sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăOpinii"Curajoşii" din umbră

„Curajoşii” din umbră

-

Nu ştiu de ce, până nu demult, am crezut că odată cu moartea scriitorilor Grigore Vieru, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi şi Nicolae Dabija, denigrările la adresa lor au încetat. Fiindcă FSB-iştii şi alte lepădături, care n-au putut să respire din cauza acestor mari patrioţi, dorm acum mai liniştiţi.

Se vede însă că pe aceştia îi zgârie în ureche şi astăzi când le aud numele, aşa că încearcă în continuare să-i calomnieze, tocmai că să convingă opinia publică de faptul că poporul acesta n-a avut niciodată oameni cu verticalitate şi dragoste de ţară. Iar dacă există, eroii sunt alţii, unii pe care încă nu-i cunoaştem.

Cam asta a vrut să dea de înţeles, într-una dintre zile, tovarăşul Pavel Păduraru, care a publicat pe pagina lui de Facebook următoarele: „Am citit în sfârşit cartea: «Lenin – stea îndrumătoare», despre care mi s-a spus în anii trecuţi că toate tirajele au fost arse după ’90. Şi chiar nu mi-a venit să cred ce ode tâmpite îi cântau lui Lenin bravii noştri «eroi şi apărători ai valorilor naţionale»: Vieru, Hadârcă, Matcovschi, Lari etc. Nu vreau să citez, că-i dezgustător. Nici nu zic că nu trebuie să-i iertăm, că sunt sau au fost muritori şi ei, dar e mult prea urât”.

Astfel se plânge acest individ, dând impresia că l-a citit atât de mult pe Lenin, criminalul care a afirmat că „toată intelectualitatea e un rahat”, încât îi venerează toate opiniile. Astfel, nu pot să înţeleg de ce-i împroaşcă cu noroi pe morţii noştri care nu se pot apăra, dar şi-au făcut cinstit datoria faţă de acest neam, de istoria şi limba română.

- Advertisement -

Autorul menţionează totodată că dacă aceşti poeţi şi-ar fi recunoscut fapta, „măcar ar fi lăsat loc pentru descoperirea adevăraţilor eroi”. Cine sunt aceşti eroi adevăraţi nu prea am înţeles. Dar recunosc că m-a mişcat generozitatea d-lui Păduraru, care într-un moment de mare „bunătate” şi-a îndemnat prietenii la iertare. Iar gloata de „iertători” a tăbărât să-l susţină cu aceeaşi „mărinimie”, afirmând: „Cel mai grav nu este că au scris, ci faptul că au şters urmele şi nu s-au căit” ori „Eroi sunt acei care au luptat cu arma în mână la Nistru, nu cei care vorbesc frumos la microfon” etc. Au dat de înţeles chiar că patrioţii acestei naţiuni sunt chiar ei, iar poporul ar trebui imediat să-i recunoască pe aceşti mari „curajoşi” fiindcă şi cei care au stat prin şure toată viaţa îşi au meritele lor.

Tribul d-lui Păduraru uită că Mişcarea de Renaştere Naţională a fost iniţiată tocmai de Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi şi mulţi alţii, care au făcut eforturi considerabile ca să ne debarasăm de Imperiul Sovietic. Cu susţinerea lor au fost repuse în drepturi Limba Română, Alfabetul Latin şi Istoria Românilor! Unde erai pe atunci, tovarăşu’ Păduraru, când pe scriitorii noştri îi pândea câte o cărămidă la fiecare colţ de stradă? Ori erau înjuraţi, ameninţaţi şi agresaţi fizic.

În 1989, organizaţia moscovită „Pameat” („Memoria”), care pe atunci era foarte cunoscută în URSS pentru comiterea a numeroase crime, i-a condamnat la moarte pe aceşti intelectuali pe care-i acuzi, trimiţându-le „sentinţa” pe adresa Uniunii Scriitorilor.

- Advertisement -

Leonidei Lari i s-a împuşcat în geam, iar Dumitru Matcovschi a fost strivit între fiarele unor maşini.

Şi toate acestea crezi că s-au întâmplat din cauza a nu ştiu ce poezii? De asta au fost monitorizaţi toată viaţa lor de FSB (KGB) sau vrei să demonstrezi că „și ei au fost ca noi ori au fost curajoşi fiindcă le-am dat voie eu”?

Se vede că ai totuşi memoria scurtă, ca toată haita ta de lupi. Iar să-ţi baţi joc de aceşti mari poeţi ai Basarabiei, care au păstrat aici flacăra românismului, este o ruşine. Ei n-au nevoie de iertarea şi nici de aprecierile tale, pentru că istoria deja îi ţine minte. Dar, na, ordinul e ordin şi trebuie executat. Şi-l execuţi bine, tovarăşu’ Păduraru! Remunerările vor urma!

P. S. Apropo, când am avut accidentul de maşină în vara anului 2022, de ce, d-le Păduraru, nu m-ai sunat să afli de la mine ce s-a întâmplat, dar ai mers la secţia de poliţie din oraşul Hânceşti? Ce-ai vrut să descoperi? Ori şi atunci ai avut vreo indicaţie de la FSB (KGB)?

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Un gest de curaj

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -