În cazul Le Monde, poziționarea editorială e cu atât mai importantă cu cât contracandidatul lui Kovesi este un francez – procurorul-șef din Reims, Jean – Francois Bohnert.

Aprecierile de care se bucură Kovesi în presa internațională vin pe fondul atacurilor constante la adresa ei din partea PSD, ALDE, a guvernului, dar și a secției pentru anchetarea magistraților, care a deschis un dosar penal în care o anchetează pe fosta șefă DNA.

”Această mică revoluție se anunță sensibilă din punct de vedere politic, știind că cel puțin trei lideri europeni (ei înșiși sau membrii familiilor) – Viktor Orban, Andrej Babis și Liviu Dragnea – sunt implicați în dosare de fraudare a fondurilor europene”, mai scrie publicaţia franceză citată de G4Media.ro.

CITIŢI ŞI:

Kovesi, susţinută de una dintre cele mai prestigioase publicaţii din lume. „Guvernul României devine rapid un abuzator în serie”

Tăriceanu despre Kovesi: „Ar fi bună ca mâna dreaptă a lui Putin, acolo ar face treabă excelentă”