Cristi Danileţ e judecător. Simplu. La Tribunalul Cluj. Dar e foarte important ce face el pentru salvarea justiţiei din România.
Danileţ a fost însă membru CSM. A construit, alături de alţi magistraţi tineri, reforma unui sistem putred. Şi tocmai de aceea înţelege mai bine decât mulţi dintre noi de ce a fost nevoie de un gest extrem, cum este protestul din stradă, pentru protejarea statului de drept.
Iar esenţa e clară de-acum, pentru el, colegii săi de baricadă şi mulţi dintre noi cei care îi susţinem cum putem: justiţia este dinamitată din interior. Nu mai contează reguli, legi, cuvântul dat, Europa. Nimic.
Hoţul strigă hoţii
Nimeni din tabăra aliaţilor din justiţie ai PSD-ALDE nu mai discută pe argumente. Orice motiv invoci, indiferent cât de grav ar suna el, ei vor găsi o „acoperire legală” să te contrazică. E ca în „hoţul strigă hoţii”.
Am văzut şi azi. Liderii UE le-au cerut lui Dăncilă&co. să oprească masacrul antidemocratic, ei le-au răspuns „ba, pe-a mă-tii!”. Cam ăsta a fost şi sensul comunicatul Secţiei de judecători a CSM, aflată la cheremul unei persoane compromise: Lia Savonea.
Iar Cristi Danileţ a simţit nevoia să se delimiteze de acest gest:
„Mă dezic de poziția secției de judecători a CSM, care azi a adoptat, cu majoritate de voturi, o poziție împotriva unor lideri politici europeni.
Nu aș fi semnat în viața mea o astfel de scrisoare. CSM nu poate guverna prin scrisori în timpul unor proceduri aflate în faza de liberare.”
„Aici noi facem legea”
Dacă eşti român neimplicat politic partizan, pe cine să crezi? Secţia CSM care înjură Europa (căci asta e esenţa comunicatului „avortat” de Lia Savonea) sau pe un simplu judecător, care îşi apără în stradă onestitatea meseriei în sens pro-Europa?
Răspunsul e simplu: pe judecătorul Danileţ. De ce? Pentru că TOATĂ Europa susţine ce susţine şi el. În timp ce opinia anti-UE a Secţiei lui Savonea e iubită doar de o gaşcă de infractori şi penali din România. Când toate ţările UE spun „terminaţi cu SS!”, ei ce fac? Spun: „aici noi facem legea!”. Şi-atunci cum să lupţi decent cu aşa ceva? Ce să „comunici” în scris? Sau la TV?
Nu, până aici, spune Europa! Faci legea ta, cum vrei tu, dar în afara Europei. Ai vrut în UE? Te-am primit, cu o condiţie: respecţi regulile, MCV, Comisia de la Veneţia, mesajele, semnalele de la Bruxelles. Nu ţii cont de ele? Treaba ta. Dar nu în Europa, ci afară!
La Bruxelles. Acolo e sursa libertăţii
Ce înseamnă „afară” pentru un judecător ca Danileţ? Moartea meseriei de magistrat independent. Or, el nu vrea doar bani precum Savonea, vrea demnitate. Onoare. INDEPENDENŢĂ faţă de un Dragnea sau Tăriceanu. Nu vrea să devină o Adina Florea sau Gheorghe Stan.
Sunt mulţi ca Danileţ. Au înţeles că suntem pe buza prăpastiei. Şi că PSD şi ALDE nu mai au niciun Dumnezeu.
Aceşti politicieni sunt dispuşi să distrugă tot, inclusiv ţara, s-o îngroape, doar să scape de puşcărie. Chiar cu preţul golirii României, al falimentului ei pe generaţii. Şi-atunci chiar poţi să fii ca Savonea? Sau ca Tudorel cel fără negi? Ca oricare alt „combinator” pe bani, trădător, vânzător de conştiinţe? Nu poţi! Şi-atunci, strigi! Lupţi! Vorbeşti, cât mai poţi.
Cristi Danileţ spune ce crede. Pentru că vrea să fie liber. Cu orice preţ. Şi-atunci joacă şi el pe ultima carte: protestul. Inclusiv la Bruxelles.
„Protestul magistraților români ajunge la Bruxelles. Urmăriți-ne mâine!
Vă anunț, însă: nu reprezint pe cei 61 de șefi de instanțe care au semnat scrisorile de acum trei săptămâni, tot așa după cum nici ei nu îi reprezintă pe judecătorii din instanțele pe care cu onoare le conduc, trecând însă sub tăcere acest lucru”, a scris judecătorul pe Facebook.
Aşa e. Şefii de instanţe, mulţi dintre ei, sunt deja în solda clanurilor penale. Din moment ce-au fost capabili să semneze scrisori împotriva celor care vor justiţie ca-n Europa, e clar că au fost amanetaţi de politic.
Nu direct, ci indirect. Prin frica de a nu pierde exact ce se teme că pierde Savonea: bani şi funcţie.
Danileţ nu se teme de aşa ceva. Căci el nu luptă pentru Dragnea. Nici pentru Tăriceanu. Sau pentru bani ori funcţia de şef de instanţă. Ci pentru el. Şi cei ca el. Care vor altceva. Să rămână magistraţi. Simpli. Asta vrea Danileţ. Judecătorul.
CITIȚI ȘI:
Herjeu, creier de lacheu. Membrul CNA „cu mai mult de 3 neuroni” crede că Timmermans şi Tajani susţin PSD!
Tudorel Toader către Europa: Nu renunțăm la dreptul nostru suveran de a guverna prin corupție!
Corupților, renunțați! Mesaj devastator din 12 țări, printre care SUA, Germania, Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Suedia
O țara ca România care nu a reușit pana acum sa se pună la punct cu legile justiției înseamnă ca nu mai merita sa trăiești. Deja ca roman ma gândesc bine sa-mi iau catrafusele sa găsesc o alta țara unde sa trăiesc fără a vedea in fiecare zi aceasta nenorocita încrâncenare între cei care vor justiție di cei care vor sa trăiască bine sa fure la greu dar fără a fi Trași ls răspundere in fata legii! Așa este de neconceput ca sa se vorbească in fiecare zi de justiție înseamnă ca aceasta țara este blestemata de nea nicu încă 41 de ani ( aU trecut 30 de ani plus acei 41 fac 71 de ani cât a trăit nea nicu omorât de acel comunist sadea dar transformat in mare democrat care apoi ne-a nenorocit pe toți și sărăcit țara cu totul , a schimbat unele art. Din Constituție sa dam resursele naționale de baza și strategice petrol@ gaze , AL, oțeluri , tot , doar ca se răzbune pe nea nicu dar de fapt s-a răzbunat pe toți romanii. A făcut țara harcea parcea și se vede ca prin PSD stafia comunismului este printre noi. Omu’ asta nu a avut minte și ne-a vândut cu totul , acest lucru vine din blestem di in curând Dumnezeu care e vede VS face dreptate!
RONANIA merita și altceva decât sa fie batjocorita in fiecare zi de niște birocrati de la Bruxelles cu lefuri de zeci femeii de euro pe luna și care își bat joc de noi. Va veni și vremea când la conducere vor veni forte patriotice care vor da de pământ cu acești cavaleri negri care ne umilesc intr-un hal fără egal de parca am di un trib de babuini din Africa.
Sa cada blestemul pe ei ca ne-SU sărăcit in ultimii 12 ani de când suntem membrii UE PRNTRU câteva zeci de miliarde de euro , pe care incompetenții nostrii de guvernanți nu dunt in stare sa le acceseze. O gramada de funcționari pe lefuri de zeci de mii lei șuntează o gramada de romani care nu pot accesa fondurile europene ( unii cerând di șpagă niște bagabonti ordinari ) și atunci ne punem întrebarea ce fel de țara și oamenii care o compun suntem? Suntem cumva blestemați ?
Birocrații de la Bruxelles folosesc tot felul de “ breșe “ ca sa be pună la zid gen Timmermans sau Tzjani care ne lovesc oe la spate , intra cu bocancii in justiția noastră , Alo , dați sfaturi țărilor voadtre de origine și lăsați guvernanții sa guverneze fără niciun fel de ingerința din partea voastră. Dacă nu ca convine luați-i acasă și pe aceasta procuroarea fosta șefa DNA ( doar numita nici măcar nu a dat concurs ca așa-i in tenis) și care in mintea lor creată este zeița dreptății de parca nu fugărea lumea in oraș , filaje, ridicări cu cătușe ! Unde le-ați învățat ca la revoluție Dumbeata aveai 16/17 ani de ai trecut cu buldozerul peste vieți destine, ca sa -ți vezi visul cu ochii aceea de procuror european , sincer nici nu ma interesează pe ce salariu poate sa fie și 1 milion sau 1 miliard de euro, dar caracterul dumitale este zero , sa NU ne dați noua LECȚII DE MORALITATE CA LA CAPITOLUL ASTA DUMNEATA TREBUIA DE MULT SA FACI UN PAS IN SPATE ! DE CE ? UITAȚI-VA IN OGLINDA ȘI VEȚI GĂSI RĂSPUNSUL ! !!!!
Faci niste erori greu de explicat, sau asta e stilul, unul special, tipic pesedist, utilizat des in ultimul timp. Dai vina pe toti, de la Iliescu, care tot e pe duca, la UE sau la Kovesi, numai ca sa abati atentia de la cine trebuie.
Spui ca justitia este calcata in picioare, ca situatia e atat de insuportabila, incat vrei sa parasesti tara, dar nu scoti niciun cuvant despre adevaratii vinovati, cei care detin acum puterea si foarfeca Justitia in folodul lor. Preferi sa acuzi UE, de parca cei din UE modifica legile incat sa scape, dupa ce au furat enorm.
Te plamgi ca tara este saracita, dar iarasi dai vina pe UE, pe Kovesi, adica te plasezi de partea celor care au furat si sunt deranjati de catusele bine meritate.
Citindu-ti comentariul, imi imaginez ca citesc un articol din ziarul pe care Posta Romana il distribuie pensionarilor, odata cu pensiile.
Marsav mesaj, absolut marsav!!! Hotii de la putete din Romania vor sa le fie lasat justitia in pace pe care ei vor s-o termine de modelat dupa calapodul lor mafiot, sa scape toti hotii si populatia sa-i inghita asa hoti, sa fure in continuare CU TOATE PUTERILE IN MAINILE LOR MARSAVE! Asta vreti? Ei bine sunteti la fel de vinovat ca si ei.Cine’-i sustine pe hoti, e complice la hotie!!!!
Pot spune multe lucruri bune despre judecatorul Cristi Danilet, dar voi spune doar atat: ARE STOFA DE MAGISTRAT.
Cei construiti astfel, nu vor suporta compromisurile, vor dori ca lucrurile sa fie corecte, in ordine, legale.
Din pacate, in Romania exista cam multi nimeriti sa faca aceasta meserie fara sa aiba are stofa de magistrati si asta se vede in atitudinea de slujbasi marunti in fatza prapadului facut de penalii porniti impotriva Justitiei.
Acestia au stofa de orice, numai de magistrat, nu! Stofa de sluga, de functionar, de mafiot, de afacerist, de descurcaret, de carierista, de nevasta. De nevasta a unui sot despendent de putere sau de afaceri cu eventualii inculpati, interesata sa faca orice, dar sa-i mearga familiei bine.
Apropo de neveste, parca sunt cam multe doamne in Justitie. In CSM, sectia judecatori scorul este 2-7!