Meciurile amicale de sâmbătă seara au adus două goluri incredibil de rapide, care se plasează în topul golurilor-fulger din istoria meciurilor dintre echipele naționale. Ambele reușite le aparțin oaspeților: austriacul Baumgartner a punctat în secunda 6 a partidei cu Slovacia, iar germanul Wirtz a înscris în secunda 7 a meciului cu Franța.
E vremea barajelor pentru Euro 2024, dar și a meciurilor amicale. În această săptămână, la putere sunt echipele naționale.
Marți jucăm cu Columbia, care tocmai a bătut Spania!
România a făcut 1-1, la București, cu Irlanda de Nord, jucând într-o formulă experimentală pentru ca selecționerul Edi Iordănescu să găsească noi soluții pentru turneul final din Germania (14 iunie – 14 iulie). Au punctat Man (min. 23), respectiv Reid (min. 7).
A fost al 12-lea meci consecutiv fără înfrângere al României: 7 victorii și 5 egaluri, golaveraj 22-6. Ultima înfrângere a trupei lui Edi Iordănescu a fost pe 7 noiembrie 2022, pe „Cluj Arena”: 1-2 în „amicalul” cu Slovenia.
Marți, la Madrid, încă un amical, cu un adversar mai puternic: Columbia – România, de la ora 21.30. Columbienii tocmai au învins Spania, la Londra, cu 1-0!
Tot marți vom cunoaște și numele primului nostru adversar de la Euro 2024: Ucraina sau Islanda. Cele două au câștigat semifinalele barajului în deplasare (2-1 cu Bosnia, respectiv 4-1 cu Israel (meci jucat la Budapesta) și vor juca finala play-off-ului în Polonia.
Pleiada de partide amicale din Europa a adus trei evenimente notabile: două goluri-fulger, marcate în primele 7 secunde de doi jucători tineri care evoluează în prima ligă a Germaniei (un austriac și un neamț), și unul înscris de un brazilian de 17 ani în derby-ul cu Anglia.
Slalomul și șutul lui Baumgartner
La Bratislava, austriacul Christoph Baumgartner (24 de ani), legitimat la clubul german RB Leipzig, a deschis scorul în secunda 6. Imediat după lovitura de start, el a primit mingea de la Gregoritsch, a pornit vijelios de la centrul terenului, a driblat doi adversari și a șutat de la 25 de metri, în dreapta lui Dubravka, învingându-l pe portarul slovac, care a părut surprins de rapiditatea fazei.
6 SEKUND! 🤯🤯🤯
Christoph Baumgartner i Austria na prowadzeniu ⚽️🔥 pic.twitter.com/L5C3xzY6dS
— Polsat Sport (@polsatsport) March 23, 2024
Reuşita lui Baumgartner a doborât recordul deţinut de germanul Lukas Podolski, care a marcat după doar 7 secunde în partida amicală cu Ecuador, din 2013 (scor 4-2, la Boca Raton, în Florida, SUA).
Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Austria, prin golurile lui Baumgartner (min. 1) și Weimann (82). Ambele echipe sunt conduse de antrenori străini: Austria – de germanul Ralf Rangnick (65 de ani), ultima dată interimar la Manchester United; Slovacia – de italianul Francesco Calzona (55 de ani), care de luna trecută are contract, în paralel, și cu campioana en-titre a Italiei, AC Napoli!
Slovacia este cea de-a treia echipă pe care o va întâlni România în Grupa E de la Euro 2024 – pe 26 iunie, la Frankfurt. Va fi meciul decisiv pentru calificare, după ce naționala lui Edi Iordănescu va înfrunta Ucraina sau Islanda (pe 17 iunie) și Belgia (pe 22 iunie). Barajul Ucraina – Islanda se va disputa marți, 26 martie, la Wroclaw (Polonia).
Germania renaște cu puștiul-minune al lui Bayer Leverkusen
Și în amicalul-derby Franța – Germania, disputat la Décines-Charpieu (o suburbie a orașului Lyon), scorul a fost deschis foarte rapid. Era secunda 7 când șutul tânărului Florian Wirtz (20 de ani), de la 25 de metri, a „explodat” în poarta lui Samba, sub bara transversală.
Germania, antrenată de tânărul Julian Nagelsmann (36 de ani), a câștigat cu 2-0, prin golurile lui Wirtz (min. 1) și Havertz (49).
La francezi, care au jucat ultimele două finale mondiale, Didier Deschamps a folosit tot ce avea mai bun în acest moment, în frunte cu Mbappé, Dembélé, Thuram, Tchouameni, Camavinga și Kolo Mouani.
Anglia, răpusă de un brazilian de 17 ani!
Într-un alt amical de gală, pe „Wembley”-ul londonez, Brazilia a învins Anglia cu 1-0. Golul n-a fost marcat însă de Vinicius, Rodrygo sau Raphinha, ci de juniorul Endrick (17 ani și 8 luni). Trimis pe teren în minutul 71, în locul lui Rodrygo, acesta a punctat în minutul 80, în urma unei acțiuni inițiate de Vinicius.
Endrick Felipe Moreira de Sousa este noua stea propusă de fotbalul brazilian. E legitimat la Palmeiras Sao Paulo, dar din vară va juca la Real Madrid, care l-a cumpărat deja. Anul trecut a evoluat pentru Palmeiras în 31 de partide și a înscris 11 goluri. În 2024 are 6 meciuri și un gol.
La englezi au jucat Bellingham și Foden, dar a lipsit Harry Kane.
Barajele pentru Euro 2024
Semifinale (vineri, 22 martie)
- Bosnia – Ucraina 1-2. Goluri: Matviienko (56 – autogol) / Yaremciuk (85), Dovbyk (88)
- Israel – Islanda 1-4. Zahavi (31 – din penalty) / Gudmundsson (39, 83, 87), Trauslason (42)
- Polonia – Estonia 5-1. Frankowski (22), Zielinski (50), Piotrowski (70), Mets (73 – autogol), Szymanski (76) / Vetkal (78)
- Țara Galilor – Finlanda 4-1. Brooks (3), Williams (38), Johnson (47), James (86) / Pukki (45)
- Grecia – Kazahstan 5-0. Bakasetas (9 – din penalty), Pelkas (15), Ioannidis (37), Kourbelis (40), Tapalov (86 – autogol)
- Georgia – Luxemburg 2-0. Zivzivadze (40, 63)
Finale (marți, 26 martie)
- Ucraina – Islanda
- Țara Galilor – Polonia
- Georgia – Grecia
Meciuri amicale
Vineri
- România – Irlanda de Nord 1-1
- Spania – Columbia 0-1
- Olanda – Scoția 4-0
- Ungaria – Turcia 1-0
- Norvegia – Cehia 1-2
- Macedonia de Nord – Moldova 1-1
- Albania – Chile 0-3
- Armenia – Kosovo 0-1
- Bulgaria – Tanzania 1-0
- Algeria – Bolivia 3-2
- Egipt – Noua Zeelandă 1-0
- Nigeria – Ghana 2-1
Sâmbătă
- Franța – Germania 0-2
- Anglia – Brazilia 0-1
- Irlanda – Belgia 0-0
- Slovacia – Austria 0-2
- Danemarca – Elveția 0-0
- Tunisia – Croația 0-0
- Salvador – Argentina 0-3
- Maroc – Angola 1-0
- Coasta de Fildeș – Benin 2-2