Guvernul PSD-PNL a trimis controlul la compania Hidroelectrica după ce pilele susținute politic nu s-au calificat pe lista scurtă a candidaților la posturile de directori, notează HotNews.ro. Corpul de Control de la Ministerul Energiei a primit misiune de la partide să găsească nereguli în procedura de selecție, pentru a fi anulată și reluată cu dedicație pentru politrucii care trebuie să ajungă în sinecurile respective.
Procedura de selecție a noilor directori a fost deja blocată, după ce în faza finală n-a ajuns „cine trebuie”. Reprezentanții Ministerului Energiei – condus de liberalul Sebastian Burduja (38 de ani) – au confirmat că a fost trimis Corpul de Control și că a fost blocată procedura de selecție, dar au refuzat să spună pentru HotNews.ro de ce s-a întâmplat asta.
Marea problemă a lui Burduja – un liberal foarte apreciat de PSD – este că pe lista finală a candidaților la posturile de directori n-au ajuns personajele stabilite de partide. Specialiștii din cadrul Hidroelectrica au primit, la concurs, punctaje mai mari. Dar, fiind fără carnet PNL sau PSD, aceștia le-au picat greu la stomac celor din Guvern.
Totul s-a blocat, iar interviurile finale cu cei selectați, programate în perioada 17-20 octombrie, nu s-au mai ținut.
De la Ministerul Energiei s-au exercitat mari presiuni asupra firmei de recrutare care a primit sarcina să selecteze directorii, pentru ca listele scurte să fie „lărgite” puțin, astfel încât să fie incluși și politrucii descalificați pe parcurs din cauza punctajelor slabe, notează HotNews.ro.
Unul dintre cei care, conform programării de la partid, trebuia să ajungă director la Hidroelectrica este Dragoș Roibu, șeful de cabinet al lui Sebastian Burduja și partener de afaceri cu familia ministrului. Roibu viza unul dintre posturile foarte bănoase, unde directorul are în vârful pixului contracte de miliarde: ori șef la investiții, ori la administrativ. Dar a picat la testele preliminare. Acesta a pretins ulterior că s-ar fi retras din cursă pentru că nu era corectă selecția și a promis că nici nu se va mai înscrie dacă se reia concursul, pentru a evita suspiciunile.
Sebastian Burduja a declarat pentru „Adevărul”: „Există sesizări oficiale privind modul de desfășurare a procedurii de selecție și recrutare a directoratului Hidroelectrica, pentru care Consiliul de Supraveghere al companiei poartă întreaga răspundere. Rigurozitatea și legalitatea acestui proces trebuie să fie în afara oricărei îndoieli, fiind vorba despre o companie listată, strategică, care trebuie să mențină o reputație ireproșabilă”.
Înaintea concursului, însă, același Burduja spunea că nu se va implica niciodată în așa ceva, pentru că nu intră în atribuțiile ministerului.
Roibu nu e însă singurul cu proptele politice care vizează un post de director la Hidroelectrica, una dintre cele mai mari și mai profitabile companii de stat din România. Pe dinafară a rămas și Corina Popescu, fostă șefă la Electrica și susținută de europarlamentarul Mihai Tudose (PSD). Corina Popescu viza nici mai mult, nici mai puțin decât poziția de CEO (director executiv)! Pupila lui Tudose s-ar fi mulțumit însă, modestă, și cu un post de director operațional, dacă nu se putea să fie pusă chiar șefa cea mare.
Alt om cu susținere politică rămas pe dinafară este Mihai Darie. Personaj susținut de PNL, acesta a fost plimbat ca director financiar pe la alte două companii de stat foarte profitabile, Nuclearelectrica și Electrica. De asemenea, și Iulian Cristian Bosoancă, susținut tot de PNL și apropiat de Virgil Popescu, ar fi vrut tot postul de director financiar. Nici el n-a prins finala.
TOVARASUL LOR burdujel jr, TACSU BANCOREX, EL UNA ALATA, BLU ER. DINTRE SECURICI PENTRU SECURICI !
VIITOR DE AUR. SEMNEAZA, EXECUTA INTOCMAI. UN CADRU DE NADEJDE!
Burdujii au devalizat Bancorexul, doar nu se vor impiedica de Hidroelectric, mai ales ca PNL e in bordelul PSD… Se trage din neam de hot, deci este hot…