duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăNewsNașul TV, sancționat de CNA pentru că Radu Moraru n-a găsit tunelurile...

Nașul TV, sancționat de CNA pentru că Radu Moraru n-a găsit tunelurile de sub Bucegi! :) Drumul secret spre Egipt rămâne ascuns :)))

-

CNA a sancționat postul Nașul TV cu întreruperea emisiei timp de 10 minute, în ziua de miercuri, 13 septembrie, după ce angajații televiziunii n-au reușit să probeze afirmațiile făcute într-o emisiune din 5 mai, conform cărora sub Munții Bucegi s-ar afla tuneluri cu tehnologie extraterestră, care ascund piramide și duc în Egipt! Televiziunea șoșocar-conspirațiostă îi aparține lui Radu Moraru, care de câțiva ani „prinde fluturi”.

Membrii CNA le-au cerut luna trecută celor de la Nașul TV să aducă dovezi că lucrurile spuse în emisiunea „Să vorbim despre tine”, moderată de Gabriela Calițescu (aghiotanta Dianei Iovanovici-Șoșoacă), sunt conforme cu realitatea și nu invenții.

În acea emisiune din 5 mai a fost invitat un individ pe nume Sacha Stone, prezentat drept „influencer britanic” – de fapt, un conspiraționist cu 63.000 de urmăritori pe Facebook care vehiculează teorii care mai de care mai caraghioase.

Invitatul a prezentat niște imagini, pretinzând că acestea provin din adâncurile Munților Bucegi, unde ar fi „tuneluri care duc în alte continente (…), tuneluri enorme, incredibil de mari, aici, în România”. El a mai susținut că „au găsit tehnologie extraterestră extraordinar de avansată în acești munți, care ar schimba tot sensul lumii pe pământ”.

- Advertisement -
Una din postările cu care-și delectează fanii Sacha Stone pe contul său de Facebook

Răgazul acordat de CNA postului Nașul TV a trecut fără ca probele să vină. Mai mult decât atât, la ședința CNA n-a mai apărut, de data asta, niciun reprezentant al Nașul TV, spre dezamăgirea membrilor instituției, care așteptau nerăbdători să vadă probele.

Fostul jurnalist Mircea Toma, acum membru al CNA, a comentat situația ironic, arătând că acest termen de două săptămâni a fost lăsat special pentru ca autorii teoriilor conspirației să se întâlnească, de data aceasta, cu propriile lor năluciri și să vadă că realitatea nu se suprapune cu ficțiunea. Dacă în alte cazuri conspiraționiștii prosperă agățându-se de tot felul de lucruri care nu se pot proba atât de concret – cum ar fi cu vaccinurile, unde se spune mereu că persoanele vaccinate vor muri peste 3, 5 sau 10 ani ori li se vor întâmpla cândva niște nenorociri mari –, în cazul tunelurilor din Bucegi situația e mai simplă.

După emisiunea din 5 mai, de la Nașul TV, rețele de socializare au fost din nou inundate, o perioadă, cu imagini preluate în care se susținea că sub Bucegi sunt tuneluri secrete, dacice, cu tehnologie ultra-avansată. Aceasta este una din teoriile favorite ale dacopaților și conspiraționiștilor români, pe care poveștile lui Pavel Coruț i-au convins încă din anii 1980 de excepționalismul acestei țări.

- Advertisement -

Monologul spumos al lui Mircea Toma, în ședința CNA

„Eu mărturisesc că propunerea de a acorda două săptămâni răgaz echipei de jurnalişti de la Naşul TV sa verifice existenţa sau inexistenţa tunelurilor a fost şi un act de jenă. Adică atunci când cineva îţi afirmă în faţă că «există tuneluri în Carpaţi», nu-ţi vine să spui că e atât de aberant, încât crede o asemenea enormitate, pentru că îmi dau seama că în mintea acelei persoane s-ar putea ca acele tuneluri să existe. Mai mult, ele există împreună cu prezenţa unor entităţi care împiedică accesul la tuneluri, respectiv a CNA.

Or, dacă CNA ar fi sancţionat atunci o informaţie care nu e falsă, e dincolo de falsă, este enormitate, am fi fost împachetaţi instantaneu la «Vedeţi că avem dreptate? Tunelurile există şi CNA-ul nu ne lasă!».

