatul din camera alăturată: „Nicule, vezi că mai avem o fată dispărută!”.
Dar n-a făcut-o, preferând să amâne totul pentru a doua zi, deși dispariția unei minore este un caz de extremă urgență.
Bărbatul din camera de alături, din impunătoarea vilă construită în „zona verde” a Caracalului, într-o combinație mocirloasă cu lumea interlopă, era bărbatul ei, comisarul-șef Nicolae Mirea, șeful Poliției municipale Caracal. Bărbatul ei, nu soțul ei! Fostul ei soț.
Incompatibilii devin compatibili printr-o șmecherie
Misterul? În ianuarie 2018, Nicolae și Violeta au divorțat în acte, nu și în fapt. Ea era șefa Secției de poliție poliție rurală Osica de Sus, din preajma Caracalului, în că din 2014. El avea oferta de nerefuzat de a prelua șefia Poliției municipale Caracal. Între cele două funcții era însă o relație de subordonare, de aceea ele nu puteau fi deținute de rude de gradul 1, de genul soț-soție.
Dar cum funcția era mai tentantă decât aparența unei căsnicii cu acte, iar Nicolae și Violeta sunt doi oameni extrem de lacomi, de o rapacitate înfiorătoare, cei doi au luat decizia să divorțeze. Erau căsătoriți de aproape 30 de ani şi au împreună doi copii majori.
Cei doi comisari-șefi au continuat să locuiască împreună, continuând să fie, în fapt, soț și soție.
Astfel, deținerea simultană a celor două funcții, de către Nicolae și Violeta Mirea, a fost o gravă situație de incompatibilitate. Un conflict de interese. Un abuz. Toate acestea nu pot fi șterse printr-o șmecherie în acte.
Raportul preliminar al Ministerului de Interne, în privinţa modului în care s-a acţionat pentru găsirea Alexandrei Măceşanu, indică nereguli grave în exercitarea atribuţiilor de serviciu în cazul Violetei şi al lui Nicolae Mirea, șefii polițiilor care gestionau treburile în zona Caracal – Dobrosloveni. Unul dintre cele mai influente cupluri de poliţişti din judeţul Olt, cu grele proptele la PSD.
Epilog
Luni, 5 august, comisarul-șef Nicolae Mirea s-a pensionat. Binemerită de la patrie o pensie specială (numită, șmecherește, „de serviciu”, dar fără nicio legătură cu contributivitatea) de aproape 12.000 de lei.
Luni, 19 august, comisarul-șef Violeta Mirea se pensionează. Binemerită și ea de la patrie o pensie specială de peste 8.000 de lei.
Împreună vor băga în casă, lunar, peste 20.000 de lei. Pensionari abia trecuți de 50 de ani. Se anunță o pensie lungă.
La bunăstarea lor vor contribui, tot lunar, și părinții Alexandrei Măceșanu, prin taxele plătite.
Amandoi la parnaie!!! Tot ce stiu netrebnicii astia e sa faca smenuri ca sa le fie lor bine, culmea e ca pot dormi linistiti noaptea cand stiu ca poate au pe suflet disparitii de copii nevinovati, ca pe-ai lor puradei sigur i-au pus la adapost cu ceva posturi caldute!!!!!
burghezia, imbuibatii PSD ,din banii poporului umilit,popor desfiintat de hoardele PSD. Iată cine a ucis-o pe Alexandra! PSD și ALDE au scos din pușcării 3.592 de infractori tip „Gheorghe Dincă” .La Olt trafic de minore ,la Buzau crime , in Romania teroare sustinuta ce banii contribuabilului roman.
Asa-i la bolșevici , sunt promovate toate scursurile ca sa ascute ordinele de la Partid .