joi, mai 2, 2024
AcasăSportLiga Campionilor: finala se joacă în "sferturi"!

Liga Campionilor: finala se joacă în „sferturi”!

-

Tragerea la sorți a sferturilor de finală din Liga Campionilor la fotbal a stabilit, vineri, țintarul din Top 8. Primele două favorite, Manchester City și Real Madrid (câștigătoarele ultimelor două ediții), au avut ghinion: vor juca între ele încă din această fază.

În „sferturile” Ligii Campionilor au ajuns trei echipe din Spania, două din Anglia, două din Germania și una din Franța.

Dintre cele 8 echipe calificate în această fază, patru sunt campioane (Manchester City, Barcelona, Bayern München, PSG), trei au încheiat pe locul 2 (Arsenal, Real Madrid, Borussia Dortmund), iar una pe locul 3 (Atletico Madrid).

Tot vineri s-a tras la sorți și faza semifinalelor, a cări configurație finală va fi cunoscută, evident, după disputarea „sferturilor”.

- Advertisement -

Programul „sferturilor”

  • Arsenal Londra – Bayern München
  • Atletico Madrid – Borussia Dortmund
  • Real Madrid – Manchester City
  • Paris Saint-Germain – Barcelona

Împerecherea din semifinale

  • Atletico Madrid / Borussia Dortmund – PSG / Barcelona
  • Arsenal Londra / Bayern Munchen – Real Madrid / Manchester City

Cele mai probabile semifinale:

  • Atletico Madrid – PSG
  • Bayern München – Manchester City

Ultimele 10 finale ale Ligii Campionilor

  • 2023: Manchester City – Inter Milano 1-0
  • 2022: Real Madrid – Liverpool 1-0
  • 2021: Chelsea Londra – Manchester City 1-0
  • 2020: Bayern München – PSG 1-0
  • 2019: Liverpool – Tottenham 2-0
  • 2018: Real Madrid – Liverpool 3-1
  • 2017: Real Madrid – Juventus Torino 4-1
  • 2016: Real Madrid – Atletico Madrid 1-1 (5-3 la penalty-uri)
  • 2015: Barcelona – Juventus Torino 3-1
  • 2014: Real Madrid – Atletico Madrid 4-1 (după prelungiri)

Seara de grație a lui Atletico Madrid. În minutu 86 era eliminată…

Două confruntări au ajuns la dramatismul maxim, fiind tranșate la penalty-uri.

Atletico Madrid a reușit să întoarcă dintr-o situație cumplită, 0-2 scor general cu Inter Milano, campioana Italiei, în minutul 33 al returului. Olandezul Depay a adus izbăvitorul gol al evitării eliminării în minutul 87, iar portarul sloven Oblak a apărat două lovituri și, în plus, l-a „speriat” pe Lautaro Martinez, care a tras mult peste poartă. Horațiu Moldovan, cu al său număr 1 pe tricou (Oblak are 13), a fost rezerva de portar la acest thriller.

Și Arsenal Londra a trecut prin toate chinurile înainte de a ajunge în Top 8 european.

- Advertisement -

Italia a fost marea perdantă a „optimilor”: a rămas fără toate cele trei reprezentante ale sale în această fază, Inter, Napoli și Lazio, după ce AC Milan fusese eliminată din grupă.

Rezultatele din „optimi”

  • Atletico Madrid – Inter Milano 2-1 (Griezmann 35, Depay 87 / Dimarco 33), 3-2 la penalty-uri; în tur: 0-1
  • Arsenal Londra – FC Porto 1-0 (Trossard 41), 4-2 la penalty-uri; în tur: 0-1
  • Barcelona – Napoli 3-1 (Fermin 15, Cancelo 17, Lewandowski 83 / Amir Rrahmani 30); în tur: 1-1
  • Borussia Dortmund – PSV Eindhoven 2-0 (Jadon Sancho 3, Reus 90+5); în tur: 1-1
  • Real Madrid – RB Leipzig 1-1 (Vinicius 65 / W. Orban 68); în tur: 1-0
  • Bayern München – Lazio Roma 3-0 (Harry Kane 39, 66, T. Müller 45+2); în tur: 0-1
  • Manchester City – FC Copenhaga 3-1 (Akanji 5, J. Alvarez 9, Haaland 45+3 / Elyounoussi 29); în tur: 3-1
  • PSG – Real Sociedad 2-0 (Mbappé 58, Barcola 70); în tur: 2-1

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Tot Iordănescu a tras la sorți și pentru Euro 2024! Grupă norocoasă, cu Belgia, Slovacia și o echipă ce va veni din baraj, probabil Ucraina

Miracol până la capăt: locul 1 în grupă, cu 5 puncte peste Elveția! „Naționala sufletistă” va fi în urna a 2-a la tragerea la sorți pentru Euro 2024

S-a născut naționala pentru America 2026! Mergem cu încredere la Euro 2024: avem, în sfârșit, o echipă valoroasă și cu suflet

Marele Mircea Lucescu se retrage din fotbal la 78 de ani: „S-a terminat!”. El a demisionat de la Dinamo Kiev după ce a fost învins de fosta sa echipă, Șahtior Donețk

Lui Becali nu-i poate lua nimeni locul 2! Blestemul FCSB: în ultimii 8 ani a încheiat de 7 ori pe poziția secundă și o dată pe 5. N-a mai câștigat titlul din 2015, când era în pușcărie

A murit Kaiserul fotbalului: Franz Beckenbauer. Campion mondial cu Germania și ca jucător, și ca antrenor

Cea mai tare finală din istorie! Argentina – Franța 3-3, Messi – Mbappé 2-3, Argentina e triplă campioană mondială! Ștafeta Kempes – Maradona – Messi

Simona Halep, victorie și frustrare: suspendare redusă de la 4 ani la 9 luni, dar a stat deja 17 luni! „Încălcările regulilor antidoping n-au fost intenționate”

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -