La o zi după declanșarea crizei politice de către PSD și cu o zi înaintea începerii negocierilor complicate de la Cotroceni, fostul prim-ministru Victor Ponta și-a deversat propaganda toxică la România TV, televiziunea partenerului său Sebastian Ghiță (autoexilat de aproape 10 ani la Belgrad, în brațele regimului pro-rus din Serbia).
Renumitul mitoman Victor Ponta (53 de ani), fost președinte al PSD (2010-2016) și fost prim-ministru al României (2012-2015), a comentat marți la România TV decizia PSD de a-i retrage sprijinul premierului Ilie Bolojan. El o consideră ”normală și necesară”, dar nu care urmare a conflictului PSD – PNL, ci… din cauza USR!
Mai mult, Ponta îndeamnă conducerea PSD să facă alianță de guvernare cu AUR, în caz că PNL nu se ”cumințește” și nu renunță la Bolojan.
Minciuni gogonate ale lui Ponta
Ca de obicei, Ponta nu se poate abține să mintă grosolan. Un neadevăr flagrant: ”USR, care are 10%” – în realitate, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, USR a obținut 12,26% la Senat și 12,40% la Camera Deputaților, iar reprezentarea sa parlamentară e de circa 13% (după redistribuire).
O altă minciună de manual a lui Ponta: ”un guvern cu 20%”, referitor la un posibil executiv PNL-USR-UDMR-Minorități. În realitate, conform rezultatelor obținute de partide la alegerile parlamentare din 2024, un asemenea guvern ar avea susținere parlamentară de:
- 32,92% la Senat (14,28% PNL + 12,26% USR + 6,38% UDMR);
- 31,93% la Camera Deputaților (13,20% PNL + 12,40% USR + 6,33% UDMR).
În plus, la Camera Deputaților s-ar adăuga și cei 17 deputați din Grupul minorităților naționale, altele decât UDMR, care reprezintă 5,15% din totalul de 330.
Mai există și 13 deputați neafiliați – încă 3,94% din Camera Deputaților.
Delirul propagandistic al lui Victor Ponta
- ”PSD cu PNL s-au înțeles și în USL, s-au înțeles și după aceea… Dar după ce și l-au băgat pe dracu’-n casă, adică pe USR… Eu le-am zis… Eu n-am votat guvernul ăsta anul trecut și le-am zis colegilor mei de la PSD și prietenilor mei de la PNL: «V-ați băgat pe dracu’-n casă, o să vedeți ce se întâmplă!». Asta s-a întâmplat. Era clar că se ajunge la scandal, și va fi tot timpul scandal cât e USR-u’…”
- ”Poporu’ a vota pe locul 1 PSD, pe locul 2 AUR, pe locul 3 PNL… și noi ne-am trezit de 6-7 luni că Guvernul e condus de partidul de pe locul 4 (USR – n. red.). Era normal să se ajungă la o catastrofă. (…) Nu putea să meargă chestia asta: ori USR-u’, ori…”
- ”Eu cred că decizia (luată luni de PSD – n. red.) era normală și necesară.”
- ”Guvernarea PSD-PNL-UDMR, în momentul în care ți l-ai băgat pe dracu’ în casă, pe USR, era normal să se termine.”
- ”Să stai tu, primul partid din România, să te omoare dușmanul tău, care are 10%, nu e normal.”
VIDEO: Victor Ponta la emisiunea tonomatului Victor Ciutacu
Soluția lui Ponta: ori PSD-PNL-UDMR, ori PSD-AUR!
- ”Care e soluția? Ori îi cheamă domnul președinte mâine (miercuri – n. red.) și zice: «Domn’e, PSD-u’ cu PNL cu UDMR – formați guvernu’, scăpați de dracu’ din casă și vedeți-vă de guvernare!» (…), ori să facă guvern PSD cu AUR.”
- ”PSD cu USR nu au cum să facă ceva bun, sunt ca și câinele cu pisica. Domnul Bolojan nu e genul de om care să aibă răbdare să facă pace, iar guvernarea a fost foarte rea în ultimele 9 luni. Pentru PSD, să stea într-un guvern unde toate deciziile și toată puterea sunt la dușmanul lor, USR, care e al patrulea partid al României, e ceva greșit, care-i va costa – și nu doar electoral.”
- ”Nu știu ce va face președintele Nicușor Dan, nu știu ce va face AUR, care joacă foarte bine. AUR e în opoziție, pe primul loc în sondaje, probabil va câștiga următoarele alegeri, nu are de ce să ajute nici PSD, nici PNL. Problema este dacă Nicușor Dan, care a forțat această alianță împotriva naturii, va găsi o formulă de guvernare. E greșit să susții un guvern cu 20%.”




Procurorul Panait😰marele Pinocchio trădător de țară ci ne se uită la el?șobolanii roșii. Stat
A PRIMIT ORDINE DE LA SECURICII CARE-L „CONTROLEAZA” ?
Monta vrea sa convingă fraierii ca ar fi mai bine daca ne-am întoarce la epoca ciucalacu. Cine-l mai ia in serios pe păcăliciul asta?
Minciuna are picioare scurte, dar merge la prostimea care sufera de sindromul Stockholm si Alzheimer, votand de 36 de ani hoti si banditi impostori si nesimtiti. Ponta e unul dintre ei! Cand ti se taie caile de furat intri in sevraj si incepi sa faci ca „rinocerii”!
Ăsta ne-a distrus. A rescris cărțile de economie inventând creșterea economică pe consum.
Situația cu deficitul de astăzi a început din 2013 și a explodat în 2017-2018 cu legile alea făcute de Olguța la Ministerul Muncii.
Corelația dintre consum și producție este o necunoscută și în ziua de astăzi pentru mulți români.
asta critica USR, inseamna ca USR trebuie votat la greu!
Mitomanul ar trebui să sugă niște “caramele” 😉 poate așa ar vorbi mai puțin și și-ar relaxa creierul.
Rãmâne cum ne-am înteles : Puie Monta.
PS : Cititi-l pe Cristian Pârvulescu pe Contributors : veti pricepe cine îi sfãtuieste pe PSD-i !