joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsRegimul Iohannis-PSD nu scapă de Kovesi: Parchetul European a deschis 215 dosare...

Regimul Iohannis-PSD nu scapă de Kovesi: Parchetul European a deschis 215 dosare de fraude cu fonduri UE în România, cu prejudicii de aproape 2 miliarde de euro!

-

Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi a deschis doar anul trecut nu mai puțin de 215 dosare de fraude cu fonduri UE în România, cu prejudicii însumate de 1,87 miliarde euro, conform raportului oficial al instituției. Această situație arată că Iohannis, PSD și oligarhii s-au bucurat degeaba în 2018, când au „curățat-o“ pe Kovesi de la șefia DNA. Ajunsă la conducerea EPPO, procuroarea a continuat să investigheze corupția din România.

Anchetele EPPO sunt în derulare în 260 de dosare privind România. 29 de persoane au fost deja inculpate și s-au obținut 7 condamnări definitive. Nu s-a înregistrat nicio achitare, adică eficiența a fost de 100%.

Mafia patronată politic de la cel mai înalt nivel în România țintește cu predilecție fondurile UE care vizează dezvoltarea regională (adică banii prin care ar trebui îmbunătățită viața locuitorilor prin investiții în infrastrucutră), proiectele din agricultură și fondurile PNRR.

Merită amintit că, după ce a lăsat USR să negocieze și să obțină acordul PNRR prin care România primea 28 de miliarde de euro, președintele Iohannis a dat afară partidul de la guvernare și a adus în loc PSD-ul. Partidul lui Ciolacu împreună cu liberalii urmau să se înfrupte împreună din banii europeni. O mare parte au fost fraudați, după cum rezultă din anchetele EPPO, iar alte miliarde au fost pierduți pentru că PSD și PNL n-au fost capabile să facă proiectele de investiții și să se țină de programul stabilit. Așa s-a pierdut finanțare de 700 de milioane de euro pentru construcția de spitale noi, spre exemplu.

- Advertisement -

Treptat, s-a dovedit că înțelegerea ocultă făcută de Iohannis cu PSD în 2021 viza interesul direct și personal al actualului președinte. Acesta încearcă să pună mâna pe o funcție importantă la Bruxelles după ce-și termină mandatul, iar PSD-ul este esențial, pentru că e nevoie ca Guvernul să-l propună. Acest lucru s-a întâmplat deja săptămâna trecută, când România l-a propus de Iohannis în funcția de secretar general al NATO. Șansele sunt însă minime. Iohannis mai nădăjduiește să prindă un post cald măcar în structurile Uniunii Europene, dar și acolo oamenii par să fie prea puțin convinși de calitățile sale.

PSD și Iohannis au demis-o pe Kovesi în 2018 crezând că astfel scapă de pericolul DNA, dar s-au trezit câțiva ani mai târziu cu procuroarea șefă la EPPO, de unde anchetează devalizarea fondurilor UE de mafia politică

Kovesi rămâne un mare ghimpe în coasta regimului Iohannis-PSD chiar și după ce a fost demisă ilegal. În 2018, PSD-ul aflat la guvernare a demis-o din fruntea DNA fără niciun motiv, iar Iohannis nu i-a luat deloc apărarea, ba dimpotrivă. El a semnat decretul de eliberare din funcție după ce, în prealabil, îi ceruse Laurei Kovesi să demisioneze singură. Curtea Constituțională i-a interzis procuroarei dreptul la apărare.

Kovesi s-a îndreptat către CEDO, care în 2022 a condamnat România, stabilind că tocmai CCR a încălcat Constituția țării și a lipsit un cetățean de dreptul fundamental de a-și apăra cauza.

- Advertisement -

PSD s-a străduit prin toate mijloacele să împiedice candidatura Laurei Kovesi la șefia EPPO, la un moment dat existând chiar pericolul să i se interzică ieșirea din țară. La presiunile UE, acest lucru nu s-a întâmplat și Kovesi a ajuns șefa Parchetului European.

Temerile lui Iohannis și ale politicienilor de la guvernare s-au confirmat în totalitate, deoarece procuroarea n-are nicio reținere să intre peste mafia patronată politic din România, iar cele peste 200 de dosare confirmă acest lucru. Totuși, partidele și oligarhii au reușit măcar în parte să reducă pericolul, pentru că EPPO nu poate ancheta decât fraudele pe fonduri UE. Asta înseamnă că mafia are undă verde la devalizarea banilor publici – aceasta fiind și una din explicațiile pentru deficitul scăpat de sub control al României.

În acest moment, cea mai mare spaimă a lui Iohannis, Ciolacu, Ciucă, partidelor de guvernare și oligarhilor este ca Laura Kovesi să nu-și anunțe candidatura la alegerile prezidențiale din toamnă.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Se alege praful de „Polul Suveranist”! Alianța AUR se destramă înainte de alegeri. Trei partide „frățești” se consideră înșelate de George Simion, la șoșocari e „război civil”

VIDEO. George Simion „participă la efortul de destabilizare a Republicii Moldova“, confirmă oficial premierul Recean. Exact asta face și Rusia! Extremistul de la AUR a fost declarat persona non-grata peste Prut

6 COMENTARII

  1. Ar fi mai simplu să calculăm ce n-au reușit încă să fure gașca de bandiți PCR-USL-AUR 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  2. Ale celor care ii pun să cenzureze orice opinie contrară mafiotilor care distrug țara. SI care bat campii mediatici in loc sa prezinte targedia poporului român (cel mai mare exod din istorie, oameni care mor de foame si frig sau din lipsa de medicamente, saracia generalizata, dezastrul care vine peste noi, coruptia le nivel inalt si securist etc.), In loc de asta, media se ocupa de comasate si alte maruntisuri, manipulând si (auto)cenzurând la ordin. A3, RTG, DIGI24 samd samd smad nu sunt decât oficine jalnice ale urmasilor celor care au ucis in 1989 ca sa se imbuibe ei si haitele lor de ticalosi

  3. Sa o ajute Dumnezei pa Codruta Kovesi sa faca dreptate in Romania.
    Dar, e foarte greu. Nici mafia nu a stat cu mainile in san. A reunit gastile, au montat in justitie, in puncte ei cheie, supusi ai gastii si dreptatea va fi greu de obtinut.
    Deja, dupa afirmatiile d-nei Kovesi, unele dintre cercetarile EPPO au fost blocate de masuri ale justitiei din Romania, a carei principala grija pare a fi salvarea marilor corupti.
    In ce priveste candidatura la presedintie, nu e momentul. Ar fi pacat sa se clinteasca din postul pe care il are, unde poate contribui enorm la combaterea raului.
    Poate ca asta doresc unii: sa o scoata din postul pe care il ocupa, tentand-o spre presedintie, ca apoi sa-i puna piedici si sa fie scoasa total din joc.
    Deocamdata, singura oferta promitatoare este Catalin Drula.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -