În turneul său din Moldova, organizat din interese de partid, Viorica Dăncilă s-a deplasat dintr-un județ în altul cu elicopterul. Premierul zice că aparatul de zbor a fost închiriat de partid, dar asta rămâne de verificat. În alte situații similare, oficiali PSD au folosit resursele statului.
Premierul Viorica Dăncilă a recunoscut vineri că s-a deplasat în turneul din Moldova cu un elicopter, despre care zice că e închiriat de PSD.
Într-o conferință de presă la Iași, unde a venit din județul Suceava, Dăncilă a spus că e prima dată când vine cu elicopterul. Poate la Iași, că pe la Neamț și în alte părți tot cu elicopterul a fost, în mandatul de prim-ministru!
Zborul Vioricăi Dăncilă cu elicopterul în Moldova a fost „secret de partid”, până când ziariștii de la StiriSuceava au prins-o „în fapt” și au publicat fotografii edificatoare.
Moldova este singura regiune istorică fără o autostradă. Mișcările civice din Iași, care protestează împotriva indolenței PSD în privința infrastructurii moderne, s-au întețit în ultimii ani.
Miercuri și joi, Dăncilă s-a aflat în județul Suceava. Ea a participat la o ședință de partid la Fălticeni și s-a strecurat în mulțime, înconjurată de SPP-iști, la pelerinajele de la Putna și Cacica.
Vineri, premierul a plecat cu elicopterul spre Iași, unde are evenimente electorale. A fost huiduită copios de protestarari din grupul civic Reset.
Poate se mai defecteaza si astea cu atata prostie la bord…