vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsVIDEO. "Dragnea, chiar te pui cu noi?!". Gestul făcut la Iaşi de...

VIDEO. „Dragnea, chiar te pui cu noi?!”. Gestul făcut la Iaşi de eroul român decorat de Regina Angliei

-

Florin Morariu, ieșeanul care a salvat viețile a aproximativ 10-20 de persoane în timpul unui atac terorist, la Londra, în iunie 2017, și a reușit să pună un terorist pe fugă după ce l-a urmărit cu un făcăleț, s-a aflat joi la demonstrația anti-PSD care a avut loc în timpul mitingului PSD.

Florin Morariu a fost decorat în luna aprilie a acestui an cu distincţia pentru curaj, din partea reginei Elisabeta a II-a, fiind pentru prima oară când o astfel de medalie este conferită unui român. „Uneori stau şi mă gândesc că şi eu, la fel ca şi ceilalţi 6-7 milioane de români care am plecat din ţara asta, nu am plecat de bine. Am plecat deoarece în România e foarte greu să-ţi mai îndeplineşti un vis”, a spus el pentru Digi24.

Ieri, la Iaşi, Florin a fost sufletul manifestaţiei anti-PSD din zona sa. El le-a arătat „ciumelor” din PSD-ALDE ce vor păţi dacă se iau la trântă cu românii puternici, care nu au frică de mafia penală interesată să scoată România din UE.

- Advertisement -

Pe filmare se vede cum Florin Morariu rupe un steag al PSD.

CITIŢI ŞI:

Galaţiul se mobilizează anti-PSD după modelul Iaşiului. „Dacă vor bâlci, bâlci să fie! O să fim acolo!”

VIDEO. Iată cum a scăpat PSD-ista Rovana Plumb de furia mulţimii, la Iaşi! România s-a săturat de ei!

VIDEO. „Ciumelor, afară cu voi din Ardeal!” Dăncilă, „siderată” că a fost alungată de românii din Arad şi Timiş

VIDEO. „Dragnea, chiar te pui cu noi?!”. Gestul făcut la Iaşi de eroul român decorat de Regina Angliei

„Emoția clipelor de la Sibiu va rămâne în inimile liderilor europeni ori de câte ori se vor gândi la România”

Tăriceanu – 5 partide+5 neveste, tot nu înţelege nimic din politică. Pentru el, summit-ul de la Sibiu a fost un eşec

VIDEO. Savuros: senator USR forţat să ceară scuze telespectatorilor prostiţi la Antena 3. Moderatoarea Porumbel a sărit calul

Vamos, Simona! Halep e în finala de la Madrid şi la un meci distanţă de locul 1 mondial

1 COMENTARIU

  1. Este începutul sfârșitului pentru PSD și liderul sau pe nume Liviu Zdragnea și camarila lui care aveau un pic și ne scoteau din Europa!!!!
    Speram ca europarlamentarele din 26 mai 2019 sa pună capăt “ supremației “ PSD -ului , însă nenorocirea ca nu avem nicio alternativa la guvernare!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -