Fenonemele ”Călin Georgescu” și ”Nicușor Dan” vor trebui studiate și predate la facultățile de sociologie din România. Trebuie apoi transformate în documentare, în materiale de anchetă, în cursuri sociale și în materiale antidot electoral. Sunt două metamorfoze sociale care au definit, mai bine de 6 luni, existența noastră ca nație electoare și ca identitate politică.
Cele două fenomene aparent simterice sau opozabile ca gradient de desfășurare sunt identice prin propagarea minciunii, ambalarea mesajului, orchestrarea decorului. „Fenomenul Georgescu” s-a adresat în principal păturii simple, „Fenomenul Nicușor Dan” – păturii mai educate. Dar cele două au un fundament similar: anularea clasei politice tradițiomale, obosite, epuizate, mediocre (pe bună dreptate, vezi cazurile Ciucă și Ciolacu, acum și Grindeanu).
Până la un punct, Georgescu și Nicușor Dan au fost similari ca ”Alba ca Zăpada”, numai că Georgescu a fost utilizat în a penetra mahalaua conservator-pesedistă. Cu vocea lui Sergiu Nicolaescu, cu mistica românismului, cu promsiunea unui Never Never Land. ”Fenomenul Georgescu” a mers pe varianta de bass, jos, sub octave, fiind instictual, ficțional, conspirațional, organic, pansexual. Normal că Georgescu a cuplat frecvențețe joase, a capitalizat energii negative.
Nu, nu e nicio legătură între George Simion și Călin Georgescu. Simion este real, pământean, el e ”pesedistul bun”, original, cu pusee naționaliste, nu pervertit ca pesediștii de astăzi. Simion e doar o integrală aplicată a PSD-ului, iar AUR – formula nederivată, nebaronizată a PSD-ului originar.
În schimb, Călin Geoorgescu este metafizic, este dionisiac, este fenomen lucrat, lăcuit, este un produs finit, cu plusvaloare, care a venit ca un panaceu pentru învinși, pentru izgoniții din Rai. Georgescu a pătruns și în zona intelectualilor. Cei ezoterici, nudiștii din Golful Francezului, cei care până la un punct par lucizi, abia apoi încep cu Rowell și neofiții cu RH negativ. Reptilienii de la ONU. Dar Georgescu a fost un produs pentru masele de nărozi, totuși; de acolo și spre acolo a fost bombardamentul
Pe partea cealaltă, Nicușor Dan e pentru ”Cărturești”. Deci nucleul s-a vrut și aici pornit de la gerunzii, matematică, radical, ne amintim cu toții întreaga galerie de formule savante prin care noi ne identificam cu acest personaj al metalumii europene. De fapt, spre deosebire de Georgescu, unde creatorii au pompat imens în stil, imagine, abordare, citate de filme, la Nicușor Dan, noi am reușit perfomanța de a ne procura alcool utopic și de a ne chercheli metafizic. Noi l-am dumnezeit în campanie pe primarul Capitalei (care a trebuit să dea de trei ori acel examen electoral pentru a câștiga scaunul de primar, câștigându-l în ultimă instanță, cu un procent scăzut de participare, de nici 35%, în fața unei Firea prea uzată, prea viperină și smăcuită cu aroganța bogăției corupte). Nicușor Dan a devenit un fenomen de masă prin efortul nostru absolut ilogic, el fiind mai degrabă un Ladima politic.
Bun. Ce anume ne-a obturat calea de a vedea că Nicușor Dan nu este deloc un Peter Magyar? Nu este deloc Maia Sandu. Mai ales că-l aveam pe piață. Și era anonim, liniar, cu un trecut nu prea de activist european, mai degrabă anticorporatist autohton, o combinație de mistică ortodoxă, de stângism ecologic și de superficialitate politică (votant al lui Geoană și profund anti-Băsescu).
Cine a hașurat aceste litanii, cine a stopat vizibilitatea și a construit fenomenul de masă Nicușor Dan, care a cogulat toată clasa mijlocie la acestă acțiune? Este un fenomen de manipulare cu atât mai grav decât în cazul Georgescu. Dacă la ezotericul naționalist ținta a fost bandanta din Italia cu refulare pe TikTok, o pradă facilă, la Nicușor Dan, targetul a fost ”Paleologismul” (să mă scuze celebrul literat, dar acesta este sinonimul pentru elitism).
Pardoxul este că ambele fenomene s-au destrămat cam în aceeași perioadă. În ultimele luni. Georgescu a rămas limitat cu o sectă de sute de persoane în live, câteva mii online. Nicușor Dan a arătat cât de puțin este. Nu a fost o simplificare, a fost dezaugumentație. Precum în peliculele animate, când un personaj bea un elixir și ajunge cât o muscă. Nicușor Dan este deja mult prea mic pentru a mai ajunge vreodată mare.
Dar enigma rămâne. Nu sunt sociolog, dar asta este tema pentru care Academia Română și alte instituții ar putea să finanțeze cercetarea. Fenomenele Georgescu și Nicușor Dan, cele două fenomene care au manipulat, dezechilibrat și contorsionat societatea. Atât la antipozi, cât și în zona clasei de mijloc. Este o pâine de mâncat, cred eu.




Trebuie precizat un lucru: numai unul dintre cei doi este slugă!
Cine face sluj la PSD?
Cine face sluj la Macron?
Cine face sluj la Zelenski?
Cine face sluj la oricine?
Ghici ciupercă ce-i?