Liderul PLUS nu se fereşte să vorbească deschis inclusiv despre chestiuni grave din politică, pe care mulţi ezită să le tranşeze în public.
Ajuns marţi, 5 martie, la Piteşti, pentru a se întâlni cu simpatizanţii şi pentru a se alătura voluntarilor argeşeni care participă la campania de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor Alianţei 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare, Dacian Cioloş a acuzat actuala putere chiar în stradă.
”Salariile şi pensiile trebuie plătite din banii produşi în România, nu din bani împrumutaţi în străinătate. Pentru că asta se întâmplă. Cei de la Putere amanetează viitorul generaţiilor tinere ca să plătească acum populist nişte pensii şi salarii şi ca să câştige nişte voturi”, a declarat Dacian Cioloş, în faţa simpatizanţilor.
La un moment dat, un cetăţean i-a spus lui Dacian Cioloş că ar fi bine ca Liviu Dragnea să fie arestat. Surprinzător, Cioloş n-a evitat subiectul, ba chiar a spus lucrurilor pe nume:
”O să vină şi acel moment. Până atunci avem şi alte lucruri de făcut”, i-a răspuns el argeşeanului, fără a intra în detalii.
Piteştiul este primul oraş din cadrul unei caravane naţionale de strângere de semnături pentru susţinerea candidaţilor Alianţei 2020 (USR PLUS) la alegerile europarlamentare. Până acum, la Piteşti au fost strânse peste 4.000 de semnături, iar la nivel naţional – peste 150.000, notează ziarul Adevărul.
CITIŢI ŞI:
Rareş Bogdan pe lista PNL la europarlamentare? Ludovic Orban, liderul liberal, are deja o concluzie tranşantă
Furie și intrigi în PSD. Dragnea și-a transformat ibovnica într-o Elena Ceaușescu. Cine se pune cu ea, e executat!
Olguţa se „mărită” şi cu partidul. Va fi purtătoarea de vorbe a PSDragnea
Olguța Vasilescu revine în guvern pe furiș, însoțită de o minciună. E indispensabilă, deși nu știe să facă nimic!
Ion Cristoiu are o fantezie: să le batjocorească simultan pe Andreea Esca și Codruța Kovesi
Foto: Denis Grigorescu
Spre deosebire de alte platforme, unele respectabile, Ziariştii nu au participat la manipularea din 5 martie 2019 cum că PLUS e contra proprietăţii! Comentariul de acum 13w, folosit ca pretext al atacului, a fost semnalat de un sociolog care pe 1 martie scria, pe aceeaşi pagină, iritând protestatarii gazaţi la Girafă: „Doua persoane mi se par excesiv divinizate in spatiul public. Mihai Sora si Alexandra Cortez. Primul e un intelectual distins, a doua este un Bernie Sanders cu sex appeal. Da asta nu explica de ce ii vad atat de des in feed.”
[…] PLUS Dacian Cioloş nu se fereşte să vorbească deschis inclusiv despre chestiuni grave din politică, pe care mulţi ezită să le tranşeze în […]