Am lăsat oamenii care cred această aberaţie să se întâlnească cu aberaţia însăşi, să-şi caute în teren tunelurile.

Mie îmi pare rău că nu există soluţii la fel de la îndemână pentru celelalte teorii aberante care circulă în societate şi sunt vehiculate pe unele canale media, preponderent în online, dar acest tip de conduită pentru un post de televiziune, din punctul meu de vedere, este incompatibil cu ideea de televiziune.

Nu e o opinie să spui că «există tuneluri în Carpaţi», să spui că «există tuneluri care ne leagă Bucegii de alte continente», «în tuneluri sunt piramide şi statui». Este asta televiziune? Este asta o instituţie care să se califice pentru informarea publicului? Este garantarea interesului public dacă noi susţinem în vreun fel acest tip de comunicare?!

Acest tip de conduită nu este recent. Adică, tunelurile au şi forma vaccinurilor, şi alte istorii… Acolo, argumentaţia este mult mai nuanţată şi se agaţă de informaţii care sunt ansamblate. Există elemente informaţionale care pot fi asamblate, dar pe tuneluri au muşcat rău.

Din punctul meu de vedere, Naşul TV şi-a pus o emblemă în acest moment: este «televiziunea din tunelurile de sub Carpaţi». Ea nu există ca televiziune, este altceva. Este o voce misterioasă care ne anunţă din când în când lucruri senzaţionale, magice, mistice.

Nu am vrut să sancţionâm imediat, atunci, pentru că intram la pachet în mintea lor. Vreau să ajut oamenii de acolo să se uite în oglinda lor de profesionişti şi să-şi spună: «Măi, am luat-o razna atât de tare, încât ceva ar trebui să facem să schimbăm», nu să-i spun eu că au luat-o razna.

Doamna Gabriela Caliţescu (moderatoarea emisiunii „Să vorbim despre tine” – n. red.) nu a venit, nu mă suprinde, păcat.

Eu încă mă gândesc la o sancţiune foarte severă, pentru că mie mi se pare că este un palier de descalificare profesională atât de sever, încât nu pot să judec această televiziune alături de alte televiziuni care sunt televiziuni, chiar dacă mai calcă în străchini prin unele programe. Îmi cer scuze pentru cuvintele «străchini».”

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Baronii gazului” au ajuns în arest! Fiul primarului PSD din Caracal și asociatul său, patroni la „stația GPL a morții” de la Crevedia, au fost reținuți de procurori

* Șoferul beat și drogat, care a ucis o femeie de ziua ei, e colonel de poliție, fost șef la Crimă Organizată București

* Breșă gravă de securitate: Armata română a achiziționat de la o firmă controlată de Armata chineză echipament electronic instalat tocmai la Statul Major al Forțelor Terestre!

* VIDEO. Lui Ciolacu i-a explodat în nas minciuna „9,4%”! Acum își contrazice propria mitomanie: de un an tot clămpănea că „nu putem mări pensiile din cauza plafonului de 9,4% din PIB, pus de USR în PNRR”

* Propunerea șantajistă a lui Ciolacu, pentru UE: să fie lăsat să supra-îndatoreze România, să nu se atingă de pensiile speciale și nici de clientela de partid, să nu facă reforme și, la schimb, Europa să-i dea miliarde

* PNL a pus șef la Garda de Mediu Tulcea un infractor. După 4 luni, acesta a recidivat, fiind prins când lua șpagă 5.000 de euro. Are și „calități” politice: traseist trecut prin 7 partide!

* Abia vârât în Guvern, Ponta emite abjecții anti-occidentale: „Vor doar să trimită facturi uriașe către statul român!”. Mesajul șocant e transmis, practic, de Guvernul României către statele care au sărit să ne ajute cu marii arși în explozia de la Crevedia

* Trădare: Klaus Iohannis „își dorește” ca PSD să fie votat de cât mai mulți români! Acum trei ani pronunța cu scârbă: „acest Peee Seee Deee”

* În plină criză, Guvernul Ciolacu dă ilegal 180.000 de euro televiziunii lui Pandele, ca să trimită caravana lui Mircea Radu prin Europa

* Beizadeaua agramată de la Realitatea Plus insinuează că membrii CNA sunt bețivi, drogați și corupți pentru că o amendează pe ea. „Pot fi și ei testați de anumite substanțe? Poate unii exagerează cu băutura, altul cu…”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -