Bună dimineața tuturor, mai ales PSD-iștilor care se trezesc azi ca după beție, mahmuri și împleticindu-se în drumul spre baie!
Ce urmează? Habar n-au. Liderii lor s-au perindat pe la televiziuni, fără să fie în stare să dea un răspuns despre mărețul plan PSD care se va desfășura în zilele următoare. S-au prins, însă, că e groasă.
Cei 6 miniștri ai lor nu vor deloc să plece din guvern. Tot circul a fost doar ca să-l dea careva jos pe Bolojan. De ce? Nici asta n-au fost în stare să spună.
Bolojan, însă, nu pleacă. PNL nu-și subminează liderul, președintele nu-l poate demite (nu știm dacă ar face-o), iar acțiunea prostească a PSD i-a dat premierului un capital de imagine pe care nu l-a prevăzut nimeni.
Mai mult, așa cum bănuiam, au început deja discuțiile cu parlamentari care nu sunt dispuși să-și piardă cu doi ani mai devreme locșorul bine plătit și în care au investit serios, doar pentru că PSD e în criză de identitate sau ce mai bâlbâie ei pe acolo.
Ce cred eu că urmează.
Joi va fi ședință de guvern. Până atunci, se vor da cu fundul de pământ pe la televiziuni, vor face crize de tantrum pe la președinte și vor încerca să găsească soluții pentru rahatul în care s-au băgat singuri. Chestia e că nu prea merge nimic ca uns.
AUR pune tot felul de condiții ciudate, iar PSD știe că intrarea în opoziție le distruge orice șansă de a mai lua ceva peste 15%, indiferent că e vorba de anticipate sau la termen, în 2028.
Așa că PSD-iștii vor da înapoi. Vor spune că scandalul a fost doar pentru a-i retrage susținerea politică premierului, dar oricum, nimeni nu știe ce înseamnă asta. Sigur, au zis că ies cu miniștri și tot, dar ce ne facem cu stabilitatea țărișoarei?
Vor da dovadă de responsabilitate, nene, că e grav de tot să fii decuplat de la fondurile statului pe praful ăsta, cu războiul din Iran la graniță!
Și cum rușine nu mai există, de când au dovedit că sunt un coteț de curci, nu urmașii demni ai lui Ion Iliescu, nu cred că vor ieși de la guvernare.
Doar că, în acest caz, se vor schimba condițiile protocolului.
Bolojan îi va pune pe coji de nucă și le va cere, eventual, să schimbe un ministru sau doi. Pe nea ăla de la Agricultură, poate și pe cel de la Transporturi, pe care lumea l-a văzut pentru prima oară ieri, condamnând prim-ministrul cu mânie proletară.
Și, desigur, condiția să rămână va fi no more monkey business.
Fără criticat în public decizii pe care le semnează în ședințele de guvern.
Fără circ la televiziuni pe teme agreate în coaliție.
Fără moțiuni la adresa miniștrilor USR sau a Guvernului.
Programul de guvernare va fi respectat întocmai și s-ar putea ca ăia de la PSD să-l citească acum pentru prima dată, fiindcă acolo scrie despre tot ce înseamnă reformă, dar și despre soluțiile pentru recuperare de deficit.
Așadar, luați-o și pe asta ca pe un scenariu posibil!




Fain articol. Felicitari doamna Dana Hering.